Marina Almășan, interviu cu Lucian Avramescu : “Poezia “Bună seara, iubito” este dedicată tuturor iubitelor mele”

Marina Almășan, interviu cu Lucian Avramescu : “Poezia “Bună seara, iubito” este dedicată tuturor iubitelor mele”

Lucian Avramescu rimează, pentru mine, cu cea mai frumoasă perioadă a vieții mele – studenția. Mi-a păstorit pașii printre cuvinte, mi-a fost unul din primii dascăli în ale reportajului. Pe atunci, toate preafrumoasele lumii erau îndrăgostite de el: era frumos, celebru, talentat și avea un dar dumnezeiesc de a lega cuvintele între ele. Eu eram o studentă rotunjoară și cu nasu-nfipt prin cărți, drept care nici n-am cutezat să oftez în direcția lui ( sau…poate am oftat? ), căci nu rezistam competiției. De fapt, eram mulțumită că am de la cine “fura meserie” și că, la fiecare articol pe care i-l aduceam “stăpânului” ( pe atunci, Lucian era șef de secție la “Scânteia Tineretului”) primeam exact ceea ce-și dorește orice învățăcel : așezat la biroul său din Casa Scânteii de atunci, Lucian parcurgea încruntat textul, eu tremuram ca varga lângă el, după care își ridica ochii din foaia de hârtie ( pe atunci textele se aduceau personal, nu prin email!) mă privea lung și spunea : “ E foarte bun!”. Iar eu plecam, în pasul ștrengarului, cu soarele adunat pe chip, către ASE, unde sigur întârziam la cursuri!
Dincolo însă de această notă personală a aprecierii mele, Lucian Avramescu rămâne unul dintre cei mai valoroși poeți ai Prezentului, un ziarist de excepție, un condei inspirat și ușor afurisit, atât cât să dea culoare gândurilor sale și să se facă remarcat. Doi din copiii săi sunt deja la casele lor, parinți la rându-le – Alis și Arin – dar mai este și cea mică, rodul unei iubiri tomnatece ( puternică și plină de mireasmă cum numai un poet al iubirii știe să trăiască ) și care l-a învățat pe părintele său că dragostea nu are vârstă limită și nici hotare de intensitate. Tocmai de aceea, lunea viitoare, pe 2 octombrie, la prima ediție a acestui sezon al emisiunii “ Femei de 10, Barbați de 10” care are ca temă “ Ce limită de vârstă are iubirea?”, Lucian Avramescu ne va fi alături.
Până atunci însă, mi-am permis să-i tulbur cu câteva întrebări liniștea vieții sale de “ țăran la Sângeru”- locul copilăriei sale, în care trăiește alături de frumoasa sa familie.
Marina Almășan : – Lucian, lumea te identifică, de regulă, cu acea poezie memorabilă, prin care îi spuneai “Bună seara” iubitei tale din tinerețe. Ea chiar a existat? ( iubita, nu poezia! )
Lucian Avramescu: – De unde știi tu că e dedicată unei iubite din tinerețe? E dedicată tuturor iubitelor mele risipite prin toate vârstele. ”Bună seara, iubito” e un titlu de carte, dragă Marina. E, poate, titlul unui sentiment, al unei întâmplări care a durat. Una din poezii se cheamă astfel, precum știi. Ți-am dăruit volumul. Iubita din ”Bună seara..,” a existat, firește, așa cum există o dragoste mare și o metaforă inspirată. Ea poate fi, în același timp, doar iluzia iubirii. O poezie rămâne o poezie, cuprinzând, când e reușită, toate iubirile din univers. Nu mă descoase ca la miliție!
Marina Almășan : – Te descos exact așa cum m-ai învățat, în studenție! ….Și totuși insist să cred că e nedrept! Lumea îți știe doar una din uluitor de multele poezii pe care le-ai scris. Chiar așa, ți-ai contabilizat poeziile? Predomină, oare, cele de iubire, așa cum ar părea?
Lucian Avramescu : – Mă nedreptățești chiar tu, Marina Almășan, care-s convins că-mi știi, cel puțin în variantele cântate, poezii care au răsunat și-n odăile familiei tale. Ce naiba, zău! Apoi îmi nedreptățești cititorii. Scriind zilele trecute și publicând pe AMPress o poezie de dragoste, o cititoare îmi scrie – ”mai vreau așa ceva”. Iar o alta, doctoriță din Cluj, care semnează Rodina Oxana, rusoaică de origine din câte știu, îi răspunde cu o poezie a mea din volumul „Nu cer iertare” II, pe care eu nu-l mai am. E o carte veche și o poezie de care nu-mi mai aminteam. Memoria cititorilor mei e mai bună decât a mea. Nu vreau să mă laud, dar o carte a mea de poezie de dragoste, în vremea în care mai existau cititori, s-a vândut – poți verifica la Editura Eminescu – în 40 000 de exemplare. Sigur, discul Electrecord ”Bună seara, iubito” a trecut un milion de exemplare vândute, muzica aparținând lui Adrian Enescu. Recita Caramitru, iar o fătucă de 16 ani cânta. Nu-i mai țin minte numele. Nici ea nu ține minte cine i-a scris versurile primelor 17 cântece. Dar asta-i altă poveste.
Marina Almășan : – Nu, cu siguranță Loredana nu a uitat niciodată autorul memorabilelor versuri care, cântate de vocea ei extraordinară, i-au adus atâtea aprecieri! A uitat poate să te menționeze….ceea ce, da, ai dreptate, nu prea e de iertat. ..Mai ții minte primele versuri pe care le-ai scris? Când se întâmpla?
Lucian Avramescu: – Când eram în clasa a IV-a visam să ajung romancier. Citeam Dostoievski, London, Balzac. Poezii am publicat mai târziu, student fiind, în revistele literare. Apoi am luat un premiu de debut cu prima carte. Nu-mi știu nici prima și nici ultima poezie, având convingerea că dacă le țin minte nu mai pot scrie altele.
Marina Almășan : – De la cine ai moștenit talentul? De fapt..ce ai mostenit de la fiecare din părinții tăi?
Lucian Avramescu: – Mama, învățătoare și apoi profesor de limba și literatura română, scria poezie. A și tipărit trei plachete de versuri. Bunicul din partea mamei era un povestitor țăran, inegalabil în harul istorisirii unor întâmplări trăite sau inventate. Bunicul din partea tatei și-a ținut un jurnal formidabil, până în clipa în care, găsit ”dușman al poporului și chiabur” a fost trimis pentru reeducare la Canal, dar a făcut infarct pe drum și, murind, a scăpat de umilințe mai dure decât moartea. Tata picta, ca amator, dar nu era amator într-o uriașă dragoste de oameni și în cumsecădenie. De la el am moștenit poate talentul de a fi om de omenie, cum zicem noi pe aici.
Marina Almășan : – Ai avut, iată, “dascăli” remarcabili încă din copilărie… Sa revenim la versurile de iubire, cele care te caracterizează, în ochii mai ales ale cititoarelor-femei. Înainte de a scrie poezii de dragoste, probabil că te-ai și îndrăgostit. Mai ții minte prima iubire? Ce urme a lăsat în sufletul tau? Dar in mintea ta?
Lucian Avramescu : – Am scris poezii de dragoste înainte să mă îndrăgostesc. Dacă știam cum e, rămâneam la poezii și mă îndrăgosteam mai domol!
Marina Almășan : – Dar si după ce te-ai îndrăgostit!….Le poți da un sfat bărbaților îndrăgostiți?
Lucian Avramescu : – Să se îndrăgostească și mai vârtos. Viața fără iubire e ca o sticlă băută, umplută cu aer. În clipa în care nu mai ai puterea să te îndrăgostești ești un om mort. Goethe a cerut de nevastă o puștoaică de 14 ani când el trecuse de 80 și era îndrăgostit lulea. Dacă-s îndrăgostiți, să se bucure de cel mai puternic sentiment uman și să fie mândri de asta.
Marina Almășan : – Te rog să ții minte ideea asta și s-o reiei în emisiunea noastră! ..Ce înseamnă, în opinia ta, o “femeie de 10”?
Lucian Avramescu : – O femeie inteligentă, care să comunice poeme cu ochii, care să biruie nu numai sprijinită în cârja bărbatului, stăpână pe ea, pe univers, pe bărbați. Aș fi ipocrit dacă n-aș spune, însă, că pulpele ei fac parte din minunile lumii, țâțele ei – policandre ale universului înstelat, iar chipul ei trebuie să fie măcar atractiv. O femeie pe care o dezbraci – uneori se dezbracă ea înainte să i-o ceri – nu trebuie să arate ca Muma Pădurii sau ca o cracă de copac uscat.
Marina Almășan : – ..Există așa ceva?
Lucian Avramescu : – Femei de 10? O droaie.
Marina Almășan : – Hai să-ți exploatez puțin imaginația poetică: numește-mi câteva elemente din natură pe care le vezi asociate ideii de femeie.
Lucian Avramescu : – Ți-am spus, cu riscul de a recolta înjurături : picioarele, sânii, calitatea de a zâmbi, gândurile, sufletul care, la femei și doar la ele, e altfel, mai catifelat și adesea mai adânc, asemenea fântânilor care stopează abisul și dau dumnezeiască răcoare.
Marina Almășan : – Ce frumos! Cred că ți-ai mai câștigat cateva fane! …Altă întrebare : “Femeia te ridică, femeia te coboară” ..în cazul tău cum a fost?
Lucian Avramescu : – M-am ridicat singur. Când am căzut, am căzut din pricina picioarelor personale!
Marina Almășan : – Ce te-a învățat viața, în materie de femei?
Lucian Avramescu : – Cei mai buni prieteni ai mei au fost femeile. M-a învățat să am încredere în ele și de puține ori m-am păcălit.
Marina Almășan – Ești un bun diplomat : nu vrei să-ți pui, cu niciun chip, femeile în cap! Aș vrea să vorbim și despre viața ta de acum. Vorbești cu fetița ta “despre băieți” , sau e prea devreme? Ce îi spui?
Lucian Avramescu : – Copiii mei cei mari, de sex feminin, au trăit experiențe negative în privința bărbaților. Eu nu-i prea suport pe bărbați. În armată aveam unul care când sforăia muta toate paturile din dormitor din loc și erau 30. Altul spunea că un bărbat adevărat e ăla care-și bate nevasta. Având o părere proastă despre cei mai mulți dintre bărbați, evit subiectul. Sunt, în această privință, un pedagog defect.
Marina Almășan : – Spune-mi câteva din versurile tale de dragoste de care ești tu însuți foarte mulțumit/mândru
Lucian Avramescu: – Am publicat zilele trecute primele poezii dintr-o nouă carte. Nu știu cum este, cum va fi această carte. Soția îmi spune că-s poezii cam prea pesimiste. Ți-o transmit pe ultima scrisă acum două seri. În timpul ăsta este la tipar ”Cartea fără nume”, primul meu volum în care public și o piesă de teatru – ”Să nu furi niciodată o mireasă”. Iată, deci, ultima poezie scrisă, neînsemnând că-s mândru sau mulțumit, cum zici tu, că ar fi cine știe ce.
Și pe cât te-am iubit, tot pe-atât te-am uitat
Te iubeam nesfârșit, te iubeam ne-ncetat
Era verbul a fi la prezent conjugat
Rege eu, tu regină în al lumii palat
Dar pe cât te-am iubit, tot pe-atât te-am uitat
Eram tinerii lumii ocoliți de oftat
Infinitul era chiar nemăsurat
Azi infinitul, mult prea mult s-a scurtat
Căci pe cât te-am iubit, tot pe-atât te-am uitat
Doamna mea de demult, doamna mea de oftat
Unde-am fost, unde sunt, cel adevărat
Dacă-atât te-am iubit și atât te-am uitat
Ți-amintești, mi-amintesc, prea târziu, ploi de rând
Cad din ochii perechi, cad cascade plângând
Și nu știu dacă plâng pentru cât te-am uitat
Sau pe cât te iubesc cu adevărat
Lucian Avramescu, 22 septembrie 2017, Sângeru
Marina Almășan : – Ce frumos! …Ce anume distruge iubirea?
Lucian Avramescu : – Dacă-i iubire și a fost consolidată astfel, n-o pot distruge decât nimicurile, prostia orgolioasă, amestecul altora – părinți, cretinătăți credibile, gelozii scălâmbe. Sau poate că nu a fost iubire de la început și s-a autodistrus din start.
Marina Almășan : – Ca să anticipăm tema primei ediții din acest sezon a emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10”, al cărei invitat vei fi luni, 2 octombrie, la ora 16,40, am să te întreb : Există o vârstă-limită pentru a te îndragosti?
Lucian Avramescu : – Da! Vârsta la care mori!
Marina Almăsan : – Mulțumesc, Lucian!
Citiți întregul material realizat de Marina Almășan, în Femeide10.ro

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare