Manuela Hărăbor: “Totul moare pe pământul ăsta dacă nu are binecuvântarea Lui Dumnezeu”

Manuela Hărăbor: “Totul moare pe pământul ăsta dacă nu are binecuvântarea Lui Dumnezeu”

Redăm, mai jos, un interviu cu Manuela Hărăbor, realizat de Marina Almășan și publicat pe site-ul femeide10.ro:
Marina Almăsan : – Noi te știm demult : de cand eram mici, si tu jucai în “Veronica”, apoi te stim din “Padureanca” și dintr-o mulțime de alte filme. Dar ei, ei – tinerii de astăzi, care stau toata ziua cu nasu-n calculator, ei nu te știu. Tu nu apari in emisiuni de scandal,tu nu esti o prezența mondena, esti chiar foarte discretă, in pofida frumuseții și talentului tău. Lor ce să le sunem? Cine este Manuela Harabor? Ce vrei să știe despre tine generatiile care vin?
Manuela Hărăbor: – Nimic. Ar fi o dovadă de orgoliu nemăsurat din partea mea să-mi doresc să fiu cunoscută de toată lumea. Celor care mi-au văzut filmele și le-au prețuit și le-au păstrat într-un colțișor al sufletelor lor le sunt pe veci recunoscătoare. Celor care își doresc să mă cunoască ca actriță, o pot face uitându-se la televizor când se programează multe dintre filmele în care am jucat. Sau pot merge la Godot să mă vadă în ”Te iubesc! Te iubesc?”, și dacă dă bunul Dumnezeu și în alte spectacole. Profesorul meu de actorie Mircea Albulescu spunea că un actor trăiește atâta timp cât există în memoria unui spectator. Am o pagină oficială pe facebook în care public din când în când gânduri, povești și eseuri, încercând să împărtășesc și cu alții din experiența mea de viață, fără însă să dau sfaturi. În rest sunt o femeie ca oricare alta și o mamă a unui tânăr diagnosticat cu autism.
Marina Almășan: – Sunt drepte, oare, vremurile astea cu oamenii cu adevărat valoroși?
Manuela Hărăbor : – Sf. Antonie cel Mare spunea că va veni o vreme în care unii oameni vor înnebuni și când aceștia vor vedea pe unii sănătoși la cap se vor scula împotriva lor spunând că este nebun, pentru că nu este asemenea lor. Se pare că trăim deja vremurile astea.
Marina Almășan : – Și care îți par a fi lucrurile cele mai “strâmbe” din jurul nostru?
Manuela Hărăbor: – Valorile sunt răsturnate. Se promovează din ce în ce mai mult non-valoarea. Păcatul a fost ridicat la rang de virtute, pentru că ăsta e curentul, ni se spune că trebuie să fim în conformitate cu lumea modernă, adică corecți din punct de vedere politic. Învățământul e la pământ și noile generații găsesc cu greu un model demn de urmat. Am ajuns să discutăm despre lucurile naturale și firești pe care le-a lăsat Dumnezeu pe pământul ăsta ca și când am fi la tribunal, în boxa acuzaților și trebuie să ne apărăm. Cum ar fi dacă e drept și consituțional ca un copil să aibă o mamă și un tată! Ca și când un copil s-ar putea naște și altfel!
Marina Almășan : – Și…are lumea asta leac?
Manuela Hărăbor : – Depinde ce își dorește lumea. Dumnezeu a lăsat pe pământ liberul arbitru. Fiecare adoarme așa cum își așterne. Ne putem complace să trăim ”strâmb” sau nu. Depinde de noi. Un lucru este cert. Dumnezeu A creat lumea și salvarea ei vine doar prin credința în El. Asumată și trăită. Orice are leac pe lumea asta atâta vreme cât crezi în Dumnezeu.
Marina Almășan : – Ai trăit și tu destule dezamagiri. Despre unele ai apucat să mai vorbești, altele le ții ferecate- n suflet. Totusi, ce te-a durut cel mai mult din toate cele ce ti s-au întamplat?
Manuela Hărăbor : – Nu mai țin minte! E ca și când ai pune o femeie care a născut să îți descrie intensitatea durerilor facerii. Îți poate spune că a durut-o, dar nu îți poate spune cât de tare, pentru că asta e minunea pe care o face Dumnezeu cu fiecare dintre noi. Pentru fiecare lacrimă vărsată îți trimite în schimb milioane de clipe de bucurie care șterg din memoria sufletească orice durere.
Marina Almășan : – Sper că ai avut și tu parte de aceste “milioane de clipe de bucurie”, pentru că le meriți! Numește-mi trei lucruri care se află în fruntea unui top imaginar al celor mai fericite zile din viața ta.
Manuela Hărăbor : – Nu am făcut niciodată asemenea topuri, am avut atîtea bucurii și momente de fericire că ar fi nedrept să o pun pe una înaintea celeilalte.
Marina Almășan : – Așa să fie și de aici înainte! Eu îți urmăresc demult parcursul, cu o ascunsă admirație. Și mă întreb… câtă putere zace în tine? Cum ți-ai dezvoltat-o și cum o folosești?
Manuela Hărăbor : – Puterea nu este a mea. Cum nu este a nimănui pe pământul ăsta. Fiecare dintre noi avem de dus o cruce și fără ajutorul Lui Dumnezeu ne-am cocoșa sub povara ei. Dumnezeu ne întărește și ne dă putere să o ducem atâta vreme cât o acceptăm și nu ne împotrivim. Puterea vine din smerenie și umilință, în sensul cel mai frumos al cuvântului. Umilința aceea frumoasă din rugăciunea copilașului. ”Eu sunt mic, Tu fă-mă mare. Eu sunt slab, tu fă-mă tare.” În fața Lui Dumnezeu suntem niște copii toată viața noastră. Nu spunem noi și atunci când suntem cărunți, ”Tatăl nostru, care ne ești în ceruri”?
Marina Almăsan : – …și , din păcate, nu ne aude chiar întotdeauna… Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, un “om urât”? Dar unul “frumos”?
Manuela Hărăbor : – ..Dumnezeu ne aude de fiecare dată, dar ne dă doar ceea ce ne e de folos, nu toate „bazaconiile” pe care de multe ori le cerem! Dumnezeu a creat lumea perfectă, deci frumoasă. Oamenii se urâțesc prin felul lor de a trăi. Gândești urât, urât se vede și în afară. Când omul este bland și bun, se revarsă frumusețea prin toată făptura lui. Când este mânios și rău se urâțește și cel mai frumos om de pe pământ.
Marina Almășan : – Nu că ar avea vreo legătură…dar, oare, sintagma “barbat de 10” este o utopie?
Manuela Hărăbor : – Nu există oameni perfecți, fie bărbați, fie femei. Dar pot exista bărbați și femei care își asumă menirea întreaga lor viață. Un bărbat poate fi de nota zece atunci când devine stâlpul familiei, când are grijă și dragoste pentru femeia și copiii lui. Și slavă Domnului, încă există asemenea bărbați.
Marina Almășan : – ..din ce în ce mai rari! Manuela, ești o femeie frumoasă foc și deșteaptă ( în fine, nu știu daca ăsta e un deziderat, daca privim din unghiul barbatilor), cum ar trebui să fie cel care să te merite?
Manuela Hărăbor : – Numai Dumnezeu știe asta.
Marina Almășan : – Ierți ușor? Ai fost nevoită s-o faci?
Manuela Hărăbor : – Da, cu condiția să nu mai las gândurile să-mi controleze viața. Când ești rănit și sufletul sângerează, e mai greu să ierți, dar cu timpul rana se cicatrizează și tot ce rămâne este amintirea clipelor de bucurie.
Marina Almășan : – Ce nu poate fi iertat?
Manuela Hărăbor : – Totul poate fi iertat. Asta ne învață Hristos. Să iertăm până și pe cel care ne-a ucis. E o cale lungă și anevoioasă, dar putem tinde către ea.
Marina Almășan : – Unde greșesc, oare, femeile? De ce mor iubirile?
Manuela Hărăbor : – Totul moare pe pământul ăsta dacă nu are binecuvântarea Lui Dumnezeu. Până și ce considerăm noi cea mai mare iubire. Întreaga noastră viață e o luptă continua. De ce nu ar fi și dragostea? Nu putem obține nimic fără jertfă. Iubirea nu face casă bună cu mândria. Bărbatul și femeia nu ar trebui să fie în competiție unul cu celălalt. Fiecare ar trebui să-și cunoască locul și rolul în familie. De când și-a băgat necuratul coada (pentru că noi, prin faptele noastre, îi facem loc), femeia și-a dorit să fie egală cu bărbatul și a început să-i fure din atribute, ajungând în cele din urmă să se plângă că bărbatul nu mai e bărbat. Femeia zilelor noastre vrea carieră, uitând că că cea mai de preț carieră este aceea de a naște și a crește prunci. Ni s-a inoculat sintagma asta de ”femeie care trebuie să stea la cratiță” ca pe ceva rușinos, umilitor. Nu generalizez, totul trebuie să fie cu măsură. Bărbatul, la rândul său, e dator să recunoască și să aprecieze ”meseria” asumată de femeie, aceea de a fi mama și soție. O femeie nu ar trebui pusă în situația de a susține financiar casa pentru că bărbatul se va simți umilit, și vă căuta alt loc și alte situații de a se simți puternic. Există cazuri, și aici mă pot situa și eu, când femeia e nevoită să fie independentă, dar nu pentru că așa și-a dorit, ci pentru că a fost pusă în situația asta.
Marina Almășan : – Un alt lucru nedrept…Ești o fire romantică? Nuanțează!
Manuela Harăbor : – Sunt o romantică incurabilă, chiar dacă Dumnezeu tot încearcă să mă aducă cu picioarele pe pământ. Mă poate face să visez cu ochii deschiși o floare frumoasă, o adiere de vânt, o rază de soare, o muzică bună, un film sau un spectacol bun, o carte. O privire care îți mângâie sufletul mi se pare cel mai romantic gest pe care cineva îl poate face.
Marina Almășan : – Nu cred că ai fost privată de astfel de ptriviri! Numește-mi o scenă dintr-un film de dragoste, care ți-a rămas în minte
Manuela Hărăbor : – Nu este un film de dragoste, dar scena tangoului din Parfum de femeie este în top!
Marina Almășan : – Toți te admirăm pentru dragostea și dăruirea cu care ți-ai crescut și îngrijit fiul. Singură. Ai un mesaj pentru bărbații care “dezerteaza”?
Manuela Hărăbor : – Nu mi-aș putea permite. Pentru că există și reversul. Bărbați care stau și femei care pleacă. Și nici măcar nu sunt de judecat cei care părăsesc scena. Fiecare dintre noi iubește cu măsura pe care o are.
Marina Almășan : – Dar pentru femeile care “rămân”?
Manuela Hărăbor : Răspunsul e același.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare