Jan Găzaru din Sângeru și necunoscuții Kovesi și Toader

Cu o sacoșă în mână, având îndesate în ea pijamaua și alte mărunțișuri, vecinul și colegul meu de școală, Jan Găzaru, așa-l știe satul, ca unul din neamul lui Găzaru, cu toate că ei n-au vândut gaz niciodată, cum sunt cei din Păcureți, iar numele de familie e Serghie, pleca spre rată. Unde pleci așa dichisit? – îl întreb eu din poartă. La spital. Merg la spital. De la o vreme încolo, ăsta-i drumul pe care-l știu la vârsta asta . A mai fost internat și anul trecut, fiindcă globulele lui roșii nu prea mai erau. După un timp l-am văzut cosind în grădină fân pentru vacă, fiindcă – făcând abstrație de mine – e unul din puținii săteni care mai cresc o asemenea vietate în bătătură și grajd. Grajdurile sunt, în general, pustii, iar ochiurile de geam sunt ca ale cazematelor din timpul războiului. Merge agale spre rată. Cu mașina din ce în ce mai goală, fiindcă navetiștii au cam dispărut, urma să ajungă la spitalul județean din Ploiești. Data trecută i-au băgat sânge, dovadă că s-a reapucat de treabă și era rumen, cum îl știam. Acum e din nou cam străveziu, cam prea alb la față, obrazul lui imitând coala nescrisă, doar cu ceva linii care indică jucăria creionului vârstei pe fizionomia subțiată. Fiindcă de la noi până la stația de autobuz nu e distanță mare, s-a oprit locului și am mai schimbat o vorbă. Ce zici de scandalul cu Kovesi? Ministrul cere concedierea ei. Culeg, zic în sinea mea, opinia unui om din popor, obiectiv în felul lui, dacă nu l-au prelucrat, într-un fel sau altul, televiziunile. Jan se uită la mine și ar pune sacoșa jos, dar șoseaua e udă. Noaptea trecută a nins, iar zăpada s-a fleșcăit de dimineață.S-a răzgândit și o ține mai departe în mână. Crezi că de asta îmi arde mie acum? De ăștia, cum le-ai zis tu pe nume, că eu nu-i țin minte și nici nu vreau, sufăr eu acum? Ce știu e că toți sunt hoți și nimeni dintre ei nu mi-a dat ceva. Să fie sănătoși cu cearta lor, că nu e niciunul mai breaz.
Am urmărit pașii spre rată ai lui Jan, care face anul ăsta 70 de ani, și a tot muncit o viață, iar când se întoarce de la spital, unde a plecat singur, pe jos, dacă mai are vlagă în el, se apucă iar de treabă. Merge nițel târșit, până face curba de la dispensar, pe lângă casa lui Adi Durbăcea și îl pierd.
Peste un timp a trecut pe lângă mine nevastă-sa, fina Gica. Sunt tot la poartă fiindcă meșterim la o replică în piatră a porților maramureșene. Ce e cu Jan? E rău, nașule! Bunicul meu de tată a nășit tot satul, inclusiv țigănia , care acum a trecut la pelticostani și nu mai e ortodoxă și o droaie de lume mă strigă astfel. E rău.Ce să mai zic?! Nu mai zice nimic. A tot crescut niște nepoți care, făcându-se mari, au plecat după părinți în Spania. Jan merge singur la spital, însoțit de gândurile lui negre. Doar el e alb, ca hârtia și ca varul.
Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.