Pe cine mai ia? Cine va fi mâine în cătușe?

Pe cine mai ia? Cine va fi mâine în cătușe?

Întrebările din titlu, pe care, ca ziarist ”știutor a toate”, le primesc din ce în ce mai des, mă cutremură. Firește că nu știu, iar noua religie, că ziariștii știu tot, e falsă. Știu, uneori, ziariștii cu ”angajamente”, iar ei șțiu ce trebuie vândut plebei.
Pe ai mei i-au luat în anii 50 ca dușmani ai poporului, cu mașina neagră. Bunicul Victor a fost turnat ca dușman al mărețului viitor de finul său Victor, întors de la Moscova cu Divizia ”Tudor Vladimirescu”, fin pe care îl introdusese în cristelniță, în faza în care avea trei kile și nu purta Kalașnicov pe umăr.
Îi luau noaptea, mai ales, pe bunicul și pe alții ca el, pentru vina de a fi harnici și de a nu-și cheltui la crâșmă câștigul. Îi luau pentru o declarație, iar cenușa declarației, împreună cu nedescoperitul lor trup, era purtată de vânt peste pustietățile Dobrogei.
Și totuși, azi simt o cutremurare similară când sunt întrebat, ironic uneori, alarmat alteori, de cineva care îmi pune în piept țeava de pistol a acestei întrebări. Pe cine mai ia? Nu știu pe cine mai ia.
Mă îngrozește, nu mă liniștește, detaliul că ”luații” sunt de peste tot. Sunt luați și galbeni și roșii și neutri și de cetru dreapta și de centru stânga.De ce mă îngrozește că-s luați de peste tot? Fiindcă dacă arestările sunt, cum aș vrea să cred, reale, ”pe bune” pentru rele, e jale. Hoția e transpartinică, e peste tot, e la fiecare mahăr cu drept de a da aprobări, de a lua decizii în numele meu, de a hotărî pentru buzunarul propriu, în numele nației, ce și cum.
Pe cine mai ia? Pe bunicul l-au luat ca dușman al poporului, cu toate că luptase la Mărășești. L-au luat să-l pedepsească la Canal pentru că devenise, prin muncă, din țăran fără avere, chiabur, deci bun de reeducat.Noroc că a făcut infarct și a scăpat de șutul în burtă dat de ofițerii miliției cu patru clase. Și el avea tot atâtea, dar și-a ținut un jurnal până a murit, autodidact strălucit, care a luat celor patru copii ai săi câte o pianină, visând ca unul măcar să ajungă muzician. Unul a ajuns pianist, apoi fiul lui, violonist, unul a scris cărți și e scriitor, unul e grafician, recunoscut pe mapamond. Bunicul doar a ajuns uitare. Noroc cu pietrele de poduri din sat și cu bisericile refăcute pe chetuiala lui și cu primăria donată de el ”obștii satului”, care-i poartă, în inscripții cioplite, semnătura.
Pe cine mai ia? Văd că tot ia și asta mă îngrozește. Să nu mai fie politician ajuns mahăr, cu drept de decizie asupra sărăciei generalizate și bogăției rezumate, cinstit? Vreau să trăiesc într-o țară în care nimeni să nu mai fie luat fiindcă, șmecher, prefăcând-o că o dă, fură pâinea de la gura copiilor și, părându-li-se prea puțin, le fură viața, viitorul, demnitatea în sărăcie.
Pe mine nu mă sperie că-s luați dintr-o parte, ci mă sperie că-s luați de peste tot. Mă îngrozește gândul că mulți, cei mai mulți, sunt luați fiindcă chiar au furat acest neam, din păcate urgisit de ai lui și nu de străini, ca-n vremea lui Eminescu. Străinul nu putea fura din casa mea fără complicitatea unui membru al familiei.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare