Plecat-au în lume sătenii mei toți

0 65

Ca la nuntă pleacă sătenii mei, ca la război,
Veseli pleacă țăranii din Sângeru în lume,
De parcă acolo mirese i-ar aștepta, și stelele s-ar așterne
De bună voie pe mese, ca niște merinde
Ca la nuntă, petrecuți de neamuri,
Pleacă, smulgându-se din pământ, cu rădăcini cu tot,
Fericirea petreceri dă la Trieste și hore întinse-s la Padova,
Munca nu ne sperie, zic ei,
Chiuie valea, chiuia, fiindcă azi nu mai e nimic de plecat,
Plecat-au cu toții,
Grajdurile se prăbușesc fără vite
Iar luna pe cer caută zadarnic perechile care se sărutau
Sub auria ei plapumă
Unul, doar unul, a plâns, plecând, cum plâng copiii
Dinții lui tineri se prefăceau că râd sub lacrimile șiroaie
Nevasta, cu zveltele ei țâțe promitea să-l aștepte
Te aștept, bărbate, a zis ea, de parcă îl petrecea la război,
Ochii ei jucau în ulița plină, negri și focoși ca aurul care arde-n comori,
Omul a plecat cu râsul lui care nu se mai vedea de plâns
Și dacii mureau râzând
Sătenii mei au plecat în lume
Norocul e tot mai departe
Tânărul bărbat a îmbătrânit deja departe de femeia lui
Lăsată în uliță,
Femeia a lăsat și ea demult ulița
Petrecând alți bărbați, din alte sate,
Care pleacă să caute norocul care e mereu în altă parte,
Doar promisiunea ei se mai aude în aerul dimineții
Ca o șoaptă a florilor acoperite de toamnă,
Ca un clinchet de acioaie la stânele părăsite.

Lucian Avramescu, Sângeru (Din volumul de teatru și poezie, recent apărut, ”Cartea fără nume”)

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.