Îngheață flacăra lumânării lângă mort

Îngheață flacăra lumânării lângă mort

 

Iarna, ca o iubită de care te-ai despărțit cu scandal,
Iarna, ca o tragere pe roată,
Rupe oasele.
Îngheață flacăra lumânării
La căpătâiul fratelui lui Mihai, pietrarul.
Unde să-l îngrop, mă întreabă,
Pământul e bocnă,
Groparii au fugit la o țuică fiartă…
Îngroapă-l în sufletul tău, zic.
L-ai iubit?
Nu prea, și nici el pe mine, îmi răspunde
Sculptorul-țăran.
Atunci rămâne îngropat în gerul din odaie,
Zic eu, încurajându-l.
Până la primăvară, dacă va mai veni (în încălzirea asta globală, nu se știe niciodată), nu mai e mult.
Fratele tău va rămâne sub protecția iernii,
Nu se strică, stai liniștit,
Mai greu va fi cu tine…

Iarna, ca o frângere de oase pe roată,
Se sting microbii ca niște becuri uzate,
Politica-și face reclamă,
Toți prietenii mei au gripă,
Statuia din gheață a directorului școlii
E chiar directorul,
Prins de ger,
Când venise, peste noapte, să verifice fochiștii.
Iarnă splendidă,
Să nu vă prindă viscolul râzând,
Glumește fiul meu, Arin,
Primavara v-ar putea găsi astfel…
Lucian Avramescu, 9 ianuarie 2017, Sângeru

Articole asemănătoare