Miercuri dimineață, 28 de percheziții în nouă județe, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor

Miercuri dimineață, 28 de percheziții în nouă județe, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălarea banilor

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, efectuează, miercuri dimineață, 28 de percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor.
Activitățile se desfășoară în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2009 – 2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscal, arată un comunicat al Poliției Române.
Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artifical impozitul pe profit.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.
Ulterior, prin intermediul societăţilor comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăţilor, pentru disimularea provenienţei ilicite a banilor.
32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.

Aurelia Apostol, AMPress

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare