Neurochirurgul Leon Dănăilă își cere scuze: „A fost o exprimare nefericită…”

Neurochirurgul Leon Dănăilă își cere scuze: „A fost o exprimare nefericită…”

Senatorul PNL, neurochirurgul Leon Dănăilă, își cere scuze pentru declarațiile făcute în urmă cu câteva zile, când spunea că„ heterosexualii dau naştere la copii, pot să facă copii. Un homosexual poate să cumpere copii, poate să-i fure, poate să-i achiziţioneze pe alte căi”.

„A fost o exprimare nefericită pentru care îmi cer scuze. Ce am vrut să spun a fost că nu sunt de acord cu creşterea copiilor în cupluri de acelaşi sex. Asta deoarece cuplurile de acelaşi sex nu pot face copii, i-ar putea doar înfia sau adopta. Iar eu personal, nu sunt de acord cu această chestiune; ca om şi ca medic consider că în lipsa cuplului bărbat-femeie, biologic nu am exista ca societate. Nu am nimic cu nimeni şi fiecare este liber să trăiască aşa cum consideră, după cum fiecare este liber să aibă o opinie. Cred că toleranţa este importantă şi pot să-mi asum că poţi învăţa să fii mai tolerant la orice vârstă. Este un lucru pe care-l cer şi celor mai tineri care se grăbesc să mă critice”, a scris profesorul Dănăilă, pe pagina sa de facebook.

D.Dumitru, AMPress

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare