Interviu cu Tiberiu Urdăreanu, președintele UTI, la împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei

Interviu cu Tiberiu Urdăreanu, președintele UTI, la împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei

”Dacă nu am avea curajul să intrăm în proiecte complexe, să învățăm, să ne asumăm responsabilități, am rămâne doar niste subcontractori (sclavi tehnologici) ai unor firme din afară”

– Conduceți, domnule Tiberiu Urdăreanu, una din puținele companii românești care, iată, împlinește 25 de ani, pe 5 octombrie, și care poate fi numită, fără riscul de a greși, etalon pentru integrarea noastră în economia de piață. Această integrare, după atâtea eșecuri ale multora,  pare mai grea decât integrarea în UE și indică faptul că avem și capitalism românesc. UTI, firma cu care ați plecat la drum în urmă cu un sfert de veac, în care, onomastic, nu-i greu să descifrăm inițialele dumneavoastră, este una din puținele, dacă nu singura de acest calibru, care nu face negoț de rulmenți sau cercei auriți, ci s-a așezat într-o zonă înaltă a inteligenței – informatica, electronica. Vindeți și cumpărați produse ale inteligenței. Sunteți inginet de profesie. Cum v-a venit și de unde ideea, fiindcă primul capital cu care ați pornit la drum a fost o idee?

Dragă domnule Lucian Avramescu, v-aș răspunde cu o întrebare: de unde ați avut inspirația să scrieți poezii, ce strategie ați avut atunci când ați înființat primul muzeu al pietrei din România? Dar înainte de a avea răspunsul dumneavoastră, îmi face plăcere să vă răspund la prima întrebare. In cazul meu, nu a fost nicio strategie, nicio idee măreață… Eram abia ieșiți din întuneric și căutam ceva, ceva indefinit la acel moment, ceva care să ne scoată din rutina de până atunci.  Dumnezeu m-a îndrumat spre a-mi lua soarta în propriile mâini și în a mă lasă în voia Sa. Asta simțeam eu atunci, deși știam foarte puțin despre Dumnezeu.

Și cum bine se știe, Dumnezeu lucrează prin oameni. Au fost în acel început de an 1990, oameni care m-au inspirat, m-au influențat și m-au ajutat  pentru a face ceva lucrativ, pentru a ieși din amorțeala rutinei și a-mi pregăti o activitate independentă.

Le mulțumesc din suflet lui Adrian Lustig care mi-a dat îndemnul să încerc,  tatălui său, dl Oliver Lustig, care m-a învățat cum să îmi pregătesc actele contabile, colegului meu de atunci Dumitru Aelenei și soției mele, Lucia Urdareanu, care au pus umărul alături de mine în acele momente de îndrăzneală. I-aș menționa și pe primii colaboratori din epoca mea privată, Mihai Grădinaru și Nicu Stanciu.

Datorită unui impuls, cred eu,  divin și datorită lor, am avut tăria de a-mi lua soarta în mâini și de a începe o activitate antreprenorială. După ani, analizând această perioada de început, am concluzionat că aveam în AND-ul meu influențe antreprenoriale de la bunici, iar de la tatăl meu, rigoare, abnegație și curaj.

Desprinderea de “munca la stat” a fost treptată, pe parcursul a doi ani în care tot timpul meu liber a fost dedicat pentru aceste căutari de drum nou. Odată găsită aceasta nouă cale, nu am ezitat să o urmez.

– Sigur că o idee, chiar și genială, se desumflă, ca să spun așa, dacă nu primește oxigen organizatoric. Cum ați învățat să conduceți, să țineți în mână ceea ce azi e un colos?

Condusesem niște echipe de 10-20 de oameni în activitatea mea profesională anterioară

– Despre organizare și conducerea oamenilor în sens industrial nu știam mare lucru. Condusesem niște echipe de 10-20 de oameni în activitatea mea profesională anterioară.  Am mai învațat destul de  mult despre psihologia muncii și despre motivarea oamenilor din poziția mea de secretar UTC, poziție de care nu mi-e rușine. Dimpotrivă, sunt recunoscător celor care m-au ales și celor care m-au învățat cum să motivez și să mobilizez oamenii, cum să le înțeleg și să încerc să le rezolv problemele, cum să pun în pagină și să structurez documente și rapoarte executive.  Această experiență împreună cu anumite calitați native și cu un spirit autodidact, m-au ajutat să înțeleg și să mă adaptez pe parcurs, noilor condiții impuse de economia de piață.

– O bună, consistentă parte a miilor de salariați cu care ați lucrat și lucrați sunt oameni cu profesii de vârf. Aveți, am citit undeva, și un compartiment de cercetare, iar UTI este proprietar de sisteme pe care și le-a inventat și care fac parte din bunurile sale intelectuale. Dacă unii au strunguri și utilaje grele, dumneavoastră condensați într-o cartelă valori mult mai grele. Știam că statul e sau era responsabil de inventică și cercetare.

Sunt inginer, am lucrat atât în producție, cât și în cercetare, pe vremea când statul era singurul responsabil. In  epoca nouă de după 1990, primul impuls a fost să adoptăm modelul economic al “consignației”. Acesta a proliferat pentru că nu necesita investiții și era foarte flexibil. In paralel cu comercializarea de diferite produse informatice,  instinctul de a face, de a crea ceva a început să se manifeste și am început să investesc în idei și produse noi. După niște ani (puțini) de rătăcire prin jungla economiei de piață, am constatat că suntem la fel de buni și că putem face produse la fel de performante în anumite domenii ca marii actori din piață de la acea vreme.

Am investit mult în acești 25 de ani în cercetare aplicativă, adică în produse care se vând și care produc valoare economică, și nu în documentații care stau pe raft, așa cum se face de obicei în cercetarea “de stat”. Cercetarea pentru noi este un motor de regenerare, o modalitate de a avea creștere economică și valoare adaugată prin inovare. Anual am scos pe piață produse și servicii inovatoare care ne-au permis să ne departajăm de competiție și să creștem constant.

– Ați simțit, de acum 25 de ani și până astăzi, în spate, suflul pozitiv venit de la stat, legile v-au dat un brânci pozitiv sau au fost mereu o frână? Se bucură România când un român reușește ce la noi reușesc sau se prefac că reușesc doar alții?

Suflul pozitiv de la stat, pentru firmele românești, îl așteptăm încă

Suflul pozitiv de la stat, pentru firmele românești, îl așteptăm încă. Din când în când sunt niște încercări care sunt abandonate ulterior din varii motive. Mai nou motivul este Comunitatea Europeană și regulile sale. Doar că acestea sunt aplicate cu sârg doar la noi, în România. In alte țări, de fapt în majoritatea lor, ajutorarea companiilor locale este, sub o formă sau alta, reală și eficientă.

Este un subiect important care ține de multe teme “grele”: de securitatea națională, de interesul național în sensul de a crea capabilități și resurse locale cu o înaltă valoare adaugată, de a avea proprietate intelectuală asupra produselor dezvoltate și prin aceasta, posibilitatea de a exporta și de a te dezvolta internațional, de a reduce dependența de furnizori internaționali în domenii vitale ale economiei.

Toate aceste deziderate se pot realiza numai prin sprijinirea și nu aruncarea la mormanul de fiare vechi, a industriei și a capitalului românesc.

Sigur, în epoca globalizării, această abordare poate părea anacronică. Globalizarea însă este o temă, iar securitatea națională (în sens de business continuity și nu neapărat în sensul industriei de apărare), este o altă temă. Ambele sunt la fel de importante și trebuie găsit acel echilibru care, într-o lume interdependentă, să ne asigure funcționarea în regim autonom în situații dificile în care globalizarea nu ne este de ajutor.

Trăim într-o lume în care totul se “asigură”, dar în care nimic nu mai este sigur

Trăim într-o lume în care totul se “asigură”, dar în care nimic nu mai este sigur și în care totul se schimbă de la o zi la alta. Putem, în acest caz oare, să ne bazăm numai pe globalizare și pe interdependeța de alții ? Nu cred și de aceea, statul ar trebui să facă mai mult și mai bine în a asigura o economie locală puternică și eficientă.

UTI în Polonia

– Astăzi UTI este un nume și în alte țări și pe alte continente. Ați securizat aeroporturi din Africa. Ați deschis o firmă în Polonia. Mari bănci de la noi sau din lume apelează la UTI spre a le crea sisteme sigure de protecție.  Dumneavoastră ați învățat numeroase firme particulare și chiar proprietari de case și gospodării că siguranța avutului lor nu mai poate sta doar în mâna, cu pistol eventual, a unui gardian, ci în forța performantă a unui gardian electronic. E o filosofie nouă. Cum ați reușit s-o transmiteți?

Orice produs sau serviciu nou se introduce greu în piață. Este nevoie de mult efort de educare și de explicare. Dar dacă produsul sau serviciul răspund unei nevoi din piață, atunci succesul depinde numai de felul în care suntem capabili să explicăm și să convingem.  A fost greu și a necesitat cam 4-5 ani ca piața  de sisteme de securitate fizică din România să se maturizeze și să crească semnificativ.

Acum suntem într-o altă etapa, în care încercăm să introducem în România și în regiune, conceptul modern de securitate cibernetică. Piața este nepregatită și observ același comportament ignorant și simplist al clienților față de amenințările informatice. Dar experiența anterioară ne spune că lucrurile se vor aranja și că după un timp ( mai scurt de data asta) lumea va înțelege că nu se poate lucra fără măsuri complexe de securitate informatică.

– A-ți asuma protecția Centralei Nucleare de la Cernavodă, pe care știm că UTI a conceput-o și aplicat-o, cu ingineri români și specialiști din domeniu care-i aparțin, e și un gest nu doar de performanță tehnică, ci și de curaj. Sunteți un om curajos, domnule Urdăreanu?

Curajul și apetența calculată față de risc fac parte din AND-ul oricărui antreprenor. Sigur, sunt momente în viață în care ai la dispoziție oportunități unice, dar care implică riscuri. Dacă alegi să dormi liniștit, le lași alora. Dacă aceste oportunități te provoacă și te atrag, atunci îți faci niste calcule și riști…

Sigur că securitatea unei centrale nucleare este o problemă complexă. Dar există pentru asta standarde, există bune practici și experiență similară. Totul este să vrei să înveți să le înțelegi și să îți alegi partenerii potriviți.

Dacă nu am avea curajul să intrăm în proiecte complexe, să învățăm, să ne asumăm responsabilități, am rămane doar niste subcontractori (sclavi tehnologici) ai unor firme din afară, venite în România cu trei laptopuri.

– Plecați cu avionul și negociați de dimineață un proiect la Varșovia, iar seara sunteți în biroul UTI de la București. A doua zi sunteți la Chișinău, unde dezvoltați alte afaceri și proiecte. Aveți și aici și acolo informaticieni care trăiesc în UTI, și-au legat destinul de UTI, visează în UTI pentru viața lor. Ați dat multora stabilitate într-o lume din ce în ce mai instabilă. Cum se face că nu obosiți?

Un antreprenor își ia energia din provocările și din realizarile sale. Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât antreprenorul ridică ștacheta și țintește mai sus. Și asta nu din egoism sau din avariție. De cele mai multe ori, antreprenorii adevarați, cei care creează valoare adaugată pentru societate și nu pentru fabricanții de ceasuri din Elveția, nu știu ce este aceea pensie sau retragere. Ei vor să își mențină elanul creator până la ultima picatură de energie.  Pentru folosul societății, al angajaților și al său desigur. Antreprenorii adevărați, chiar dacă inițial trec prin perioade de risipă și de trufie exagerată, realizează că modestia și recunostința față de societate sunt mai importante.

– În afară de soția dumneavoastră, doamna Lucia Urdăreanu, parte din sufletul acestei companii, pe cine v-ați bazat? Inventați sisteme de securitate sau le cumpărați. Cum ați reușit să produceți bunuri morale necesare unei firme, de pildă loialitatea angajaților?

Este impresionant sa vad acum, la 25 de ani, numărul mare de colegi care împlinesc 10, 15, 20 de ani vechime în UTI.  Suntem o companie în care lucrează oameni cu vechime mare, dar și nou veniți. Dezvoltarea și transformările produse în ultimii ani au însemnat și o anumită fluctuație de personal, angajări, dar și licențieri. Astăzi o companie trebuie să poată să fie flexibilă și să se adapteze rapid la schimbările pieței, dar să poată să își păstreze și să își dezvolte competențele și oamenii “cheie”.

Prin flexibilitate înteleg ajustarea costurilor la venituri astfel încât, indiferent de volumul contractelor, compania să nu producă pierderi. Asta presupune angajări de personal în perioade de creștere și disponibilizări de personal în perioadele de scădere a veniturilor. Dar aceste manevre trebuie să fie făcute cu păstrarea și conservarea competențelor cheie. Nu este un lucru usor. As zice chiar că este coșmarul departamentelor de resurse umane atunci când anumite ajustări negative trebuie făcute.

Dar fără aceasta flexibilitate, care uneori poate să pară cinică, o companie nu poate exista astăzi. Acumularea de pierderi putea fi ușor compensată în perioadele de boom economic, dar în condițiile actuale este foarte dificil să ne gândim că o anumită pierdere poate să fie recuperată ulterior. Cu marginile de profit reduse la maxim, companiile se luptă astăzi să nu piardă bani, problema recuperării unor pierderi anterioare fiind aproape iluzorie. De aici vine nevoia de a pune accentul pe flexibilitate.

Apreciez loialitatea oamenilor care au continuat să lucreze în UTI atât la bine, cât și la greu

Cu atât mai mult apreciez loialitatea oamenilor care au continuat să lucreze în UTI atât la bine, cât și la greu. Aceștia au înteles mecanismele succesului și au acceptat perioade de sacrificiu pentru o însănătoșire ulterioară.

– Cum sărbătoriți, domnule Tiberiu Urdăreanu, acest sfert de veac de UTI? Nu-mi spuneți că muncind, cum știu că o faceți mereu. Nu mă refer la o chermeză, la un dineu cu oaspeți aleși, cum ați mai făcut. Cum sărbătoriți, în sufletul dumneavoastră, această reușită formidabilă care este, până la urmă, și o reușită a țării în care v-ați născut?

Sărbatorim cei 25 de ani cu smerenie și cu speranța că vom continua să ne dezvoltăm și să aducem valoare atât pentru angajați, cât și pentru societate și pentru acționari.

UTI nu mai este, acum la 25 de ani, compania mea. UTI este o societate comercială cu 1800 de angajați, care produce valoare adaugată pentru societate în primul rând, apoi pentru angajați și, în final, pentru acționari.

Spre exemplificare, media anuală pentru ultimii 5 ani a fost:

– cifra de afaceri – 130 milioane euro/an

– taxe si impozite – 35 mil euro/an

– salarii nete 20 mil euro/an

– dividente pt toți cei 5 acționari – 3,5 mil euro/an

– plăți către terți – aprox 70 mil euro/an (care înseamnă alte taxe și alte salarii platite de subcontractori).

In aceste condiții, în care nu eu, ci societatea, este principalul beneficiar al activității UTI, ce sens mai are afirmația “ firma lui Urdăreanu”? Da, în mod legal, firma este a mea, împreuna cu toate riscurile și durerile de cap, dar principalul beneficiar al activitații este societatea, comunitatea prin taxele și salariile plătite lună de lună. Și acesta esta cazul tuturor firmelor care își plătesc taxele și care crează valoare în România.

– V-am adresat o întrebare legată de suflet. Sufletul nu-i business, ci consumator de iluzii și vise. Un prieten al dumneavoastră ne-a divulgat amănuntul că pictați, faceți portrete. Miliardarul, cum vi se zice, cu toate că mulți miliardari se numesc astfel prin valoarea acțiunilor pe care le dețin, prin ceea ce au clădit, nu prin ceea ce numără în buzunar, e un miliardar pictor?! E adevărat? Știm sigur că sunteți colecționar avizat de artă, dar producător de artă? Ce și când pictați?

Sufletul este in primul rând cel care ne oferă un impuls și ne dă inspirație și putere. Hrana lui este foarte diversă. De la nimic, la diverse forme artistice, mistice, suprarealiste. Arta vizuală mă sensibilizează și mă stimulează. Am încercat să înțeleg, să deșlusesc tainele artelor vizuale și uneori chiar să cochetez cu anumite tehnici artistice. Dar  este departe momentul în care să realizez ceva semnificativ.  Deocamdată, vizitez muzee, mai colecționez câte ceva și din când în când mă joc.

Familia Urdăreanu– Aveți o fiică, Sorana. Fiii moștenesc pasiunile și preocupările părinților, alteori fug de ele. Sorana va moșteni – sunteți în vână, aveți doar 62 de ani – imperiul UTI. Ce va face cu el când, peste o veșnicie fără nițel, să zicem, nu veți mai fi nici dumneavoastră, nici doamna Lucia Urdăreanu?

Sorana este și ea o antreprenoare. A creat o afacere în domeniul entertainement-ului, afacere pe care a dezvoltat-o și a valorificat-o printr-o  vânzare de succes. A demonstrat că știe și că poate.  Dar într-un domeniu foarte diferit de cel al UTI.  Nu va prelua UTI așa cum este el acum pentru că nu se potrivește cu profilul ei.

– Vă anunț, domnule Tiberiu Urdăreanu, că de acum, AMPress demarează un șir de interviuri cu greii capitalismului românesc, așa cum avem o serie de interviuri , care vor deveni o carte, cu greii medicinei din țara noastră. Cartea cu profesorii medicinei intenționăm s-o dăruim studenților care se pregătesc pentru această profesie. Cea cu capitaliștii – celor care vor să învețe lupta grea a acestor oameni, fiindcă, dincolo de ce arată televizorul, ei trudesc așa cum puțini o fac.

Apreciez intenția de a pune în memoria publică mărturii despre antreprenorii și despre medicii ( mulți dintre ei fiind, la rândul lor, antreprenori) români. Mizeria cotidiană revarsată asupra lor de  media româneasca este deja omniprezentă. Efectul de prea plin ar trebui într-adevar compensat și prin relatarea unor aspecte pozitive, lăudabile, fără de care societatea noastră nu ar fi progresat.

– Mulțumesc și la mulți ani pentru dumneavoastră și pentru UTI!

Interviu consemnat de Lucian Avramescu, AMPress

Articole asemănătoare