În Ierusalim, tensiuni după anunțul lui Donald Trump. Israelienii din Tel Aviv, anti-Netanyahu

În Ierusalim, tensiuni după anunțul lui Donald Trump. Israelienii din Tel Aviv, anti-Netanyahu

În Israel are loc nu doar o escaladare a conflictului dintre israelieni și palestinieni, ci și o ieșire în stradă a opozanților guvernului condus de Netanyahu.
Tensiunile dintre israelieni şi palestinieni au explodat după decizia preşedintelui american Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului. 2 palestinieni au murit, iar sute au fost răniţi în protestele violente la care au luat parte mii de oameni.
Manifestanţii au aruncat cu pietre în militari, iar aceștia au ripostat cu gloanţe de cauciuc, apoi cu muniţie de război. De asemenea, armata israeliană a bombardat ţinte din Gaza, după ce mai multe rachete au pornit spre teritoriul Statului Israel. Presa international vorbește despre morți și răniți.
La Tel Aviv are loc, pe fondul acestor tensiuni, un amplu protest al israelienilor împotriva premierului Benjamin Netanyahu, pe care-l acuză de corupție. El ar fi primit foloase necuvenite de la un miliardar și ar avea unele înțelegeri cu ziarul cel mai important din Israel, Yediot Ahronot, pentru a-i proteja imaginea.
D. Dumitru, AMPress

Articole asemănătoare