Justificare

Justificare

Am încredințat cititorilor mei din AMPress, piesa ”Să nu furi niciodată o mireasă”, prima mea experiență scriitoricească de acest gen. O uitasem, scrisă în joacă acum circa șapte ani,  într-un sertar în București. Am găsit-o vie, după ce am fost la un spectacol teatral de trei ore și jumătate, de unde toți am ieșit plictisiți, obosiți. Piesa mea, jucată, ține o oră și jumătate, cel mult. E o piesă scurtă. Un mare dramaturg a scris o piesă care este rostită de un actor într-o singură respirație. Așa se și cheamă, mi se pare. Nu înseamnă că scurtimea sau lungimea unei lucrări teatrale dă valoarea ei. I-am trimis primul pasaj lui Ion Caramitru, cu care am mai colaborat în viață și care acum conduce cel mai mare teatru al României, Naționalul din Capitală. Mi-a spus telefonic, râzând, că o dezbrac cam iute (referire la personajul feminin central!), el fiind obișnuit  ca astfel de scene să se petreacă mai încolo. I-am spus că rămâne ”unica dezbrăcare”.  Acum i-am trimis și restul. Îi aștept părerea. I-am trimis-o actriței Adina Popescu, veche prietenă, soție a celui care a fost compozitorul Adrian Enescu. Mi-a transmis bucuria de a descoperi în mine ceva ce nu știa și faptul că i-a plăcut foarte mult piesa. Are și câteva sugestii. Mi-a spus să aștept întâi opinia lui Caramitru. Aștept – voi publica mai jos integral piesa compusă din patru tablouri – opinii de la cei care vor osteni s-o citească. Dacă sunt regizori interesați de primul meu produs din lumea fascinantă și asasinantă uneori a teatrului, îi aștept. Mă pot găsi la adresa lucian.avramescu@yahoo.com

Lucian Avramescu
Să nu furi niciodată o mireasă
– Piesă de teatru în patru acte (tablouri) –
ACTUL I
Cameră de burlac boem, cu înclinații artistice. Un pat, un scaun. Într-un colț, un duș mascat de perdeaua semitransparentă. Un șevalet cu o pânză nepictată. Câteva tablouri așezate pe margini, toate cu spatele spre încăpere, încât nu știm ce picturi conțin.
Două persoane, Necunoscutul și Mireasa. El, între două vârste, îmbrăcat straniu, nici elegant, nici ca un cerșetor. Ea, urâtă, rujată strident, cu o rochie de mireasă clasică. Rochia se mulează pe mijloc. Voal, diademă etc. Se aud undeva, nu foarte departe, muzică de nuntă, strigături, gălăgia specifică evenimentului.
Mireasa (în picioare): De ce m-ai furat? Știu că-i un obicei. Și totuși! Nu ne știm, nu figurezi între invitații de la nuntă. De unde și până unde? ( Nu pare nervoasă, e chiar relaxată).
Necunoscutul ( stă pe scaun): Am intrat în restaurant întâmplător și m-am așezat la singura masă liberă, cea de lângă ușă. Toată nunta, toți nuntașii au trecut pe lângă mine, așa că am putut să-mi fac o părere despre toți.
2
Mireasa: Și totuși, nu mi-ai răspuns. De ce m-ai furat?
Necunoscutul: Am făcut un pariu cu mine însumi că n-o să te fure nimeni. Puteam să jur că n-o să te fure nimeni. Așa că mi-am asumat eu răspunderea. Nu putea fi călcată în ciubote o tradiție.
Mireasa: ( gest de nedumerire)
Necunoscutul: Ești cea mai urâtă mireasă pe care am văzut-o în viața mea.
Mireasa ( tristă, dar nu foarte tare, dă aprobator din cap): Sunt o mireasă urâtă.
Necunoscutul (își continuă ideea): Eram sigur că nimeni nu va fura o mireasă urâtă. Cu atât mai puțin o mireasă atât de urâtă. Am hotărât s-o fac eu. Dacă nu-ți convenea, trebuia să te împotrivești.
Mireasa: Nicio mireasă nu se împotrivește. Nici măcar cele urâte. Așa e datina. Oricum, am un corp frumos.
Necunoscutul: (râde) De unde naiba voiai să ghicesc eu că ai tu corp frumos?! Și apoi sub toate voalurile astea și dantelele de pe tine e greu să întrezărești ce se află dedesubt.
Mireasa ( cu naturalețe): Dacă vrei îți arăt!
Necunoscutul ( ușoară urmă de nedumerire): N-ai decât!

3
( Mireasa începe să se dezbrace încet, meticulos, punând pe pat una câte una piesele multiple ale costumației de mireasă. Se dezbracă cu naturalețe în fața Necunoscutului ca și când ar face un lucru perfect normal. El se uită pe pereți, aproape indiferent. Mireasa rămâne desculță, goală pușcă. Are într-adevăr un corp superb).
Necunoscutul ( descoperind-o): Ai, într-adevăr, un corp splendid. ( Îi reexaminează fața strident rujată, boțită, aproape bătrână, în contrast izbitor cu trupul proaspăt și perfect alcătuit) Păcat că ești atât de urâtă!
Mireasa: Trebuie să mă întorc la nuntă.
Necunoscutul: Nu e datoria ta. Mirele trebuie să te caute, iar eu voi cere o răscumpărare. Inițial aveam de gând să cer un leu. Mă rog, o recompensă simbolică. Acum o să mă mai gândesc. Oricum, fii sigură că nimeni n-o să te caute. Nu riscă nimeni să cheltuiască pentru răscumpărare.
Mireasa (oarecum resemnată se așează pe pat; rămâne goală)
Necunoscutul: N-ar fi trebuit să te fur.
Mireasa: Ajută-mă să mă îmbrac.
Necunoscutul: N-am îmbrăcat niciodată o mireasă. Apropos, ce trebuie să faci pentru a fi mireasă?
Mireasa: Nimic special. De pildă, să te îmbraci în alb. Asta-i tot.
4
Necunoscutul: Pe vremuri miresele trebuiau să fie fete mari.
Mireasa: ( îl privește nedumerită) Ce-s alea fete mari?
Necunoscutul: Să fie neîntinate. Mai exact, virgine. Tu ești virgină?
Mireasa: Nu-i obligatoriu să fii virgină.
Necunoscutul: Atunci e obligatoriu să aibă zestre. Să se tragă dintr-o familie onorabilă. Înainte trebuiau să aibă studii la pension.
Mireasa: Nici astea nu mai sunt obligatorii.
Necunoscutul ( se apropie de pat și ține cu stângăcie rochia în mână): Nu știu să te îmbrac.
Mireasa: Nici eu nu știu. Femeile știu în general să se dezbrace.
Necunoscutul (ironic): Am observat.
( Urmează o lungă scenă caraghioasă. El și ea se chinuiesc să realcătuiască în veșmintele tradiționale mireasa care intrase în atelier. Ea reușește să-și pună doar sutienul, ciorapii, pantofii cu toc înalt. Rămâne descurajată pe marginea patului).
Mireasa: Ai putea să chemi domnișoara de onoare.
Necunoscutul: Aș putea să chem mirele, dar mă îndoiesc că va veni.
Mireasa: Nu ți-e teamă? Ar putea să se revolte nașii, socrii, frații mei, mătușile. Mă găsesc aici goală, în atelierul unui necunoscut, poate pictor.
5
Necunoscutul: Ți-am spus. Voi cere o recompensă. Acum voi cere o recompensă mare, fiindcă sunt nevoit să te îmbrac. ( Încearcă iar s-o îmbrace, se încurcă amândoi în gesturi, nu iese nimic).
Mireasa: (observă chiuveta și dușul): Mă lași să-mi fac un duș?
Necunoscutul: E un prosop curat în dreapta.
Mireasa ( face duș, se spală intens pe față, iese cu părul ud, iar coafura caraghioasă a fost înlocuită cu un păr lung. E învelită în prosop. Chipul ei este de-a dreptul frumos). După atâta corvoadă, cununie civilă, primit oaspeți, bezele, politețuri, biserică, slujbă interminabilă, popi plicticoși, un duș a fost binevenit. O mireasă în exercițiul funcțiunii trebuie lăsată măcar o dată în ziua nunții să-și facă duș.
Necunoscutul: Tu nu prea mai ești mireasă în exercițiul funcțiunii.
Mireasa: Văd că nu vine nimeni, iar nunta e în toi. ( Se aud lăutarii, chiuituri).
Necunoscutul: Pun pariu că nimeni n-a băgat de seamă că a dispărut mireasa.
Mireasa: S-au mai văzut cazuri. O colegă a mea a rămas închisă în lift și n-a mai ajuns la nuntă. Nunta s-a ținut fără ea.
Necunoscutul: N-o să-mi spui că mirele a plecat în călătoria de miere cu domnișoara de onoare!
6
Mireasa: Ba da! De unde știi?
Necunoscutul: Am intuit. La tine mirele o să fugă cu soacra mică!
Mireasa (resemnată): N-ai o haină, un halat, ceva să pun pe mine?
Necunoscutul (îi întinde un halat caraghios, plin cu vopsele). E tot ce am.
Mireasa (îl îmbracă, e din ce în ce mai frumoasă).
Necunoscutul (aproape năuc): Ești din ce în ce mai frumoasă!
Mireasa (îl privește nedumerită și neîncrezătoare). Va trebui să mă duci la nuntă, acolo de unde m-ai luat. Se face târziu.
Necunoscutul (neîncrezător, iese).

ACTUL II
( Femei singure la o masă. Nuntă animată. Lume multă. Cheflii, lăutari, femei îmbrăcate caraghios, cu rochii cu sclipici, cu decolteuri pronunțate. Dorind să se îmbrace elegant, femeile etalează la nuntă cel mai strivitor prost gust vestimentar).
PRIMA FEMEIE: Femeile urâte sunt cele care n-au avut noroc în dragoste.
7
A DOUA FEMEIE: Sunt urâte prostituatele care câștigă puțin. Peștii le iau banii și le bat.
A TREIA FEMEIE: Spuneți idioțenii. Prostituatele sunt urâte pentru simplul motiv că n-au știut cu cine să se culce. Femeile, zis onorabile, au știut!
A PATRA FEMEIE: Toate femeile sunt într-un fel sau altul frumoase. Știu o poezie (se face liniște, toate ascultă, iar ea recită sensibil, cu lacrimi în ochi): Toate femeile tinere sunt frumoase/Toate femeile care au fost tinere au fost frumoase/Femeile au o clipă când trec/Ca un tren accelerat/Prin gara frumuseții fără bătrânețe/În rest halte, triaje, interstațiile amăgirii/Și așa mai departe. (Oftează).
PRIMA FEMEIE: În fiecare femeie este ascunsă o mică curvă. Și Ana Karenina, care s-a îndrăgostit de ofițerașul Vronski, poate fi considerată o curvă incipientă. Nepricepându-se la chestia asta, a murit. Tragic și idiot. Trebuia să-l arunce sub tren pe cretin. Curvele adevărate nu mor niciodată prostește. Mor cel mult tragic.
A DOUA FEMEIE: Nu există femei curve, cum le ziceți voi, de parcă ați face parte din dinastia fluturilor și a îngerilor. Doamnelor îngerițe, nu există așa ceva. Doar situația e curvă! Pricepeți? Situația e marea boarfă!Femeile n-au nicio vină!
A TREIA FEMEIE: Cu totul de acord. Situația e curvă rău! Nu vezi în ce curvă de situație trăim! (Arată cu degetul în sus, cu tâlc, dar temătoare)
8
A PATRA FEMEIE: Suntem violate de destin. Ne-am născut într-o țară cu destin defect!
PRIMA FEMEIE: Să înțeleg că nici alea din bordel nu-s boarfe, alea care au și carnet de calificare și se tăvălesc toată ziua ca filatoarele care au normă de tras mosoare la fabrică? Și ele sunt violate de destin?
A PATRA FEMEIE (iritată): N-ați priceput nimic. O gâscă vâslește tragic prin creierul vostru. Păcat! Soarta nu vine din cer, ci vine din noi, fabricată de prostie. Și situația ”defectă”e tolerată tot de noi. (Tace. Tac toate de parcă au căzut de acord asupra a ceva ce le depășește).
(Se apropie patru bărbați. Femeile, care fumează toate, se agită).
PRIMUL BĂRBAT: (Către femei) Sărutmânușițele distinse și rafinate doamne, e o mare cinste pentru mine să-mi împrospătez privirea cu candorile dumneavoastră înmănuncheate. (Apoi, strâmbându-se și ingorându-le total, către ceilalți bărbați). Relația de cuplu e cea care confirmă un bărbat și infirmă o femeie. El trebuie să fie șarmant, inteligent, să facă onoarea femeii de lângă el. Altfel e vax.
AL DOILEA BĂRBAT: Un bărbat adevărat e ca un magnet. Urmăriți privirile femeilor. Dacă se lipsesc de voi, lăcrimoase și proaste și gâște, sunteți bărbați. E singura confirmare valabilă.
AL TREILEA BĂRBAT: Prostii. Bărbatul e un fraier și un tăntălău. Bărbatul e ultimul care știe ce știe tot satul. Că muierea îl traduce. Și apoi femeia e
9
ca un popor dușman. Te lupți cu ea toată viața și ea biruie mereu, ca otomanii.
AL PATRULEA BĂRBAT(superior): Bărbatul e cel care fabrică orgasme. În rest – zero.
(Vine preotul. Blagoslovește mirii. Mirii sunt cei patru bărbați și cele patru femei care continuă să fumeze).
PREOTUL: Binecuvântată fie această pereche. Să se bucure ea de prunci sănătoși, iar femeia să-l respecte pe omul ei că așa a vrut Dumnezeu. (Cântă) Acum și pururea și-n vecii vecilor AMIN.
MANELISTUL (cântă acompaniat de țambal, vioară, acordeon. Orchestra a ieșit din podea și lăutarii sunt îngropați în scenă până la brâu. Cântecul e nițel politic, nițel deocheat).
Ooooof, viața mea
v-ați băgat toți nasu-n ea
ca să nu zic altceva
nu mai am intimitate
nici pirande devotate
miroase a SRI
și buricul la copii
10
că cu el în pat mi-am tras
răsuflarea ta pe nas
că cu el ți-am mângăiat
popoul cel ondulat
ooooof, viața mea
faceți pipi toți pe ea!
(Apar doi cheflii. Vocea manelistului se stinge încet, aproape tragic)
PRIMUL CHEFLIU: Să-ți spun una de mori!
AL DOILEA CHEFLIU: Să nu fie răsuflată, că te belesc.
PRIMUL CHEFLIU: E răsuflată, dar ți-o spun. Se duce unul la doctor. Domn doctor, se plânge el, când fac amor aud fluierături în urechi. Câți ani ai, îl întreabă doctorul. 90 – răspunde pacientul. Păi ce-ai vrea să auzi, aplauze? – replică doctorul.
(Râd de se țin cu mâna de burtă amândoi).
(Nunta continuă cu scene tradițional-caraghioase. Între timp, printre grupurile de nuntași se strecoară timid, Necunoscutul).
NECUNOSCUTUL: Știți, eu am furat mireasa. Cine o răscumpără?
(Nimeni nu-l bagă în seamă. Într-un târziu ajunge lângă un bețiv care stă singur la o masă. Bea și dă din când în când cu pumnul în tăblia mesei).
11
NECUNOSCUTUL: Știți cumva cine e mirele? (Stingherit). Eu i-am furat mireasa și vreau să i-o restitui.
BEȚIVUL: Ce-ai furat, mă?
NECUNOSCUTUL: Mireasa!
BEȚIVUL: Dacă tu ai furat mireasa, eu am furat clopotul Mitropoliei.
NECUNOSCUTUL: Nu-i tot una. Furtul miresei e în tradiția nunții. Furtul clopotului Mitropoliei nu e în tradiție.
BEȚIVUL (Râde de se prăpădește): Asta s-o crezi tu. Când se furau clopotele din biserici, nu se pusese încă de furtul miresei. Apoi e o tâmpenie să furi mireasa. Ce dracu să faci cu ea? Mai bine furi clopotele de la mănăstiri.
NECUNOSCUTUL (resemnat): E, într-adevăr, o tâmpenie. Am făcut-o însă și trebuie s-o repar într-un fel. Știți cumva cine e ginerica?
BEȚIVUL: Ginerica? (Bățos). Eu sunt ginerica!
NECUNOSCUTUL (Neîncrezător): Sunteți, iertați-mă, prea beat pentru a fi ginerică.
BEȚIVUL: Sunt prea beat pentru a fi ginerică? Ca să te însori, trebuie să fii beat mort . Eu nu-s destul de beat ca să mă-nsor. De ginerică sunt apt. Asta nu presupune nicio răspundere. Uite mireasa, nu e mireasa, vax

12
albina!(Golește un pahar până la fund). Mai am de tras până când îmi intru în drepturile depline de fraier.
NECUNOSCUTUL: (Se apropie de cele patru femei care fumează): Nu vă supărați, eu am furat mireasa!
TOATE PATRU: Ai furat mireasa?
NECUNOSCUTUL: Da, am furat mireasa. N-o fura nimeni și m-am gândit că…
TOATE PATRU: Noi suntem mireasa. Nu ne-ai furat (dansează ținându-se de mâini în jurul lui). Ești un mincinos, iar dacă vrei să furi mireasa, fură-ne pe noi.
NECUNOSCUTUL: Nu pot fi patru femei deodată mireasa. Pot fi pe rând mirese.
TOATE PATRU: Noi suntem mireasa, toate patru deodată. Deodată, deodată.
(Țipă, râd, dansează).
NECUNOSCUTUL (Din ce în ce mai buimac): Și cum aș putea să vă fur dacă, să zicem, mireasa furată de mine e falsă?
TOATE PATRU (Se privesc complice, apoi tabără pe el, îl smotocesc, îl gâdilă, îl trag de toate cele. Necunoscutul scapă cu greu și se retrage în

13
grupul celor patru bărbați. Între timp se joacă Nuneasca. Apoi vine femeia cu găina).
FEMEIA CU GĂINA (Găina are o țigară în cioc și e învelită în tricolor. Femeia care o ține în mână joacă): Nașule nu te lăsa
Și plătește găina
E școlită la Sorbona
Și-n coteț a stat cu bona
Găina zice bonjour
Și-are ou de struț în cur
Nașule nu fii zgârcit
Nu plăti ca un pârlit
Pune banii pe tejghea
C-am prăjit trei nopți la ea
Nașule, nașule, nașule!
(Lăutarii ies din podea și cântă la masa nașului).
NAȘUL (Ține o cuvântare și face gesturi să se facă liniște): Am consimțit să cunun acești tineri miri (arată spre masa goală, nu se vede niciun mire) cu viitorul în față, precum se vede. Eu, ca ministru și parlamentar și om din popor, am câștigat cu sudoare și sudoare și iar sudoare, banul (scoate un
14
teanc de bancnote euro). În consecință, îi dăruiesc pe acești miri și pe această vrednică gospodină care a prăjit găina cu suma de… (Întreabă dacă televiziunile sunt de față. Nu e nici o televiziune care să-i imortalizeze dărnicia. Se enervează, schimbă brusc tonul). Pleacă de aici muiere cu găina ta de Gostat. Rușine. Rușine. Îmi vii mie cu o găină scorojită. (Bagă banii în buzunar. Nașul seamănă perfect cu un cunoscut om de afaceri).
(Lăutarii se retrag într-un colț și cântă în surdină. Între ei este și un cântăreț cu chitara electrică. Blond, ochi albaștri. Câțiva nuntași bine dispuși hotărăsc să suie chitaristul într-un copac. Chitaristul se opune, apoi de voie – de nevoie se lasă împins într-un copac plantat în mijlocul scenei. Se leagă cu o curea, îi este înmânat cablul electric. Cântă din gură și la chitară un cântec de nuntă).
NUNTAȘ: Hai să afumăm cioara.
ALT NUNTAȘ: Cum s-o afumăm ?
NUNTAȘ: Facem focul și afumăm cioara. Nu vezi că e blond țiganu’?
ALT NUNTAȘ: Termină, mă, porcule, cu rasismul.
(Nuntașii se încaieră. Între timp, unul reușise să aprindă focul și bietul lăutar cântă sub valurile de fum care se ridică. Altfel riscă să încaseze ciomege. Violențe, aiureli, comportament absurd).
(Între timp, femeia care a prăjit găina pleacă posomorâtă. Nașul și-a însușit însă pasărea și înfulecă de zor).
15
NECUNOSCUTUL (Profită de momentul de acalmie. Se apropie de naș): Știți, eu am furat mireasa!
NAȘUL (Cu gura plină, privire cruntă): Ce-ai furat?
NECUNOSCUTUL (Se răzgândește): N-am furat nimic. Nu știți cumva unde l-aș putea găsi pe domnul ginerică?
NAȘUL: Care domn ginerică? Eu sunt domnul ginerică.
NECUNOSCUTUL: Dumneavoastră sunteți nașul. E mai mult decât să fii ginerică.
NAȘUL: Eu sunt nașul, eu sunt ginerică, eu sunt nunta! (Țipă). Eu, eu, eu, pricepi? (Chiuie cu o sticlă de vin în mână).

ACTUL III
(Același atelier de pictură din actul I. O anume ordine care lipsise la început. Se simte mâna unei femei. Mireasa e îmbrăcată cu o rochie albă, rezultată din rochia cu care venise și pe care a tăiat-o neregulat la poale. În picioare poartă papucii lui. Intră posomorât Necunoscutul, evident că-i e jenă să-i comunice insuccesul).
MIREASA (i-o ia înainte): Știu!
NECUNOSCUTUL: Ce știi?
MIREASA: Nu m-a vrut nimeni. Nu m-a răscumpărat nimeni.
16
NECUNOSCUTUL (Tace stânjenit)…
MIREASA: Am făcut un pic de ordine pe aici. Nu te superi?
NECUNOSCUTUL (Privește admirativ): Nu, nu mă supăr. Nu prea nimeresc să-mi fac ordine în nimic. Încerc să-mi deretic uneori prin cap. Nu-mi iese decât rar. (Revenind la ideea nunții). Nunta nu părea nuntă. Toți erau apucați. Am găsit o droaie de miri, dar nici unul nu era cel adevărat.
MIREASA: Cel adevărat?
NECUNOSCUTUL: Orice nuntă are un ginerică legitim, care devine apoi soțul. Scânteietor sau blazat, agresiv sau iubitor. Om de casă sau om de mai multe case! Dar în nuntă toți sunt la fel: zâmbesc blazat pentru pozele care le țin loc de eternitate, ciocnesc – fără să bea – cu invitații care la miezul nopții dăruiesc.
MIREASA: Să presupunem că tu ești mirele adevărat. (Îl privește intens în ochi). Cel ales, cel scânteietor, ocolit de blazare.
NECUNOSCUTUL (ironic): Eu m-am ales singur. Eu am decis să te fur. Am nimerit acolo, precum știi, cu totul întâmplător.
MIREASA (Filosofând): În viață totul e întâmplător. Întâmplător ne naștem, întâmplător murim, uneori iubim întâmplător. (Pe gânduri). Și toate-s neîntâmplătoare. Dacă eu am ticluit să mă furi? Dacă eu, tot așteptând mirele, cel adevărat, am decis că el nu poate fi decât cel care
17
are forța și idealismul de a-și fura femeia? Conformismul ucide. Chiar și dragostea. Când un bărbat nu te poate lua decât dacă te cere, ceremonios și caraghios, cu flori în mână, mamei, împlinind un ritual ruginit, nu-ți poate cuceri nici inima și nici respectul. Eu mă îndrăgostesc doar dacă respect. Nu pot iubi disprețuind, nu pot face dragoste ținând în brațe modelul din plastilină al unui laș.
NECUNOSCUTUL (Pare perplex, nu înțelege nimic) Cum adică neîntâmplător? Cum să ticluiești ca eu să te fur? Apoi nu mă cunoșteai! Cum să faci o nuntă pentru un mire necunoscut, căruia nu i-ai cerut nici măcar părerea?
MIREASA: De unde știi că nu te-am cunoscut?
NECUNOSCUTUL: Păi nu m-ai cunoscut!
MIREASA: Eram adolescentă. Mereu singură, cu nasul în carte. Înghițeam biblioteci întregi. De altfel, lectura a fost unica mea preocupare. În clasa a IV-a citeam „Frații Karamazov”. Cum poți lăsa copilul să citească așa ceva la vârsta asta? – s-a răstit o prietenă de familie la tata. Ce înțelege ea din Dostoievski? Dacă n-ar înțelege, n-ar citi sute de pagini, uitând să vină la masă, s-a burzuluit la ea tata. Eram, spuneam, adolescentă. Singura pasiune – lectura. Iubirile mele se consumau între coperțile cărților, identificându-mă când cu un personaj, când cu altul. Atunci s-a întâmplat să ridic ochii dintr-o carte și l-am văzut pe el, pe primul dintre ei. Era de vârsta mea. Venise în vacanță la bunici. Bunicii lui erau vecinii noștri.
18
Fusese trimis să împrumute ceva, cred. Citeam un roman de dragoste în care, pe pagina aia, eroina spunea: „Mă lași să te sărut?” Văzându-l, am citit cu voce tare: „Mă lași să te sărut?” El a încremenit, apoi s-a făcut roșu ca focul. Am realizat că făcusem o tâmpenie. Eu care eram o timidă, eu care, sechestrată între pereți de bibliotecă, mă ascundeam când intrau musafiri în casă, spusesem – cu o tărie interioară pe care n-o știam – ceva care ținea de un fel de obrăznicie dezmățată. Mereu, după aceea, mi s-a întâmplat asta și mereu am părut alta decât cea care sunt.
NECUNOSCUTUL: Și l-ai sărutat?
MIREASA: Da. Trei luni mai târziu, timp în care am dialogat despre poezia lui Keats și pictura lui Chagall, ne-am plimbat ca doi oameni de aceeași vârstă. M-am gândit că poate așa ar trebui să fii când ești îndrăgostită. Nu eram. Apoi a plecat. Mi-a scris zilnic. Nu i-am răpuns niciodată. M-a cerut de soție părinților. A fost momentul când ne-am despărțit definitiv.
NECUNOSCUTUL: A fost, într-un fel, prima ta dragoste?
MIREASA: Dragoste? Au mai fost și altele de acest gen. Unii mă considerau libertină. Alții o virgină întârziată. Adevărul e că nu eram nici una, nici alta. Bărbații sunt, zice-se, puternici și atotștiutori. Dumnezeu poartă pantaloni.
NECUNOSCUTUL: Nici noi nu știm totdeauna cum suntem, ce așteptăm de la ceilalți. De ce te-ai măritat? Cum s-a întâmplat să devii mireasă?
19
MIREASA (Tresare): Mireasă? (Pare să-și amintească. Privește spre restul de rochie de mireasă de pe ea). Da, sunt îmbrăcată înt-un rest de rochie de mireasă. Eu însămi sunt tot ce-a mai rămas dintr-o mireasă. Nu știu. Am fost la medic, am făcut analize, apoi am mers la restaurantul unde te așteptam pe tine.
NECUNOSCUTUL: Mă așteptai pe mine??? Dumnezeule, dar nu ne știam. Nu te-am cunoscut. Vrei să spui că acolo de unde te-am furat, tu mă așteptai PE MINE să te fur!
MIREASA: Mă rog, acolo de unde m-ai furat. Da, știam că vei veni și știam că mă vei fura.
NECUNOSCUTUL: Cine e, totuși, el? Cine e alesul, Mirele?
MIREASA: Alesul? Nu l-am ales eu. Nu mi l-a ales nimeni. Nu s-a ales nici el singur. De altfel nici nu există. Nu cred că există vreun mire. Chiar tu ai spus că nu l-ai găsit în toată nunta. Că în nunta aceea nu exista nici un mire. (După o pauză). Știam că cineva mă va fura (râde). Am glumit. Nu te speria. Ești, într-un fel, proiectul unui ginerică, schița de viitor a unei iluzii. Te-am plănuit din vreme!
NECUNOSCUTUL: Toți se dădeau miri. Și totuși cum l-ai cunoscut pe el, care într-un fel sau altul umplea nunta cu un personaj obligatoriu?
MIREASA: Am ridicat ochii dintr-o carte și am citit cu glas tare: „Mă lași să te sărut?”.
20
NECUNOSCUTUL: Asta-i din alt film. Din altă poveste.
MIREASA: Da, din altă poveste, din altă poveste. (Începe să plângă).
NECUNOSCUTUL: (O privește îndelung, apoi are o revelație. Aleargă la șevalet. Ia vopsele, pensule și se pregătește febril de lucru. Ea plânge mai departe. Începe s-o picteze fascinat). Te pictez!
MIREASA (Ridică ochii): Mă pictezi? Nimeni nu mi-a făcut niciodată un portret. Am câteva poze. Pozele sunt (se gândește) plasticitatea rece a unei împrejurări, a unei vârste. Chimia anorganică, gips. De ce mă pictezi?
NECUNOSCUTUL (pasionat): Ești uluitoare. Ești întruchiparea unui personaj dintr-o tragedie antică. Să zicem Clitemnestra, dar cu un aer contemporan. Partea contemporană ar putea fi Zița lui Caragiale. Dumnezeule, mă amețești. (Pictează febril, o soarbe din ochi).
MIREASA: Trebuie să iubești ceea ce pictezi. Am citit undeva asta. Pictori ca Van Gogh, Modigliani au creionat personaje tragice în care se decupa chipul lor. Pe mine nu m-a iubit nimeni, niciodată. Chipul meu, în consecință, nu poate exista pe nici o pânză.
NECUNOSCUTUL: Vrei să rămâi așa? Să nu mai vorbești? Trbuie să prind nuanțele tăcerii tale. Un chip care tace vorbește mai mult decât un chip care se exprimă prin vorbe. Vrei să taci?
MIREASA: Am citit asta undeva, cred că-n Rainer Maria Rilke: ”Fii răbdător cu toate câte sunt neclare în inima ta, încearcă să iubeşti întrebările. Nu
21
căuta răspunsuri care nu pot fi date, pentru că, oricum, nu ai fi în stare să convieţuieşti cu ele. Iubeşte-ţi întrebările. Poate îţi va fi dat, fără ca măcar tu să observi asta, îţi va fi dat să trăieşti până în ziua aceea, acum atât de îndepărtată, în care vei primi şi răspunsul”. Vrei, înțeleg, un răspuns, grăbitule! E doar o poveste. Colega mea de la Facultatea de științe inexacte – așa-i spuneam noi Filosofiei – poza uneori pictorilor pentru a se întreține. Erau pe strada Iorga câteva ateliere. Stătea o oră, două, trei și, în funcție de asta, era plătită. M-a invitat să pozez și eu. Firește că am refuzat. Eu o vedeam uneori prin crăpătura ușii, pe un scaun, cu trupul ei lung, gol Ușa se deschidea uneori și atunci ți-am întâlnit privirea. Mi s-a părut că ochii tăi n-au privit-o niciodată pe ea așa cum m-ai privit pe mine. Ea stătea pe scaunul pe care stau eu acum.
NECUNOSCUTUL: (Uluit) Nu-mi amintesc. Au pozat multe femei în atelierul acesta.
MIREASA: Era ca și cum ți-am pozat, de acolo din coridor, iar între noi s-a consumat o viață, într-o singură fulgerare de secundă.
NECUNOSCUTUL: (Se oprește din pictat. E îngândurat. Caută ceva în el care-i scapă) Glumești cred. Sau inventezi.Ce-i cu nunta, cu furtul de mireasă, cum de am ajuns să te fur eu?
MIREASA: Zilnic treceam pe străduța Iorga. Știu toamnele din parcul cu bustul lui Nichita, frunzele care lunecau peste sandalele mele. Apoi ai deschis acea expoziție care a iscat nedumeriri, scandal. Toate tablourile, ca și în atelierul tău, erau cu fața la perete. Nimeni nu mai făcuse așa ceva.

22
Cine își dorea un tablou trebuia să-l cumpere și apoi îl putea vedea. Firește că n-ai vândut nimic, iar expoziția a fost închisă cu scandal. Eu am vrut să cumpăr un tablou dar, cum stăteam pierdută în mulțimea gălăgioasă, unii erau chiar furioși, catalogându-te drept diletant îngâmfat, mi-am dat seama că nu am cu ce. Apoi am ajuns conducător, mă rog, manager la o mare companie. Absolvisem, între timp, a doua facultate, mai apropiată de cerințele zilei. Câștigam substanțial. Așa că mi-am cumpărat o nuntă. Cu banii de acolo mi-am regizat nunta fără mire, nunta în care tu erai, trebuia să fii mirele. Personajele pe care le-ai întâlnit? Te-ai putea gândi că poate jucau niște roluri? „Există o artă de-a face ca lucrurile să se întâmple în așa fel încât păcatele pe care le comitem să apară în conștiința noastră ca niște virtuți. Lucruri de învățat de la orice femeie”, spunea Cesare Pavese în „Meseria de a trăi”. Păcat că s-a sinucis, neînvățând nimic de la nicio femeie.
NECUNOSCUTUL: Și totuși, și totuși, cum m-ai adus pe mine acolo? Cum de m-ai cărat în nunta ta, reală sau inventată? Tu scrii acum piesa și, ca în teatru, puține-s adevărate din cele rostite de actori. Actorii sunt cei care dau strălucire minciunii. Vorbesc de actorii adevărați.
MIREASA: Nimic mai simplu! Îți știam tabieturile, știam că la o anumită oră vii la acel restaurant. Știam că sub urâțenia mea vei găsi privirea care te-a fascinat, privirea aceea care, în ricoșeu, m-a făcut să înțeleg cum ar putea fi dragostea.

23
NECUNOSCUTUL: Aș vrea să taci un timp. Aș vrea să-ți pot picta gândurile, nu doar buzele care știu înșira cuvântate invenții și, cu certitudine, pot săruta.
MIREASA (Neconvinsă): Să tac? Sunt, de când mă știu, o tăcută de profesie. Încuviințez prin tăcere. Când m-ai furat, chiar tu ai spus-o, te-ai mirat că nu țip. Așteptam să mă răpești, așa cum aștept acum să mă săruți. A trecut o veșnicie și ceva de când ochii tăi mi-au sărutat ochii pe coridorul acestui atelier. A fost în goană, a fost un preludiu nereușit, a fost…
NECUNOSCUTUL (Resemnat): E ceva, undeva, poate în colțul buzelor, o tristețe dar și o promisiune de zâmbet. (Se ridică și pleacă spre ea)
MIREASA: E o promisiune și un îndemn la resemnare. A fost atunci . Am abdicat mereu, atunci când am știut că-n fața mea e doar golul. N-am pierdut nimic fiindcă nu poți pierde nimicul. N-am învățat, n-am apucat să învăț decât ca tehnologie fericirea. Tu știi tehnologia fericirii?
NECUNOSCUTUL: Nu. Știu, de bine, de rău, să fac amor. Știu să glumesc uneori. Nu știu ce e aia fericire. Dacă i-aș ști rețeta sau, cum îi zici tu, tehnologia, aș ști și să fiu fericit.
Cum ai dialoga despre fericire, frumoaso?

Salcâm înflorit – sufletul.
Uită-te cum îți înfloresc degetele
24
Când săruți cu ele pielea femeii pe care o iubești.
Privește câmpul, cu atâtea buruieni înflorite,
Toate răsărite în locul pe care talpa copilului căruia i-ai dat
viață,
Tocmai l-a călcat . Ce zici?

Fericirea începe în zori
Atunci când nu pui prea mult dulce în cafea
Și lași doar aroma aerului ferestrei deschise…

Cum ai dialoga despre fericire, frumoaso?
Cu tine vorbesc
Cu tine care mă privești prin grila silabelor.
Așa-i că degetele care te mângâie
Pe gînduri, pe umeri, pe fese,
Pe ce vrei tu,
Chiar pe broscuța sexului tău,
Înfloresc nițel și poartă petale?

