Interviu cu directorul general al Romaqua Group, inginerul ”borsecean” Radu Lăzăroiu, despre oameni, ape și conviețuirea pentru progres

Interviu cu directorul general al Romaqua Group, inginerul ”borsecean” Radu Lăzăroiu, despre oameni, ape și conviețuirea pentru progres

– Sunteți tânăr domnule Lăzăroiu. Cunoscându-i foarte bine pe Octavian Crețu, președintele companiei și pe Nicolae Palfi, vicepreședintele Romaqua Group, oameni exigenți și cu o neclătinată disciplină a muncii, cum de s-a întâmplat să vă așeze, fără ezitare, aș zice, în această funcție înaltă? Doar la americani, managerii sunt atât de tineri! Vi s-a încredințat o uriașă răspundere. Nu vă dă peste cap?

– Am 45 de  ani, nu mai sunt atât de tânăr, dar director general am ajuns în 2002, în august. Țin minte luna fiindcă s-a petrecut atunci și un eveniment nefericit. Era director general Siller Mihaly și a fost răpus de un cancer galopant. Eram director tehnic, aveam 32 de ani, începusem să cunosc bine toată tehnologia pe care o aveam. Firește, cunoșteam ca majoritatea românilor din zonă, limba maghiară. E un fel de a spune ”ca majoritatea”, fiindcă eu o vorbesc mult mai bine. Perfect n-o vorbesc nici secuii din zonă. Și cred că în fața celor doi patroni pe care i-ați numit am mai avut o calitate – cinstea.

– E o piesă rară în angrenajul românesc contemporan. De la ce magazin genetic ați procurat-o?

– Am căpătat-o de la două familii de mineri, familii simple care mi-au inoculat două lucruri – să nu fur și să-mi respect cuvântul.

– Cine erau aceste două familii minunate?

– Părinții mei. Famiile lor. Tata era născut în Comănești, în Moldova, deci, iar mama lângă Comănești, tot în Moldova.

– Cum de v-ați născut în Harghita?

– Tata era ofițer și a ajuns în Harghita când s-a înființat județul, în 1968, în Gheorgheni. Toată viața mea e legată de trei poli – Joseni, lângă Gheorgheni, unde m-am născut, Miercurea Ciuc, unde am terminat liceul și Toplița, lângă Borsec, unde locuiesc.  Poli ai frigului!

– Înainte de a trece la managerizarea acestei uriașe și ambițioase companii, aș vrea să vă  întreb ceva care ar putea să aibă sau n-ar putea să aibă legătură cu tema acestui interviu. Sunteți singurul din zonă, cel puțin singurul pe care l-am văzut eu, de ieri, când am sosit aici, umblând non-stop cu un mic steag tricolor așezat în stânga mașinii. Se vede de la o poștă. Nu vă bate nimeni, nu vă zice cineva ceva care să fie, în textul acestei cărți, inavuabil? Știți maghiara și mă gândesc că ați traduce rapid în cap dacă ar fi o vorbă de, să-i zicem blând, reproș?

– Vreau să vă răspund cu o întrebare: nu din cauză că vreau să evit răspunsul, fiindcă așa se face de obicei când vrei să eviți să răspunzi. Doctorițele unguroaice de la Mircurea Ciuc s-au comportat naționalist cu dumneavostră? Eu îmi afișez originea mea cu mândrie, dar respect și nația maghiară și valorile maghiare. Putem enumera aici Liszt, Bolyai, e suficient atât, care caracterizează maghiarii, nu conducătorii actuali vremelnici. Aici, în grupul angajaților Romaqua, suntem 2000 de oameni din care 700 sunt maghiari. Nu există disensiuni între noi, nu există tensiuni entice. Răspusul ar fi simplu – ei, noi, putem fi un model pentru societatea românească în ansamblu. Oamenii câștigă o pâine bună din munca loc în această companie privată care aici, la Borsec, a angajat 99 la sută din populația  activă. Aici trăiesc în majoritate maghiari (90 la sută). La noi nu se încuie mașina, casa. Când au fost unele manifestări au fost legate de firma care privatiza, exclusiv românească. Văzând că românii fac treabă, au potențial de dezvoltare a stațiunii și a localității în care trăiesc, chiar dacă nu-i cunoșteau, i-au integrat. Dar vreau să vă povestesc ceva care ar putea explica de unde am plecat, noi cei de azi de la Romaqua Group..

– Vă rog, domnule Radu Lăzăroiu. Sunt ochi și urechi…

– Nu mai departe de 1998, când am ajuns eu aici, în firmă, în fabrica din Borsec, liniile de îmbuteliere erau mai bătrâne decât mine, din 1968, iar pe timpul iernii, scurte cum e aici în munte, femeile care lucrau la mașini se încălzeau cu foc făcut în roabă, lângă ele. Acum, temperatura medie în hale este de 30 de grade, în timp ce afară sunt tot 30, dar cu minus.Nu date, ci luate!

– Cum  arată marile dotări ale companiei, investițiile principale. Încă nu le-am văzut, decât pe afară. Aveți, cu certitudine, termeni de comparație. Am fost și eu, pe ici pe colo, prin lume. Impresia mea primă e că venirea aici a Romaqua Group, care putea părea chiar o investiție riscantă, a schimbat și schimbă anual fața locurilor.

– În 1998, am pornit cu două linii de îmbuteliere în PET. În 2000, anul eclipsei, am schimbat toate aducțiunile de apă minerală naturală, de la izvoare spre fabrică. În 2001, am schimbat liniile de sticlă cu două linii noi, iar tot în 2001, în familia Borsec a apărut și apa minerală naturală plată.

– Cam cât ați investit aici, nu vorbesc de alte zone ale țării unde sunteți prezenți?

– Din 1998 și până acum, rotund, 40 de milioane de euro. În 2007-2008, primele linii de PET instalate în 1998 le-am schimbat cu altele noi dublând capacitatea de îmbuteliere. Practic azi, în zilele de vară, de sezon maxim, putem îmbutelia numai aici în Borsec, două milione de litri de apă pe zi. Toate fabricile grupului pot îmbutelia vara, în 24 de ore, cinci milioane de litri apă minerală naturală, băuturi răcoritoare și bere.

– Scrieri de dată relativ recentă vorbesc despre o deteriorare accentuată a fostei stațiuni balneare și chiar dumneavoastră ne-ați arătat, numindu-le inspirat, carii, câteva ruine. Noi observăm acum clădiri noi în localitate, ziduri proaspete din piatră, reclame luminoase. Să însemne asta recatalizarea unui drum istoric ce părea frânt?

– Minimul istoric al prăbușirii așezării poate fi notat ca fiind în anul 2000. Nimic nu mai părea să acorde o șansă acestei localități dintre munți, cu resurse subterane fără egal, dar cu posibilități supraterane anulate. Practic din 2000 încoace atât administrația cât și locuitorii au realizat că fabrica Romaqua lucrează spre prosperitatea localității și fiind însușiți de comunitate am început să tragem împreună, iar orașul Borsec se schimbă la față pe zi ce trece, precum personajele de poveste.

– Suntem profani în materie de filosofie a apelor minerale. Le bem cu plăcere, știm că ne fac, sau ar trebui să ne facă bine sănătății. Umblând prin lume am întâlnit mărci ciudate, sticle sofisticate, hotelurile se laudă cu ape franțuzești, dar ne-am bucurat patriotic, să spunem așa, întâlnind marca Borsec și peste Ocean, și la Marele Zid, și la Piramide, și în Israel. Sunteți expert, adică opusul nostru. Oferiți-ne, vă rugăm, o lecție despre viața și sufletul apelor minerale.

– Apa minerală naturală trebuie să îndeplinească trei condiții, la sursă: să fie de origine subterană, să fie microbiologic pură și să aibă o compoziție chimică stabilă în timp. În Europa, implicit în România la fel, nu este acceptat niciun tratament, nicio condiționare a apei minerale naturale în procesul de îmbuteliere. Practic așa cum ți-a dat izvorul, așa trebuie să ajungă pe masa oricui vrea să o bea. Din acest motiv, apele minerale naturale trebuie să fie sigure pe tot timpul exploatării lor. Este cel mai complex proces de îmbuteliere din întreaga industrie alimentară. Apa minerală naturală destinată consumului uman este sigură și poate fi consumată în orice cantitate, indiferent de clasificarea ei ca apă carbogazoasă sau necarbogazoasă, oligominerală (slab mineralizată) sau puternic mineralizată. În general consumatorul caută în mod inconștient tipul de apă cu care a crescut în primii 10 ani de viață. Niciodată un om de la câmpie care a avut acces, în general, la o apă slab mineralizată nu va căuta pentru a-și satisface setea o apă puternic mineralizată ( în general carbogazoasă). Acest gen de apă îl va consuma ocazional ca adjuvant la un vin bun sau la o masă cu familia lui. Omul de la munte întotdeauna va prefera o apă minerală mediu sau puternic mineralizată.

– Există o teorie lansată de medicii americani pe care, într-o anume măsură, o confirmați. Se cheamă teoria aerului rezidual. Conform acesteia, din prima respirație cu care copilul își umple plămânii, o infimă parte rămâne în el toată viața. Ea poartă amprenta cosmică a locului. Din acest motiv ne simțim mai bine acolo unde ne-am născut. Dumneavoastră ne spuneți că și apa face parte din amprenta cosmică a individului.

– Este și normal. Dacă ne gândim că 60 la sută din noi este apă, creierul nostru fiind chiar 80 la sută apă (sper că nu chioară!), în general putem să bănuim originea persoanelor după tipul de apă pe care-l alege. În localitățile harghitene și covăsnene circulă o glumă:  gospodarii își vând vacile între ei pentru că ele sunt obișnuite cu apă minerală. Este și o anecdotă la noi conform căreia faimosul Janos Bacsi ( gobe-personajul rural mucalit maghiar) îi vinde o vacă lui badea Gheorghe de peste munți. După o vreme, românul se întoarce supărat că vaca lui nu bea apă și, ca atare, nu dă nici lapte. În timp ce ei se certau, vaca s-a dus la izvorașul de apă minerală din curte și a început să bea cu sete.

– Ce faceți mâine, domnule Lăzăroiu? Mâine nu în sens calendaristic (20 decembrie 2015), ci un mâine în care așezăm în fața noastră Romaqua Group?

– Într-un mod pesimist exprimat sper, mă văd aniversând 300 de ani de existență a îmbutelierii la Borsec. Apa mă ajută!

– Să fiți sănătos și la mulți ani pentru cei 210 ani ai îmbutelierii la Borsec. Vă așteptăm la București – la cei 300 de ani! –  să sărbătorim împreună! (Din volumul ”Cartea cărților Borsecului” de Lucian Avramescu)

 

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare