Miting PSD la Târgoviște cu mii de participanți

Miting PSD la Târgoviște cu mii de participanți

Peste 8.000 de persoane au participat sâmbătă, la Târgoviște, la mitingul organizat de PSD Dâmbovița pentru susținerea Guvernului Grindeanu, scrie Agerpres. Cifra participanților, conform Realitatea Tv, a fost de 3000, iar a altor publicații de 5000. Conform organizatorilor, peste 10 000 de membri și simpatizanți ai PSD au ieșit în stradă pentru a susține guvernul Grindeanu. Au fost scandate lozinci anti-Iohannis și de susținere a lui Liviu Dragnea. ”Românii sunt mulți care susțin PSD! Sunt mândru că vă am alături, sunt mândru că sunt membru PSD. Am venit astăzi să spunem tuturor românilor că și noi contăm. Am venit astăzi să spunem tuturor că democrația nu se negociază. Am venit să spunem tuturor că dreptul nostru trebuie respectat, că poporul a decis pe 11 decembrie. Am venit să spunem tuturor că poporul este suveran!”, a spus președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, în discursul său. În piața din centrul municipiului au vorbit și ministrul Rovana Plumb și fostul ministru Titus Corlățean. Paticipanții au pornit apoi în mars prin centrul orașului. Mitingul și marșul au fost autorizate., iar manifestația a durat o oră și jumătate. Nu au fost incidente.
AMPress

Articole asemănătoare