25
Fericirea –
Ca o mângâiere care are nevoie
De corola unei dăruiri fără sfârșit…
Ce-ar mai fi de spus?
Spune tu mai departe…
Cred că am rostit cuvintele unui poet al iubirii. Dar ce e iubirea?

(Mireasa se ridică. El o cuprinde cu brațele. Par două jumătăți din simbolul grafic de pe Poarta Sărutului a lui Brâncuși. Scenă lungă. Apoi împreună, întorc cu fața spre atelierul de pictură, tablourile în ulei. Toate înfățișează chipul acestei femei, aceleiași femei. Este evident chipul Miresei, cea de demult și cea de acum, ultimul fiind un nud, așa cum a început piesa).

TABLOUL FINAL
Acțiunea se petrece într-un spațiu care pare a fi public. Se văd și treptele unei biserici. Trec oameni. Necunoscutul, îmbrăcat ginerică, întreabă în dreapta și-n stânga. Trece Chefliul. Necunoscutul e bucuros să-l recunoască. Acum Chefliul nu mai e beat. E un om respectabil.
26
NECUNOSCUTUL: Domnule, ce mult mă bucur să vă reîntâlnesc. Nu știți unde aș putea găsi mireasa? Programasem să ne căsătorim astăzi.
CHEFLIUL: Nu vă cunosc, domnule. Și apoi nu înțeleg despre ce mireasă vorbiți.
NECUNOSCUTUL: Mireasa pe care am furat-o eu a dispărut. Dumneavoastră, la nunta aceea erați un pic, mă scuzați, abțiguit.
CHEFLIUL (Vizibil jignit): Mă confundați, domnule. Eu nu beau niciodată alcool. E și o reclamă. Alcoolul dăunează grav sănătății! Eu n-am voie să beau pentru că sufăr de ulcer. Repet, mă confundați (dă să plece).
NECUNOSCUTUL: Nu plecați, vă rog. Unde o pot găsi? Dumnevoastră erați nuntaș. Ba chiar mi-ați spus la un moment că dumneavoastră sunteți
ginerică. Amintiți-vă, vă rog. E o chestiune de viață și de moarte pentru mine.
CHEFLIUL: Sunteți culmea! Eu, ginerică? N-am fost însurat niciodată. Îmi repugnă ideea de nuntă. Împerecherea asta cu ritualuri caraghioase e dizgrațioasă.
NECUNOSCUTUL: Eu sunt cel care a furat mireasa. Mi-ați spus atunci că nu sunteți destul de beat pentru a vă însura. Acum se leagă. Nu vă place să vă însurați și ați glumit cu mine, spunând că sunteți mirele și apoi că nu sunteți destul de beat pentru a fi mirele.

27
CHEFLIUL (Are o geantă diplomat în mână): Domnule, timpul costă bani. Nu mă zăpăciți cu obsesiile dumneavoastră. Nu știu de nici o mireasă, nici furată, nici nefurată, iar pe dumneavoastră nu v-am văzut în viața mea. (Pleacă).
NECUNOSCUTUL (Descumpănit): A plecat. (Apar din dreapta pieței cele patru femei. Sunt sobre, îmbrăcate elegant). Doamnelor, ce fericire să vă reîntâlnesc. (Femeile se privesc nedumerite).
PRIMA FEMEIE: N-am avut onoarea.
NECUNOSCUTUL: Ba da, ba da, ba da. La nunta la care eu am furat mireasa. Dumneavoastră mi-ați spus, în cor, că sunteți mireasa, dar nu erați. Nu puteam să vă cred. Apoi m-ați smotocit și am fugit!
A DOUA FEMEIE: V-am smotocit? Iartă-l, Doamne, că nu știe ce spune. (Se privesc nedumerite și jignite.
A TREIA FEMEIE: V-am spus că nebunii cei mai autentici sunt recrutați dintre bărbați! Azi nu mai poți ieși în siguranță pe stradă. Strada e ca un balamuc.
A PATRA FEMEIE: Nebunii, în zilele noastre sunt la tot pasul. Nici femeile nu-s iertate de maladia asta. Auzi, că l-am smotocit! Mâine, unul ca el depune plângere pentru tentativă de viol. Îți dai seama ce ar zice soțul meu?!

28
TOATE PATRU: Dar al meu?! Dar al meu?! Dar al meu?! Dar al meu?! (Pleacă vizibil jignite de acest incident stradal)
NECUNOSCUTUL (Îl vede pe lăutarul blond): Domnule lăutar, mă bucur nespus să vă revăd. Poate dumneavoastră mă ajutați.
LĂUTARUL (Se caută de mărunțiș): N-am bani.
NECUNOSCUTUL: M-ați înțeles greșit. Vreau să mă ajutați cu o informație. Dumneavoastră ați cântat suit într-un copac, la o nuntă. Ați cântat din pom. Nuntașii beți au spus că o cioară trebuie să cânte de pe cracă. Au făcut focul dedesubt și v-au afumat. Mi-a fost milă de dumneavoastră și am vrut să vă apăr.
LĂUTARUL (Enervat): Domnule, eu nu sunt țigan. Apoi ce-i cu rasismul ăsta? Am mai auzit de curând formula „țigancă împuțită”. Vă rog. Eu nu suport astfel de lucruri.
NECUNOSCUTUL: Nici eu nu le suport. Pur și simplu am vrut să vă reamintesc acel incident, desigur neplăcut. Nu găsesc mireasa. Mireasa pe care am furat-o eu mi-a fost furată acum. Poate, cu toate că mi-e greu să accept, a fugit singură. O iubeam. Mă iubea. Așa m-a lăsat să cred. Am pictat-o zile și nopți în șir. Ne-am iubit ca Romeo și Julieta. N-aș vrea însă un sfârșit tragic pentru noi.
LĂUTARUL: Ați furat o mireasă care vă iubea! Cum să furi o mireasă care te iubește? Dacă te iubește, e mireasa ta și n-ai de ce s-o furi. Dacă e mireasa altuia, n-are cum să te iubească și o furi așa de pamplezir.
29
NECUNOSCUTUL: E într-adevăr greu de înțeles. Nu ne-am iubit din prima clipă. Am vrut s-o restitui, dar nunta era absurdă, nu exista ginerică, nu existau decât personaje care erau altceva decât păreau. M-a iubit (stă pe gânduri) din a doua clipă. Nu, nu, nu! Mă înșel. Ea mă iubea mai de demult, adică mă iubea înainte de prima clipă, de când ne-am întâlnit privirile la ușa atelierului de pictură!
LĂUTARUL (Face semn că omul nu-i întreg la minte): V-ați întâlnit privirile la ușa atelierului de pictură?! Mulți nebuni pe lumea asta! (Pleacă)
NECUNOSCUTUL (Din ce în ce mai deprimat. Prin preajma lui trec Nașul, Cei Patru Bărbați, Femeia cu Găina. Se repede la toți. Toți îl refuză sau îl îmbrâncesc. Epuizat, se așează într-un târziu pe treptele catedralei).
PICTORUL (Alter ego al Necunoscutului, îmbrăcat așa cum era el la început): Căutați o mireasă, înțeleg!
NECUNOSCUTUL (Tresare): Da, mi-a fost furată mireasa. Urma să ne cununăm. Ne-am iubit, așa cum numai flăcările se iubesc între ele și se întretaie, așa cum salcâmul își iubește în luna mai florile care cresc din el, așa cum… Ea crescuse din mine și era floarea, dar și nedefinitul sufletului meu. Nimic, nimic nu ne putea despărți. Cine mi-a furat-o?
PICTORUL: Eu am furat-o. Eu fur mirese și apoi le fac portretul. Ați pictat vreodată vreun portret de mireasă?
NECUNOSCUTUL: (Uluit) Domnule, dumneavoastră sunteți eu!
30
PICTORUL: Nu, domnule. Dumneavoastră sunteți eu și ați făcut marea greșeală să mă împrumutați. Numai că împrumutul ține puțin. Și mie, după ce le fur și le pictez, îmi sunt furate. De tine care ești eu, apoi de altul care nu pictează iluzii. (Necunoscutul se scufundă încet în pâcla care crește în jurul lui. Reapare cu vopsele pe el, deprimat, pe aceleași trepte. E singur. Piața e pustie. Deodată apare o nuntă strălucitoare. Mireasa, cu o rochie elegantă, e EA. Mirele e un bărbat între două vârste, bine legat, pare un om bogat, sigur pe sine. Merg la braț, sorbindu-se din ochi. Grupul e flancat de bodyguarzi. Urcă treptele care duc spre altar).
NECUNOSCUTUL: E ea, Dumnezeule, e ea! (Strigă spre ea disperat ) Oprește-te, sunt eu, ne-am iubit până ieri. Ochii mei i-au întâlnit pe ai tăi cândva și de atunci orice aș picta, te pictez pe tine. (Nunta își vede de drumul ei, iar Mireasa nu schițează niciun gest care să dea vreo speranță Necunoscutului). Nu fă asta! Te înșeli! Eu sunt Mirele tău cel adevărat. (Încearcă să-i taie calea. Doi bodyguarzi îl prind de mâini, i le răsucesc la spate, îl smulg deoparte. Grupul elegant al acestei nunți bogate urcă implacabil treptele bisericii și se pierde în interior. Mireasa a fost mereu detașată, părea că nu vede scena care se petrecea lângă ea, iar chipul lui nu-i spunea nimic).
x
SCENA FINALĂ. (El vine spre public, la marginea scenei. E un om dărâmat, derutat, învins).
31

NECUNOSCUTUL: Nimic nu e ce pare a fi. Viața e alta decât cea pe care ni se pare că o trăim. Dar ce trăim? Imaginile se schimbă între ele, oamenii se schimbă ei cu ei încât nu se mai știu și nu se mai recunosc. În bucurie e un cariu al durerii care roade neîncetat. Ea mă iubea ieri, eu o iubesc azi, nu există șansa de a fi sincronici în sentimente, sau doar astfel, prin orbire, îngăduim vederea și prin indiferență facem loc iubirii celuilalt? Artistul e un romantic chinuit sau romanticul e un artist condamnat la suferință? (Apoi recită, ca în transă)
Bună seara, iubito, te aștept ca din cer/ Să-mi aduci continente de palid mister/ Cu trenul acesta personal și stingher/ Bună seara, iubito, te aștept ca din cer// Bună seara iubito, pot să-ți spun prin cuvinte/ Că puține mai sunt pe pământ lucruri sfinte/ Că intră iubiri prematur în morminte/ Bună seara, iubito, pot să-și spun prin cuvinte// Bună sera, iubito, sunt destui care vor/ Să ne pună la ușa iubirii zăvor/ Să pună cătușe cuvântului dor/ Bună seara, iubito, sunt destui care vor// Bună seara iubito, te aștept ca și când/ Numai dragostea noastră ar fi pe pământ/ Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt/ Bună seara, iubito, te aștept ca și când…

Noapte bună oameni buni! S-a făcut târziu pe pământ. E timpul să plecați acasă. Cortina va cădea sau nu va cădea. Va urca încet, din dușumele, între noi. Cortinele nu vin niciodată de sus, cresc din noi pentru noi. Noapte bună oameni buni! Și voi sunteți asemenea mie. Și voi ați jucat și încă jucați în această piesă de teatru care poartă numele viață. Atâta câtă e ea. Viață ca teatru, teatru ca viață. Măști interșanjabile sau numai teatru, teatru, teatru!? Dar sufletul, domnilor, nu joacă niciodată în piese, chiar dacă e chemat să facă parte, să fie în actori și-n decor. În decorul vieții mele se cheamă acum suferință. Ajustat la atât. Ca bărbat, e o rușine să plângi, se zice. Oare? Cum poți înfrânge pierderea a ceva ce n-ai avut poate niciodată? (Face o plecăciune. Din culise apare Mireasa, apar celelalte personaje. Salută publicul.. Pe pereți, tablourile sunt din nou întoarse cu fața spre interior, încât nu se văd decât pânzele goale.Operațiunea este făcută de persoanele de serviciu din teatru, în timp ce actorii joacă scena despărțirii de public. Rămân în scenă ei doi, ca doi străini, departe unul de celălalt, salutând pe rând publicul, fără să se privească).
SFÂRȘIT

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare