Patinatorii pe destin

Ninge melodic, insipid și vag, reunind contrarii într-un cusur al vremii de care uităm prea iute. Gerul vine ca un tsunami, înțepenind clipa care, ceva mai devreme, se mișca. Timpul, imaterial, devine țepușa de gheață a unui horn, cerșetorul păcălit de primăvară, care devine statuia lui perfectă, imposibil de desprins de pe soclul de gheață al trotuarului. Oamenii Salvării, care, surprinzător, fac pași în peisajul înțepenit, nu pot decupa mortul înghețat din sudura lui cu asfaltul. E nevoie de o rangă, dar mașina cu doctoriță, infirmieră și șofer nu are în dotare decât un tensiometru și alte câteva nimicuri care îi salvează în general pe cei salvați, fiindcă morții sau cei care au plecat spre acel întuneric nedefinit, nu mai pot fi întorși din drum. Iarna în București, de la geamul de unde o privesc, pare cuminte, croșetând arabescuri de ger, punând gratis sub pași un patinoar lucios ca o bijuterie. Patinatorii, toți, fiecare în felul lui, patinează pe destin. E un talent în lumea de azi să poți patina pe destin, fără să te frângi. Lumea cerșetorului mort pe trotuar, în noaptea de primăvară care a trecut în iarnă, are și ea regulile ei și nu poți fi primit oricum.
Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.