Ituța, navetista mea mamă

0 112

 

Venea să mă vadă o dată pe săptămână, trecând nămeții, pe jos,
Navetistă a iubirii pentru fiul ei.
Mama mea se chema Ituța, dintr-un beteșug al meu de vorbire.
Trebuia să-i spun mămicuța,
Mama de zi și de noapte și de permanență fiind bunica,
Trebuia, dar am nimerit să îngaim Ituța și așa i-a rămas numele,
Apoi toți, și fratele meu venit mai târziu
Și nepoții ei, cei care și-au amintit că există,
Fiindcă unii n-au știut niciodată că au o bunică,
Au strigat-o Ituța,
Nurorile n-au strigat-o în niciun fel, niciodată,
Incomodate de bonomia ei fără margini
Și de rara ei cultură a iertării.
Mama mea s-a născut azi
Și apoi într-o zi a murit
Așa cum mor mamele
Într-un fel extrem de special,
Așa cum doar mamele știu, lăsând în urmă nu un gol, ci o prăpastie
În care inima noastră se scufundă uneori.

Fiecare mamă moare cât un continent de mame.
Vadu Săpat se chema satul în care a fost întâi învățătoare.
Am măsurat cu pasul cei 24 de kilometri, ieri, între Sângeru și acolo,
Drum pe care Ituța îl pava cu pașii ei sprinteni, prin pădure și peste dealuri,
O dată pe săptămână.
Avea 18 ani, iar eu opt luni când m-a dăruit mamei permanente, bunica.
Zăpezile din anii 50 erau uriașe,
Mama înota printre două păduri spre școala ei din Vadu Săpat,
După ce-mi lăsase mie suficiente provizii de suflet pentru o săptămână.
”Lupuuu, fetițo!” , ”Fugi!”, strigau voci de bărbați din pădurea Călugăreasca
Și un lup uriaș făcea salturi spre ea.
A rămas stâlp în zăpadă, iar lupul, ștergându-i rochia
A fugit mai departe, fiindcă și biata fiară fugea de ceva, de topoarele acelor bărbați.
Am mers, pe jos, la Vadu Săpat, ieri, prin ger și zăpadă,
Tocmai pentru că știam că n-am voie,
Să văd cum mă putea iubi, mama,
Care avea 18 ani și era învățătoare,
Apoi, când a venit fratele meu, era profesoară de limba română,
Iar azi, de ziua ei, predă vorbirea corectă îngerilor.
Ce să-i urez mamei mele de ziua ei,
Mamei mele care-și continuă naveta spre inima mea
De undeva de foarte departe?
Nu știu, poza ei stă alături pe poza tatălui meu pe o cruce din sat,
Iar eu îi mângâi mut
Fiindcă e prea ger și cuvintele au înghețat în neputința lor fără rimă.
26 ianuarie 2016, Sângeru

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.