KOVESI de după KOVESI. ȘEFA DNA ȘI-AR DORI CA LA CONDUCEREA INSTITUȚIEI SĂ VINĂ TOT O FEMEIE DUPĂ 2019

KOVESI de după KOVESI. ȘEFA DNA ȘI-AR DORI CA LA CONDUCEREA INSTITUȚIEI  SĂ VINĂ TOT O FEMEIE DUPĂ 2019

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, afirmă într-un interviu pentru revista franceză „Femmes d’ici et d’ailleurs“ că ar fi „mulțumită” ca, după 2019, când i se termină mandatul, o femeie să-i succeadă în fruntea Direcției Naționale Anticorupție, potrivit Agerpres.

Întrebată cum vede următorii ani și perioada de după încheierea mandatului său în 2019, Kovesi și-a exprimat speranța că „independența și stabilitatea DNA nu vor fi afectate, că legislația anticorupție nu se va schimba” și că procurorii vor fi lăsați să-și facă treaba.
„Dacă toate acestea vor fi respectate, ne vom continua misiunea. După 2019, o nouă persoană, cu o altă viziune, mă va înlocui (…). Bineînțeles, aș fi mulțumită ca o femeie să îmi succeadă. Dar cel mai important este să fie cineva profesionist care să permită echipei să-și continue munca”, a spus șefa DNA, în interviul din numărul mai-iunie al revistei „Femmes d’ici et d’ailleurs“ („Femei de aici și de pretutindeni“).
Laura Codruța Kovesi a mai arătat că, în calitate de procuror, nu poate comenta manifestațiile de la începutul anului din România, dar spune că, de fiecare dată în ultimii ani când s-a încercat modificarea legislației anticorupție, a existat o reacție a societății civile.
„Aceasta nu se întâmpla în urmă cu zece sau douăzeci de ani”, adaugă Kovesi, care susține că această mobilizare demonstrează o înțelegere a faptului că fenomenul corupției „a devenit un subiect foarte important” în România.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare