Mihai Busuioc, validat pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Mihai Busuioc, validat pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Mihai Busuioc a vost validat miercuri, de Plenul Parlamentului, în funcția de președinte al Curții de Conturi, pentru un mandat de nouă ani.

Busuioc a primit din partea senatorilor și deputaților 275 de voturi „pentru” și 95 „împotrivă’.

Totodată, Dan Lucian Vlădescu a fost votat în funcția de președinte al Autorității de Audit cu 268 de voturi „pentru” și 102 „împotrivă”.

Pentru poziția de vicepreședinte al Curții de Conturi a fost validat Nicu Marcu cu 270 de voturi „pentru” și 100 „împotrivă”, pentru un rest de mandat, iar pe aceeași poziție în cadrul Autorității de Audit, Florin Tunaru, cu 267 de voturi „pentru” și 103 „împotrivă”, potrivit Agerpres.

 

Deputatul PNL Gigel Știrbu a susținut că în numirea acestor consilieri de conturi nu au fost respectate cutumele parlamentare.

„Fiecare dintre dumneavoastră ați insistat ca această instituție (Parlamentul — n.r.) să beneficieze de sprijinul și respectul cetățenilor României. (…) Dacă noi nu respectăm cutumele împământenite de 27 de ani în această instituție, ce pretenții avem la ceilalți cetățeni să acorde respectul cuvenit instituției? (…) Înțeleg logica pe care o folosiți domnule Liviu Dragnea. Există două paliere ale acestei logici: acaparați toate instituțiile statului, urmează probabil BNR, (…) Curtea Constituțională ați ocupat-o, ANRE este ca și ocupat, acum Curtea de Conturi. Ce urmează?”, a spus Știrbu, la dezbateri, în plenul Parlamentului.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare