Hai liberare, Ridzi!

Hai liberare, Ridzi!

Ministresa Ridzi – uitasem cu totul de ea – iese azi din pușcărie. Nu așa de repede ca alții – a executat 1010 zile la Gherla, unde a măturat, precum mărturisește, a servit la cantină, a scris o carte și a jucat un rol în piesa ”Selfie”, pe scena Naționalului clujean. Vina ei dovedită, din 2009 – păcătos an acest 2009 ! – e că a scos, din vistieria Ministerului de Turism, 600 000 euro, bani care – circulă vorba prin târg – au mers ilegal în campania unuia pe care l-a slujit cu credință și devotament nemărginit, ca o bucătăreasă care moare nemâncată lângă ciorba stăpânului. I-a slujit pe el și pe fie-sa. Poate că unii gologani s-au lipit și de poșeta madamei, dar ea a părut, multora, fraiera de serviciu, îngrijitoarea benevolă a unei târle politice, cu cioban hăhăit și nemilos.
În sala de judecată, mai aflu din aceeași știre, Monica Ridzi, pe care mi-o amintesc trecând ușor de la o obrăznicie luată prin contaminare de la una cu nume scurt, rezultat din abrevieri, la chipul înlăcrimat al unei martire, a spus cu voce fermă că nu va mai fi vreodată politician sau personaj public. Gata!
Când fostul păstor Becali, ajuns miliardar, declara la fel, ieșind din pușcărie, nu l-am crezut, iar confirmarea că nu va fi așa a venit la o săptămână doar, când a luat-o de la cap cu toate și a umplut până la refuz televiziunile care-l vor pentru rating. Nu știu, ori încrederea mea nemărginită în femei, în general răsplătită, ori un alt simț, îmi dau convingerea că femeiușca asta nu minte. Iese din politică. În dezamăgirea ei nu funcționează autopenitența, vina de a fi greșit, care o strivește ca o cruce grea, cărată pe urcușul de piatră al Golgotei, ci dezamăgirea, pierderea încrederii în oamenii neoameni.
Cine a păcălit-o pe Ritzi? Cine și-a bătut joc de ea, fiindcă dintre muierile politice cu țâțe voluptoase și genți care fac fiecare cât un Mercedes, e singura fraieră? Presa a tot arătat în niște direcții, cu deștul pixului care între timp s-a uscat și s-a rupt ca un vreasc, rămas fără cerneală. Justiția a rămas dreaptă în nedreptatea ei pentru care ies oameni în stradă și se păruiesc românii. Justiția n-a tras de cordonul ombilical prin care banii se scurgeau în alte poșete și-n alte buzunare. S-a mulțumit s-o ardă pe rug – ei nici chiar așa, că nu mai avem inchiziție! – s-o rumenească nițel, cu îngăduință. Dar pârnaie a făcut, mai multă ca altele, mult mai prihănite care nu fac și nu vor face.
Ce i-a lipsit Monicăi Iacob Ritzi ca s-o pârjolească nenorocul? Mă gândesc că fiind nițel casnică, fiind și mamă, trecând pe acasă uneori, a semănat cu o femeie banală de la țară, ușor de condamnat fiindcă a furat știuleți din grădina ceapeului. I-a lipsit anvergura, clasa, curvia înaltă. Ritzi, care mie-mi părea educată și chiar simpatică, avea un soț care plângea pe la ușile judecăților pentru ea, în timp ce alții mimau ușor lipsa de virilitate a biblicului Iosif, lăsându-și nevestele să fie fertilizate de duhul sfânt atotputernic. Din încornorarea asta, unii s-au ales cu sute de milioane de euro sau dolari.
Ce m-a șocat în această informație de presă, e că Monica Ritzi nu s-a bucurat – în sala de judecată, aflând decizia eliberării – că iese din pușcărie, ci că iese din politică. Libertatea și-a câștigat-o, trecând prin acest purgatoriu (nu-i zic infern, fiindcă a servit la mese și a jucat un rol într-o piesă, ceea ce deosebește pușcăria de azi, de pușcăria de la Aiud sau Canal), unde a învățat să se ferească de băsești și ebe, nume devenite comune în largul nostru dicționar onomastic dâmbovițean. Pentru mine, fără să o știu de aproape, femeia asta nu are nimic comun cu … Dar nu mai dau nume de femei politice hoațe și victorioase, care nu vor intra niciodată la pârnaie, că-s multe și la îndemână.

Articole asemănătoare