Nu mai încape aer în juru-ți de atâta frumusețe

Nu mai încape aer în juru-ți de atâta frumusețe

 

Te culeg de sub frunzele acestei toamne iluzorii

De ce iluzorii, că e toamnă de-a binelea?

Fiindcă, i-am zis, tu ești efemerida

pitită sub frunza care sunt

 

De ce, am întrebat-o, ești tu atât de arătoasă

încât nu mai încape aer în juru-ți de atâta frumusețe,

de ce ești tu atât de verde sub frunza pletelor mele care-au ruginit,

de ce ești tu al naibii de frumoasă

de-mi vine să te sărut

și când pleci

iar cu mine  rămân doar șoldul și sânul și gura

care mușcă inima mea până la sângele ei albăstrui?

 

De ce îmi vine să te sărut și când nu ești

și te culeg efemeridă

de sub frunzele acestei  toamne

acestei toamne care sunt

acestei ierni care nu va veni

fiindcă mie-mi priește starea de toamnă

și de frunză ruginită

care acoperă pulpele tale

rămase să mă apere

pulpele tale care mă înconjoară protector?

 

Te culeg, te culeg, efemeridă

de sub frunzele care-am fost, de sub frunzele ce sunt…

                          Lucian Avramescu, 30 octombrie 2015, Sângeru

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare