O minune – Muzeul Pietrei din Sângeru

O minune – Muzeul Pietrei din Sângeru

 

Săptămâna trecută, mi-am găsit timpul necesar să dau curs unei invitaţii mai vechi, a unui bun prieten, în satul lui natal, cu care rezonez de multe ori la păreri şi idei şi, deşi era o caniculă înfiorătoare, puţin după orele 15,00 ale zilei, am ajuns la „Muzeul Pietrei” din Sângeru. Încă nu o să vă dezvălui numele celui care mi-a lansat invitaţia căci am de spus mai multe despre personalitatea domniei sale, nefiind numai o persoană şi un nume, ci şi o Personalitate a spiritualităţii româneşti.
Muzeul este situat între Primărie şi Poliţia satului Sângeru, localitate care şi-a luat numele, după şiroaiele de sânge ale trupelor tătăreşti învinse de români în luptele de la Tătaru, satul din Deal de Sângeru.
Muzeul pietrei este în opinia mea o minune pe pământ românesc. O energie aparte a pietrei îţi dă răceala şi în acelaşi timp căldura ei aparte. Un soldat scăpat din Primul Razboi Mondial din bătăliile de la Mărăşeşti, pe nume Victor AVRAMESCU, e cel care a lăsat urme aici, dar mai ales a lăsat tradiția donației pentru obște. El a donat clădirea primăriei satului său. Răsplata a venit prin trimiterea fostului soldat din tranșeele de la Mărășești, la Canal. A murit pe drumul spre supliciu, în urma unui infarct miocardic. Generaţiile de Avrameşti care l-au moştenit şi care au învăţat şi studiat în acest sat, au devenit, fiecare dintre ei, personalităţi marcante ale vieţii culturale româneşti , fiecare dintre ei având o prestaţie civică de anvergură.
Unul din urmaşii familiei Avramescu a avut ideea genială ca în casa bunicilor lui, făcută din piatră, dar aproape de ruină, să instituie, după renovarea migăloasă și costisitoare a casei, un muzeu al pietrei, unicul din ţară. Sunt mii de sculpturi de piatră. Arta populară a poporului român, din toate zonele geografice, am întâlnit-o în acest muzeu. Nu greşesc cu nimic dacă afirm că celebrul nostru sculptor Constantin Brâncuşi a avut de unde să se inspire. O spun acum după ce am vizitat acest minunat muzeu. Am admirat minunile geniului pietrarilor noştri care, din păcate, încep să fie din ce în ce mai puţini prin ţara asta, parcă blestemată, dacă mă gândesc că pierdem valori umane, materiale şi spirituale, fără să ne pese.
Cine, de fapt, e prietenul meu? Nimeni altul decât poetul, scriitorul şi jurnalistul de excepţie Lucian Avramescu, bineînţeles urmaşul primarului liberal, cel care şi-a deschis sufletul în faţa noastră, dar numai alături de copiii lui „pietrele”, pe care le îngrijeşte şi cărora le cunoaşte povestea lor, a provenienţei şi a părinţilor care le-au creat.
M-a impresionat până la lacrimi când mi-a spus că, de multe ori, simte nevoia să se alăture căldurii pietrelor lui, pe care le îmbrăţişează, le admiră şi apreciază. Cred că, deja a devenit dependent, ca drogul, de ceea ce providenţa i-a dat să facă – „Muzeul Pietrei”.
El ne-a transmis şi nouă sentimentele lui, dar şi dragostea sa nemărginită faţă de tot ce reprezintă arta prin piatră, făcută de cele mai multe ori de autori necunoscuţi, anonimi, care şi-au lăsat talentul şi expresia artistică, pe o „bucată” de piatră provenită din natură. Lucian rezonează şi se identifică cu piesele muzeului, vorbind cu emoţie de fiecare exponat. Uneori, rolul de artist l-au avut chiar fenomenele naturale, lăsându-ne de multe ori cu gura căscată la ce complicate opere au apărut, pietre pe care poetul le numește ”Sculpturile lui Dumnezeu”. Și iarăși ne întoarcem la valoarea marilor artişti populari ai pietrei, de geniu aş zice, fără nume, dar cu talentul extrem prin care ne-au convins că arta nu poate fi creată numai într-un atelier al unui sculptor consacrat, şi nici ca urmare a unor studii lungi sub coordonarea şi atenta observaţie a unor profesori de sculptură, ci şi în ograda unor talente populare.
Îţi mulţumesc că exişti, maestre Lucian AVRAMESCU, căci rar mi-a fost dat în viaţă, să văd ceva de care să rămân realmente impresionat.
A fost cu adevărat un regal, prieten drag.
Prof.univ.dr. Florentin SCALETCHI

Articole asemănătoare