Mâinile şi picioarele reci, un simptom care poate ascunde BOLI GRAVE

Mâinile şi picioarele reci, un simptom care poate ascunde BOLI GRAVE

Atât bărbaţii, cât şi femeile se plâng adesea că au mâinile şi picioarele reci. Acest lucru nu ar reprezenta o problemă dacă s-ar întâmpla doar afară, în miezul iernii, însă el ridică un semn de întrebare în situaţia în care extremităţile respectivelor persoane „îngheaţă” la propriu atât în toiul verii, cât şi iarna, în încăperile călduroase.
Sindromul Raynaud, forma cea mai nepericuloasă
Dacă la început simptomul nu este luat prea în serios, în momentul în care apar complicaţii, cum ar fi senzaţia de amorţeală la nivelul extremităţilor, dureri la expunerea la frig, modificarea culorii pielii sau în cazuri grave chiar ulceraţii, pacienţii se adresează atât medicului de familie, cât şi medicului dermatolog, internistului sau endocrinologului. Dacă vă întrebaţi care sunt cauzele, ei bine, acestea pot fi multiple. Cauzele mâinilor şi picioarelor reci cuprind aproape toate ramurile medicinei. În general, la femeile tinere, aceste simptome sunt cunoscute şi sub denumirea de sindrom Raynaud. Spasmul arterelor este declanşat de frig sau stres, iar aceasta este practic forma cea mai «nepericuloasă», mai ales dacă ea durează de doi-trei ani şi nu s-a complicat în timp.
Lipsa fierului afectează circulaţia sangvină
În ceea ce priveşte factorii de risc, e bine să ştiţi că există unele meserii care fac aproape inevitabilă apariţia acestui simptom. Muncitorii care lucrează zilnic cu pichamărul, la fel ca şi săpătorii, persoanele care folosesc des solvenţi organici sau policlorvinil sunt mai predispuşi apariţiei sindromului de mâini şi picioare reci. Cât despre femei, cele aflate la pragurile hormonale, mai exact la menarhă (n.r. – prima menstruaţie), în timpul sarcinii sau la menopauză se confruntă şi ele cu această problemă. Şi lipsa fierului, calciului sau magneziului din organism poate provoca această problemă. Pentru că fierul este indispensabil transportării oxigenului din sânge, lipsa acestuia va afecta în mod negativ circulaţia sangvină, în special cea periferică.
Simptomul poate fi asociat cu hepatitele B şi C
Sunt foarte multe afecţiuni severe care pot „îngheţa” extremităţile membrelor. În primul rând, sindromul Raynaud poate fi asociat cu bolile autoimune, cum ar fi lupus eritematos sau poliartrită reumatoidă, mai e asociat cu afecţiunile hematologice, de exemplu leucemii, limfoame sau crioglobulinemii (proteine care precipită în vase la frig), dar se poate număra şi printre simptomele bolilor infecţioase, cum sunt hepatitele B şi C ori micoplasma sau poate fi un semn al bolilor endocrine, de exemplu pentru acromegalie, mixedem, respectiv hipotiroidism sau chiar pentru feocromocitomi. Printre bolile asociate se mai numără şi diabetul zaharat, unele medicamente, de exemplu anticoncepţionalele orale, betablocantele sau alcaloizii la ergot, manifestările paraneoplazice, ale unui cancer nediagnosticat încă. Alte cauze ale mâinilor şi picioarelor reci pot fi arteriopatiile de diverse cauze, în principal ateroscleroza şi trombangeita obliterantă Burger, care apar de regulă la bărbaţii tineri şi la femeile care fumează, sau sindroamele vaso-spastice, precum acrocianoza sau livedo reticularis.

Continuarea pe doctorulzilei.ro

Articole asemănătoare