Nu cer iertare!

Nu cer iertare!

Trei dintre cărțile mele de poezie din tinerețe se cheamă ”Nu cer iertare”, cu o onomastică numerică adecvată, 1,2,3, apărute la distanța de un an cred, una de cealaltă. De ce nu cer iertare? Fiindcă, cel puțin în cazul de față, altul trebuie s-o facă.
Cineva spune, cu îndreptățire, că nu repari o porcărie, repetând-o. Așa e. Dar cum s-o corectez, fără a spune despre ce e vorba?
Nu sunt adeptul nimănui în disputele politice, fiindcă toți fac abstracție de demnitatea mea, de viața mea. Dacă, în cazul de față, eu aș fi început, caligrafiind o porcărie, aș fi spus că și marii nostri clasici au scris fără perdea. Eminescu în scrierile de sertar, publicate abia azi, Creangă în ”Povestea poveștilor”, Caragiale în…Nu îndrăznesc să mă compar cu ei, cu toate că suntem neamuri, mai de aproape sau mai de departe. Aici porcăria e spusă, cu superioritate, cu distanța pe care i-o dă tribuna, de un politician de rang înalt, al doilea om în stat, mândru de el ca o sticlă cu etichetă luxoasă într-un bar gol.
Majoritatea celor care mă înjură o fac citind titlul și evitând textul care citează. Ca atare, nu cer iertare, domnilor și doamnelor. Să-și ceară iertare porcii din politică, cei care urcă pe vasalitatea ofuscată a mulțimilor pe care, respectivii le disprețuiesc. Iar disprețuiții sunt în stare să moară apărându-i.

Articole asemănătoare