Marți, Sfinții Trei Ierarhi, Praznicul păcatelor

0 102

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi are loc la finele primei luni din an, pe 30 ianuarie. Credincioşii îi cinstesc cu fastul cuvenit pe trei dintre cei mai importanţi sfinţi. Este o sărbătoare mare, care trebuie respectată, căci joacă un rol deosebit de important în tradiţia religioasă.
Este ziua în care trei mari învăţători creştini sunt celebraţi laolaltă, sub numele de Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur ocupă un loc aparte în panteonul marilor ierarhi, teologi şi sfinţi ai bisericii creştine.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi e praznicul păcatelor
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este un prilej pentru o serie de obiceiuri străvechi. Tradiţia folclorică spune că Sfântul Grigorie Teologul ar fi apărătorul văduvelor. În plus, minunile sale ca vindecător au făcut înconjurul lumii. De ziua celor trei Ierarhi, e sărbătoare mare. În popor, evenimentul e cunoscut sub numele de Trisfetitele, Teclele sau Filipii de iarnă. Sărbătoarea se ţine cu sfinţenie, nu se fac niciun fel de treburi casnice. Altminteri, există pericol de înec, de arsuri, de moarte violentă, de infirmitate. femeile cred că, respectând tradiţia, vor fi uşurate de păcatele copiilor pierduţi.
Cât priveşte lucrul câmpului, Sfinţii Trei Ierarhi aduc ploaie la timp dacă sunt respectaţi cum se cuvine. Și apără semănăturile. Oamenii nu cos şi nu împletesc, ca să nu se umple de bube. Nu ai voie să dai nimic din casă, ca să nu păgubeşti tot anul. În această zi, trebuie să dam o lumânare de pomană. Pentru ca viaţa să ne fie luminată. În unele zone ale ţării, se face colivă. Și se împarte la biserică, pentru reuşita familiei. Dar şi pentru praznicul sufletelor morţilor neîmpărtăşiţi.
Acolo unde sunt fete de măritat, sărbătoarea se ţine pentru fericirea şi norocul lor. Se mai crede că acum încolţeşte grâul sub zăpadă şi se schimbă vremea. Dacă se întâmplă să curgă streşinile, va fi o primăvară friguroasă, iar dacă, dimpotrivă, e o zi cu ger, vara va fi călduroasă.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.