Luiza Rădulescu Pintilie: ŞI DOCTORII PLÂNG, CÂTEODATĂ!

0 22

În ultima vreme, imunoglobulina a devenit în România cea care face, la propriu, diferenţa între viaţă şi moarte. Nu mai e o metaforă, e o realitate ucigătoare ! O femeie a murit deja, un adolescent grav bolnav a declarat că vrea să-şi pună capăt zilelor, iar un altul s-a gândit şi el la aceeaşi soluţie în faţa suferinţei care îi macină, dar mai ales în faţa lipsei soluţiilor… negăsite de atâta timp de autorităţi la criza imunoglobulinei. Se vorbeşte despre măsuri de avarie, se scotoceşte prin depozite după câte un flacon din substanţa transformată într-un miracol de pasivitatea, de incompetenţa, de bâjbâiala, de iresponsabilitatea care aduce prea des pe marginea gropii pacienţi cu boli grave. Când nu e criză de citostatice- şi când nu e !?!, lipsesc medicamentele pentru diabetici, pentru cei cu boli rare, ori, ca în aceste zile, imunoglobulina. Mereu se dau ultimatumuri, se schimbă replici acide pe facebook, se lansează ordonanţe de urgenţă, se „ cârpeşte“ pe ici pe colo, ca şi cum viaţa unui bolnav s-ar putea petici când vor guvernanţii.
Şi nu vorbim despre pacienţi pe care îi doare o măsea, înghit un antinevralgic şi suferinţa mai amorţeşte ! NU !!! Vorbim despre pacienţi-adulţi şi copii – cu boli foarte grave. Dacă se mai înţelege, totuşi, în ţara asta ce înseamnă exact boli foarte grave de către altcineva decât cei care poartă povara lor , plus membrii familiilor ajunşi în stare de orice sacrificiu pentru a-i salva pe cei dragi şi doctorii care nu au abandonat cu totul într-un război care-i transformă prea des şi pe ei în victime.
Subliniem, încă o dată. Vorbim despre boli grave care, deşi ar avea dacă nu vindecare măcar ameliorare, măcar o ţinere sub control, au ajuns, aşa cum se ştie deja, să omoare. Fiindcă, fără pretenţia de a ţine lecţii cuiva, nici măcar acelora care ar avea responsabilitatea să le ştie foarte bine, imunoglobulina invocată atât de mult în aceste zile este o substanţă obţinută din plasma sanguină umană. Această plasmă, în urma prelucrării, conţine anticorpi care protejează organismul împotriva bolilor. Pacienţii cu afecţiuni autoimune sunt cei mai afectaţi de lipsa imunoglobulinei, de care ei sunt dependenţi şi îi ajută la imunitate. Prin natura bolii, aceşti pacienţi sunt foarte sensibili la orice, chiar şi la cea mai mică răceală. Aceasta este „teoria” spusă pe scurt şi în termeni de înţeles pentru oricine. Sau altfel şi mult mai bine spus: ”Am o singură solicitare: e nevoie de imunoglobulină pentru că o să moară copiii”. Iar solicitarea aceasta, strigată în lacrimi, aparţine unui medic pediatru, care a adăugat: ”Există, pe imunologie pediatrică, aproximativ 100 de copii a căror viaţă este pusă în pericol în acest moment. Sunt, unii dintre ei, internaţi în spital, unii cu boli grave. Dacă nu vor ajunge azi, acum medicamente, riscă să-şi piardă viaţa. (…) Sunt adolescenţi, dintre copiii mai mari, care auzind toate discuţiile şi simţind agitaţia noastră şi a părinţilor şi disperarea, unul a încercat să se sinucidă şi celălalt vrea să facă acelaşi lucru îmi pare rău, cam asta e situaţia în pediatrie”. Şi oricât de cinic ar părea, de-ar fi singulară această dramatică situaţie ! Din păcate, nu e. Şi scriind aceste cuvinte, aş vrea să mă pricep să sune ca un urlet de revoltă, sperând că poate-poate mai există urechi de auzit. Mai ales că, exact tot acum, un medic din Craiova şi-a declarat, cu vocea stinsă, neputinţa de a aşeza 16 copii bolnavi de cancer în cele 10 paturi ale secţiei. Să ne înţelegem. Nu e vorba despre lacrimile şi neputinţa medicală ale unor doctori, fiindcă dacă ar fi fost aşa nu aş fi plâns de grija lor. Ci despre o neputinţă administrativă. O neputinţă de a salva care nu vine din nepriceperea medicilor,pentru numele lui Dumnezeu!, ci din imposibilitatea lor de a face, la timp, ceea ce ştiu să facă. Chiar e atât de imposibil de înţeles acest lucru ?Pentru că nu au, ca în cazul despre care vorbim, imunoglobulină. Deşi au cerut-o de luni de zile, dar nimeni, chiar dacă le-a auzit strigătul, nu i-a ascultat.Cum nu i-a ascultat nici pe părinţii care au protestat repetat în stradă, cerând dreptul la viaţă al copiilor lor. Da, şi doctorii plâng câteodată ! Deşi, dacă ar mai avea puţină omenie şi puţină ruşine, cei care s-ar cuveni să-şi plece ochii, să-şi ceară scuze public şi apoi să lase locul altora, mai responsabili, ar trebui să fie cei din Guvern şi din Parlament. Cei care se „bat“ pe viaţă şi pe moarte- uneori în sesiuni extraordinare, venind mai devreme din concedii şi vacanţe- când trebuie să găsească vreun cadru legislativ pentru buzunarele şi interesele lor şi ale apropiaţilor , identificând, cu mândrie, inclusiv fondurile necesare în vistieria statului pentru aplicarea neîntârziată a reglementărilor care îi vizează . Cândva , când îi atingea direct câte o criză în sistemul sanitar, când se îmbolnăvea unul de-al lor, se mai străduiau să găsească o soluţie de care beneficiau şi vreo câţiva oameni din popor !.Acum-nici măcar atât.Fiindcă îşi permit să ia direct calea Vienei, a Istanbulului, a Franţei, a Ungariei, a Italiei, într-un cuvânt cam oriunde văd cu ochii. Pentru cei rămaşi în ţară sunt orbi şi indiferenţi ! Pe români îi lasă în grija lui Dumnezeu şi, cel mult, îşi exprimă îngrijorarea, revolta, în câte un mesaj lacrimogen pe facebook ori de la tribuna Parlamentului, cu ţintă precisă spre opoziţie, spre ministrul Sănătăţii ălorlalţi, deşi nici cel care a fost din tabăra lor – că la câţi miniştri s-au schimbat în Sănătate rând pe rând aproape toate partidele s-au aflat în fruntea domeniului ajuns cam des mai mare peste moartea românilor decât peste viaţa lor – n-a fost mai puţin vinovat.
Unde ne aflăm acum ? Într-un prea târziu ceas al doisprezecelea, prin ordonanţă de urgenţă, taxa pe care producătorii de medicamente cu plasmă aveau obligaţia să o plătească va fi suspendată timp de doi ani.
Astfel, se speră că dacă vor câştiga mai mulţi bani, distribuitorii de imunoglobulină vor fi interesaţi să aprovizioneze spitalele, să redea medicilor posibilitatea de a face ceea ce ştiu să facă pentru a-şi salva pacienţii. Se vorbeşte iar despre o soluţie de avarie, care să rezolve temporar o problemă. Premierul a sugerat că ministrul Sănătăţii ar trebui să plece acasă sau să i se întocmească dosar penal. Şi dacă, să spunem, are demnitatea să plece, ori e demis, schimbă asta decizia tânărului hotărât să-şi ia viaţa fiindcă nu are acces la un medicament, ceea ce îl poate ucide mai sigur şi mai înainte de a îl omorî însăşi boala cu care e diagnosticat ?! Şterge plecarea, de voie sau de nevoie, a unui ministru lacrimile unui doctor obligat să lupte cu mâinile goale ca să-şi trateze pacienţii ? Nici dacă demisionează în bloc ministrul Sănătăţii, cel al Finanţelor, plus premierul şi preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului nu mai înviază femeia pe care a ucis-o lipsa imunoglobulinei ! Tot ce se mai poate face este să se găsească rapid o SOLUŢIE. Dar una reală, nu de avarie. Una care să rezolve în regim de urgenţă de grad zero această criză şi pe toate celelalte care ameninţă perfid viaţa românilor, poate nu cei mai iubiţi dintre pământeni, dar sigur cei mai bolnavi dintre europeni. O soluţie pentru care să se cheltuiască măcar tot atâta energie, timp şi interes cât pentru alte legi pentru care le arde inima unora sau altora dintre cei ajunşi în fruntea ţării întâi de toate pentru ca să existe imunoglobulină în spitale, pentru ca să nu fie obligaţi să plângă niciodată doctorii din cauza lipsei vreunui medicament sau să-şi facă meseria de salvatori sub sabia unei matematici pe viaţă şi pe moarte, care le cere să stabilească dreptul a şaisprezece copii bolnavi de cancer ajunşi în acelaşi timp în spital de a ocupa singurele zece paturi existente, triind astfel între cine e doar pe marginea gropii şi cine a făcut deja un pas în ea…

Ziarul Prahova.ro

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata