Nicoleta Dumitrescu: DOCTORII DE CIFRE

Nicoleta  Dumitrescu: DOCTORII DE CIFRE

Ca să se mai abată atenţia de la anunţatele majorări salariale, având în vedere că actul normativ se mai află la dospit, cât să se mai vadă, pe hârtie, cu cât ar urma să crească lefurile celor plătiţi de la stat, mai nou, Ministerul Finanţelor a adus în discuţie şi partea sa de modificări legislative. Este vorba despre noul sistem de impozitare, anunţat pentru anul viitor, prin care va fi taxat venitul global şi va fi introdusă noţiunea de gospodărie. Cum însă aceste modificări au apărut aproape din senin, noutăţile fiscale preconizate pentru 2018 au reuşit să-i bulverseze deja pe români, fiind destui aceia pentru care, la auzul acestor veşti, primul gând a fost acela că vor risca să se aleagă cu sesizări penale dacă vor fi descoperiţi cu venituri care nu apar în declaraţii.
Numai că, anticipând aceste temeri, guvernanţii au venit cu tot pachetul de modificări, în sensul în care Guvernul ar urma să angajeze nu mai puţin de 35.000 de consultanţi fiscali, oameni pregătiţi, adicătelea, să-i ajute pe contribuabili să-şi completeze declaraţiile fiscale după ce România va trece la impozitul pe venitul global. Cine vor fi aceşti consultanţi fiscali ? Un altfel de „doctori” de familie – ai cifrelor, pe modelul medicilor de familie, diferenţa fiind că primii ar urma să se ocupe de problemele fiscale.
Şi, astfel, guvernanţii ar împuşca doi iepuri odată, rezolvând şi o altă promisiune – aceea cu noi locuri de muncă, dintr-un foc fiind ocupate 35.000.
În ce măsură însă aceşti consultanţi fiscali vor fi văzuţi ca un fel de perceptori, aşa cum erau pe vremuri persoanele care-şi făceau datoria, în a descoperi bunurile care nu erau înregistrate la primărie, se va vedea.
Pe de altă parte, se va vedea şi dacă aceşti doctori de cifre vor fi în stare să dea consultaţii românilor şi în alte chestiuni cu care, de altfel, nu se confruntă de ieri, de azi.
De pildă, o persoană care a rămas fără niciun leu, iar în frigider vede că bate vântul, se duce cu ora la sapă la vecinul, care-i mai avut, iar acesta îi dă şi bani şi de-ale gurii, trebuie să le declare pe toate ? Dacă se duce la bătut prunii sau cules de porumb şi primeşte şi bani, dar şi o târnă cu prune, un litru de ţuică din producţia de acum cinci ani ori un sac cu ştiuleţi, le declară pe toate?
Bătrânicile din piaţă – cele care vând o mână de urzici, o legătură de pătrunjel, trei ouă şi o pungă cu corcoduşe, toate din curtea lor – ce-or să facă? Ce să declare: ce au vândut sau cât au câştigat pentru fiecare produs în parte?
Teoretic, ministrul Finanţelor s-a grăbit să spună că, prin noile modificări, se va reduce semnificativ economia neagră, dar va dispărea şi evaziunea. S-o creadă mutu!, cum se spune. Nu de alta dar, până acum, la câte modificări legislative s-au tot făcut, nu s-a reuşit înlăturarea samsarilor, adică a acelora care cumpără de la producător cu un leu şi vând, ulterior, cu trei lei, ca să le iasă profit. În acest context, ţăranii care, ani de-a rândul, au asudat pe câmp iar la cules au ieşit în pagubă, vor primi de la consultanţii fiscali – viitorii doctori de cifre – soluţia miraculoasă ca să iasă pe profit? Vom trăi şi vom vedea, la anul!
Publicat în Ziarul Prahova.ro

Articole asemănătoare