Lucian Avramescu: Mor poeții, nu doar de moarte bună

Lucian Avramescu: Mor poeții, nu doar de moarte bună

Găsesc, prin poze cu amintiri, chipuri care nu mai sunt. Grigore Vieru, care mă vizita uneori, a rămas într-un cântec pe care aseară, la flacăra focului din sobă, mi l-a cântat fiica mea cea mică. Are glas limpede și înalt, iar Mihaela Tomescu, soția vărului meu Adrian, care-i profesoară de vioară, m-a sfătuit s-o îndrept spre muzică. N-o îndrept, deocamdată, decât să copilărească. Trăim, laolaltă, bucuriile poetice ale toamnei, acum mohorâte și udate de ploi care nu mai contenesc. Vorbim de poeți. Câteva poze mă arată împreună cu poeți ai lumii cu care am dialogat cândva, cu intenția de a scrie o carte de interviuri, ”Cum înfruntă poezia sfârșitul de mileniu”. Cartea e în sertar, iar cei 50 de poeți intervievați sunt sau nu mai sunt. Doar Hana van den Berg, din Olanda, mi-a trimis o carte de curând. Nu e de poezie, ci de homeopatie, meserie căreia s-a dedicat, abandonând poezia ei care era ca o ghirlandă cu strugurii metaforei împletiți între anemone. Acum semnează Hanna Meyel. De ce a făcut asta? Nu știu. Rusul Evgheni Evtusenko e (era, fiindcă s-a dus) profesor de literatură prin Americi. Poeta nemțoaică Charlotte Ukert, care trăia în Hamburg, și care se mira că volumul meu de versuri, intitulat ”Bună seara, iubito”, s-a vândut în două ediții de căte 20 000 de exemplare (ea scotea cărți în 300 de exemplare), nu mai există ca poetă, așa cum a dispărut, din Irak, nonconformista Allugayli, aceasta din urmă ucisă în primele bombardamente asupra Bagdadului. Unii poeți și poetese, pe care i-am cunoscut, pe unii chiar foarte de aproape, au ales să moară ca poeți. Poetul Dinescu, apropiat generației mele, cel care aducea o metaforă răcoroasă peste o poezie care începuse să băltească, e – l-am văzut la televizor – bucătar în propriul lui restaurant. Da, și Arthur Rimbaud s-a făcut, în plină glorie poeticească, negustor de puști printr-o insulă din Filipine. Pe acolo, se zice, e înmormântat, iar pe piatra lui scrie, sub nume, indiciul generos și amar – ”negustor”. Am întrebat șefa muzeelor din această țară, aflându-mă la Manila, dacă știe ceva de mormântul lui Arthur Rimbeau, dar nu auzise nici de poet, nici de negustor.
P.S.
Cineva mi-a spus că o cântăreață de la noi, ajunsă celebră, ține un concert care evocă 30 de ani ai cântecului ”Bună seara, iubito” (iubite, zice ea), cel care a lansat-o și s-a ținut după ea ca o medalie de aur și ca un blazon de noblețe. Compozitorul Adrian Enescu a venit la mine, după ce cartea mea intitulată astfel ajunsese în mâna lui, să-mi ceară voie să facă un cântec pe aceste versuri. L-a făcut. Adrian a murit anul trecut, iar cântăreața, realizînd că-i vinovată față de memoria lui, a mers – mi-a spus soția compozitorului, actrița Adina Popescu – și-ntr-un gest nesperat, a îngenuncheat lângă catafalc și i-a cerut iertare. Pentru ce? Cel care mi-a spus de concert credea că voi fi sigur acolo, invitat de onoare! Am râs. Cântăreața a uitat de mulți ani că versurile nu-s scrise de ea și apoi, ce mai contează?! Poezia suie uneori statui pe socluri.

Articole asemănătoare