Miliardarul David Rockefeller a murit la vârsta de 101 ani

Miliardarul David Rockefeller a murit la vârsta de 101 ani

 

Miliardarul şi filantrop David Rockefeller a murit la vârsta de 101 ani.
David Rockefeller a murit în somn în casa sa din New York, potrivit purtătorului său de cuvânt, Fraser P. Seitel, scrie Washington Post, potrivit Mediafax.

Acesta a fost cel mai în vârstă miliardar. David Rockefeller a mai avut cinci fraţi, care au murit cu zeci de ani în urmă iar în anul 2014 şi-a pierdut unul dintre copii, într-un accident de avion.

La aniversarea de 100 de ani, Rockefeller a mărturisit, într-un interviu pentru Forbesc, că viaţa sa a fost una minunată. El a atras atenţia că lucrurile materiale pot să îţi facă traiul mai plăcut, dar ceea ce contează cu adevărat sunt prietenii şi familia, deoarece fără aceste legături de suflet, viaţa este goală şi tristă.

Forbes a estimat averea lui Rockefeller la 3,3 miliarde de dolari, fiind al 604-lea miliardar al lumii în topul averilor.

Bunicul lui David Rockefeller a fost legendarul magnat al petrolului John D. Rockefeller, iar mama sa, Abby, a fost o emblematică patroană a artelor, aceasta fiind cofondatoare a muzeului MoMa.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare