Ospătar, vreau nota! Ultima mea iubită mă așteaptă pentru sărutul de adio

Ospătar, vreau nota! Ultima mea iubită mă așteaptă pentru sărutul de adio

 

Ospătar, gata, vreau socoteala,
m-am plictisit de cârciuma acestei vieți cu lăutari care cântă aiurea,
scrie tot și nu umfla nota –
am iubit, recunosc, dar nu cât scrii tu acolo,
scade din împărțitor deîmpărțitul și pune suma eșecurilor
dinjos de înmulțirea restului rezultat din adaos
Alo, patroane ceresc, îngerii ăștia mărunți te trag și pe tine în piept,
dincolo de amănuntul că vând apă chioară diluată cu vânt,
prea mulți picolo în vinoteca ta de nimic,
reciclează-ți îngerii, Doamne…
Ce vrei să spui? – se auzi o voce din cer,
nici mânioasă, dar nici ca o aripă de egretă…
Firește că nici eu nu știu, am răspuns,
dar când faci o reclamație la Dumnezeu trebuie să sune cumva…
Ospătar, se face târziu pe pământ,
ultima mea iubită mă așteaptă pentru sărutul de adio,
îmi mai trebuie ceva bani pentru rămas bun,
așa că nu umfla nota,
nu-mi pune lăutarii în cârcă
și nici masa pe care m-am suit să recit poezii,
cei care au venit sunt, firește, invitații mei,
nu-i cunosc, e adevărat, dar au aplaudat frenetic…
Să decontez eu aplauzele?
Se pun și ele la nota de plată?
Scade atunci înjurăturile de mamă,
scade plus infinitul măscărilor din minus infinitul candorii,
nu-ți trece și anul nașterii tale la nota de datorii,
că nu te-am băut și pe tine…
Ospătar, sunt un client rezonabil,
n-am bani dar am adus respectabili clienți în cârciuma voastră,
am dat un spectacol care v-a adus plusvaloare,
de metafore, firește, că altceva n-am…

Așa se tocmi prințul dezmățului poetic,
trăgând de o cifră,
cârcotaș la o virgulă pe nota de plată,
beat de nemurirea care îl aștepta la ușă,
confiscată și ea sau luată amanet

Ospătar, gata, vreau socoteala,
m-am plictisit de cârciuma acestei vieți,
scrie tot și nu umfla nota,
scrie că eu am tot scris…
Lucian Avramescu, 1 noiembrie 2017, Sângeru

Articole asemănătoare