Minerii vin iar la București

Minerii vin iar la București

 

Tristă, viața minerilor. I-am cunoscut, ca reporter, filmându-i în subteran, în perioada în care existau multe mine. I-am cunoscut apoi în București, veniți cu trenurile, pentru a-l salva pe Ion Iliescu, de Coposu și Câmpeanu, care vindeau țara ”străinilor și moșierilor”. Țara, între timp, a fost vândută de copiii politici, numeroși, ai acestuia, cu fabrici, cu mine și zăcăminte cu tot, străinilor și moșierilor sosiți din înaltele cabinete comuniste. Minele care au mai rămas se prăbușesc, fac explozie, omoară puținii mineri rămași. Galeriile au ajuns morminte, gropi comune și ghilotine.
Minerii mineriadelor m-au alergat, reporter cu barbă, care crezusem că-i pot intervieva, să scriu ce vor, ce gândesc. Am sărit garduri și am scăpat milimetric de o corecție cu bâte și de o ură inexplicabilă, bolnavă, sinistră. Fiecare bucureștean părea atunci un dușman al democrației ”originale”, cea care a constituit și a rămas temelia democrației din zilele noastre. Iliescu trebuia salvat. Și l-au salvat, pisând cu bâtele căpățâni, rupând oase. Capitala a fost ”salvată” din mâinile ”dușmanilor poporului” care trăgeau la Xerox dolari în sediile țărăniste și liberale. Patria le-a fost recunoscătoare minerilor salvatori. Minele au murit, una după alta. Mor acum în explozii subterane ultimii mineri. Mor urmașii salvatorilor democrației, uitați de urmașii, mereu la putere, ai celui salvat.
Azi, elicopterele aduc la București, pe viscol, rămășițele vii, recuperabile, ale unor ortaci striviți în adânc. Pe unii, adâncul întunecat i-a restituit luminii, fără suflare. Familiile, deprinse cu doliul pe care li l-a dat mai mereu subteranul, plâng cu resemnare.
Bate vântul puternic, iar elicopterele încearcă o aterizare lângă Spitalul Floreasca, pe Stadionul megieș, Dinamo. Scapă-i, Doamne! Mai sunt câțiva, la fel de prost plătiți, omorâți în ignoranță. Fac greve ale foamei în galerii, reprezentați sus, în dialoguri, de lideri sindicali bine hrăniți care râgâie la aceleași mese vesele cu guvernanții.
Au mai murit niște mineri. Unii sunt aduși la București cu elicopterul, nu cu trenul, încercându-se coaserea unor respirații care aproape că nu mai sunt, sudarea unor oase. Niște resturi de mineri, din profesia tragică a minerilor care ocupau Capitala pentru a o apăra de dușmanii și trădătorii de țară, sunt aduși, nu cu trenurile puse la dispoziție de Băsescu și Roman, buni prieteni atunci, nu cu bâtele pentru a strivi, ci ei înșiși striviți de soartă, de galerii, de neomenie.
Apără-i, Doamne, de moarte, pe cei pe care nimic și nimeni nu-i mai apără, într-o țară rămasă ea însăși fără apărare. Dă-le zile celor care par că le mai au, respirând prin plămânii lor negri de funingine, mâncați de silicoză, păcăliți de istorie, păcăliți de istorie.

Articole asemănătoare