Iohannis și guvernul de dublă folosință Dragnea

lucian avramescu 2 2

Trăim civilizația unicei folosințe. De la pahar și furculiță, pănă la mobilier și prezervativ, toate purtând inscripționarea orgolioasă a unicei folosințe. Un milionar, cică, suferea de maladia de a se îmbolnăvi dacă se suia de două ori în același Rolls Royce. Ei bine, refolosirea, încercată cu succes relativ de Răposatul, în lozinca 3R, e actualizată vânjos de patriotismul teleormăneanului. După tot războiul cu piuneze purtat împotriva lui Grindeanu, care, înțepat din toate părțile, nu se dezumfla de pe scaun, cu toate că părea gonflabil, ieșind victorios, deci, domnul Dragnea a avut revelația refolosirii. Din interes patriotic,firește,din motive economice, în folosul cetățeanului .Asta explică graba gâfâită cu care domnul Dragnea, care nu doarme niciodată de frica să nu-i fure careva țara, a alergat la Cotroceni de mână cu vechea lui grădiniță. Sigur, ea se prezenta maturizată de experiența celor șase luni dezastruoase – din acest motiv a fost dat jos – nu? – guvernul. Așa am putut asista la spectacolul pe care încerc să-l descriu, gratis, de acasă, tolănit în fotoliul de răchită, în prezilele de apocalipsă caniculară:
Jurământul miniștrilor români e un spectacol care nu trebuie niciodată ratat. Iat-o de pildă pe doamna Lia Olguța Vasilescu, preparată mereu pentru a intra în ringul unde-și dispută grațiile minionele care se vor Miss. Și ea e reșapată de judecata concluzivă a domnului Dragnea și băgată-n arătură ca nouă și virginală față de eșecurile politice. Citește, plină de o nemărginită încântare de sine, textul jurământului, de parcă i-ar face un favor țării. Atitudinea amintește coaforul. Când pronunță ”suveranitate”, absoarbe cuvântul ca pe o bomboană, lăsându-se de pe un genunchi pe celălalt, cu o flexibilitate de cadână care se simte privită admirativ de după perdeaua dușului. Iscălește prescurtat și face iute un fel de cruce, de parcă îndepărtează cu ventilatorul palmei desfăcute, o muscă aterizată pe sutien. Desenul crucii e un moft și a fost învins cu dispreț suveran. Apoi a înșirat prin lunga odaie a Cotrocenilor, ca pe covorul unde defilează modistele, pașii ei care ar trebui să dezghețe orice împotrivire, convertind-o în pofte inavuabile. Ajungând cu nasul în dreptul pieptului neamțului Iohannis și ridicând ochii, zâmbetul ei superior, diprețuitor, a întâlnit o privire de gheață și s-a pleoștit.
Miniștrii, cu palide excepții, au întreprins corvoada jurământului de credință față de țară,indiferenți, unii cu mâna pe Biblie, iar unii cu ea pe nimic, ca și când ar fi fost în buzunar. Mă rog, sunt și miniștri cu altă credință și mai bine că nu s-au închinat, decât să bată cuiele răstignirii caricatural. Spectacolul ar fi fost comic dacă n-ar fi arătat atitudinea de obligație sub demnitatea lor și, iertată-mi fie ieșirea din nota comică, insultătoare pentru nație și semnificații, dureroasă și urâtă, a depunerii jurământului. Cum dracu să nu se miște ceva, indicând o minimă emoție, pe chipul tău de cretă? Să citești fără gravitate, grăbit sau plictisit, ca pe o invitație la ședință, arătând că împlinești o corvoadă fără sens, de care te grăbești să scapi, jurâmântul față de țară, arată ce? Arată că ratarea seriozității de altar a unui astfel de moment la care băbuțele mele din sat se uită frisonate de emoție, va fi urmată de alte ratări. Păcat. Poate că o minimă actorie ar fi fost de preferat față de manfișismul ăsta grăbit. Miniștrii ar trebui trecuți, înainte de jurământ, printr-o minimă preparare de emoții și semnificații.
Un mare scriitor român povestește, într-o însemnare de jurnal, cum stătea Regele Carol I, în biserică, la slujbă. Nu i se clintea un mușchi pe față, nu se fâțâia pe jilt, era de piatră cât ținea slujba, de parcă între el și Dumnezeu se așezase o comunicare respectuasă. Fără să zâmbească își primea miniștrii. Iohannis a primit votul meu pentru calitatea de a fi sas. Nu-l știam. Am găsit (poate că după cei opt sute de ani de românizare), un Mitică abulic și plictisit, școlit pe gârla Dămboviței, care curge pesemne și pe la Sibiu. Surpriză târzie pentru mine, dar binevenită. La Cotroceni, acum, am găsit în sfârșit neamțul pe care l-am votat. Statuia lui fără zâmbet a dominat o adunare pitică, iar discursul, îndreptățit, a trezit o bună parte din țară. Îl avertizez că nu-i destul. Scăpați din obuzele vorbelor grele auzite, miniștrii de dublă utilizare ai lui Dragnea vor face ce știu. La fel. Au evadat în mașini și birouri, cu obligația de a prosti periodic, prin discursuri la televizor, pulimea, cum zicea unul de-al lor, și apoi, să-și vadă boierește de ”adevăratul program” pentru care au intrat în politică. Așa că, domnule Iohannis, te rog să nu fii ocazional președinte de țară și să nu te întorci la statutul de Mitică, așa cum mi-ai părut o lungă perioadă. Ai dat un semnal? Ține-te de el, fiindcă avem toate datele unei prăbușiri care ține de 27 de ani și acum devine mortală!

Parteneri