Lt. Sângereanu din Sângeru, căzut pentru Reîntregire

0 70

Cad câteva picături de ploaie la monumentul cu vultur din centrul comunei Sângeru. Cei doi preoți, tânărul și bătrânul, țin o slujbă de Înălțare, pentru eroi. Copiii, între care și fiica mea cea mică, spun poezii și cântă emoționați. Copiii, când sunt pe scenă, fie și improvizată, se prezintă emoționați. Însuflețirea lor e netrucată. Eroii care au căzut pentru Reîntregire locuiesc în slove, în rime, în cântece evocatoare. Ploaia mută preoții și copiii sub un tei, unul din puținii tei care au supraviețuit des-teirii satului meu care în iunie, cel din copilăria mea, mirosea a tei, doar a tei. Teii, cei mai mulți, au murit ca eroii Reîntregirii. ”Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă, nădejdea e numai la noi”… Profesorul Nicu Popescu îndeamnă cu note de acordeon. Copiii din Sângeru trăiesc starea de trecere a Carpaților, sub formă de batalioane. Două gâgâlici de dimensiunea unor ulcele de lut înflorate cântă cu glas înaripat și ochi umezi. Ce știu ele, ulcelele, despre ce nu știm nici noi? Ploaia s-a oprit. Dorina lui Mihai Vișoiu împarte pahare de plastic cu colivă. Primesc și eu un pahar și zic bogdaproste. Dorina zâmbește unor amintiri din copilăria noastră comună, pe o uliță din Pălășești. Lili Brătulescu, întoarsă din Canada, spre a rămâne definitiv acasă, aici unde s-a născut, îi știe pe toți. Vorbim în șoaptă. Eu citesc numele de pe monumentul terminat în cer cu un vultur de bronz. Vulturul zboară de când eram mic și e tot acolo, în cerul satului. Sub el e scris numele morților din războiul de Independență, 1877, din primul război – 1916-1918 , din al doilea. Șiruri de Ion, de Gheorghe, de Constantin, Vasile, Nicolae. Citesc cu uimire nume ca Ion Sângereanu, locotenent, învățător probabil, alt Sângereanu, Mihai parcă, sergent. În familiile lor, zgribulite sub război, peste care trecuseră nemții, bulgarii, ungurii, apoi rușii, a venit atunci o hârtie mică, prin poștă, galbenă și plouată, pe care scria atât: ”Mort la datorie”. E și un Brătulescu și un Breslașu și un Palaș, nume de neamuri ale mele. Lili, întoarsă din Canada, care a cotizat cu un Brătulescu mort și suit pe lista monumentului, mă întreabă dacă eu pot bate cu privirea până la lecturarea numelor, la zece metri. Eu nu văd la diatanță, zice ea. Eu văd doar la distanță, râd eu. La distanță, în timp! Pe monumentul cu vultur e și numele unui turc, Soliman Bairan, mort la datorie pentru țară în războiul al doilea. Îl întreb pe Mădălin, preotul tânăr, și el sângerean, dacă știa că noi am avut în sat și un turc, erou al luptelor pentru țară. Nu știa. Merge și citește. Așa e. Am avut și un turc. Ce neamuri or mai fi pe ulițe și dealuri ale musulmanului? Sau poate se creștinase! Preotul citește, ca pe un pomelnic, numele – inclusiv al turcului sângerean – și face cuvenita rugăciune ortodoxă. O primește în cer, și turcul și creștinul din Sângeru, morți sub același steag tricolor. Dumnezeu să-i aibă în pază! Așa s-a petrecut, într-un sat din Prahova, o sărbătoare a Înălțării eroilor spre cer, dimpreună cu Hristos, de ziua care înalță, prin glasul copiilor, fiii împușcați ai lui Dumnezeu, dinsus de nori, acolo unde șed pe tronuri de uitare.
Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.