Irina Radu, Preşedinte-Director General TVR, anunță că a dat startul campaniei Eurovision 2018. Vezi cu ce rezervă…

Irina Radu, Preşedinte-Director General TVR, anunță că a dat startul campaniei Eurovision 2018. Vezi cu ce rezervă…

Consiliul de Administraţie al TVR a aprobat înscrierea României la cea de-a 63-a ediţie a Eurovision Song Contest, transmite, printr-un comunicat remis AMPress, instituția. Există însă și e rezervă. Ea ține de aprobarea bugetului pentru 2018. Anul viitor, competiţia muzicală va avea loc în Portugalia, organizatorii urmând să stabilească oraşul în care se va desfăşura evenimentul.
Până în acest moment, 18 ţări şi-au exprimat intenţia de a participa la următoarea ediţie Eurovision: Belgia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia şi Suedia.

„Eurovision este unul dintre evenimentele premium în care TVR este implicată, motiv pentru care vom începe mai devreme pregătirile pentru participarea României la ediţia 2018 a concursului. Vom avea la dispoziţie mai mult timp să organizăm Selecţia Naţională, să pregătim show-ul reprezentanţilor României pentru faza internaţională şi să atragem cât mai mulţi sponsori şi parteneri în proiect, din Bucureşti şi din toată ţara. Doar având garanţia unor venituri proprii suplimentare, vom putea să le trecem în bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2018 ”, a declarat Irina Radu, Preşedinte-Director General TVR.

Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentantul Portugaliei, Salvador Sobral, cu piesa „Amar Pelos Dois”.
Reprezentanţii noştri, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

În ultimii ani, Selecţia Naţională Eurovision România a fost organizată în Braşov, Craiova, Baia Mare şi Bucureşti, reamintește conducerea TVR.

Mădălina Stoica, AMPress

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare