Plecat-au în lume sătenii mei toți

muzeul pietrei 2

Ca la nuntă pleacă sătenii mei, ca la război,
Veseli pleacă țăranii din Sângeru în lume,
De parcă acolo mirese i-ar aștepta, și stelele s-ar așterne
De bună voie pe mese, ca niște merinde

Ca la nuntă, petrecuți de neamuri,
Pleacă, smulgându-se din pământ, cu rădăcini cu tot,
Fericirea petreceri dă la Trieste și hore întinse-s la Padova,
Munca nu ne sperie, zic ei,
Chiuie valea, chiuia, fiindcă azi nu mai e nimic de plecat,
Plecat-au cu toții,
Grajdurile se prăbușesc fără vite
Iar luna pe cer caută zadarnic perechile care se sărutau
Sub auria ei plapumă

Unul, doar unul, a plâns, plecând, cum plâng copiii
Dinții lui tineri se prefăceau că râd sub lacrimile șiroaie
Nevasta, cu zveltele ei țâțe promitea să-l aștepte
Te aștept, bărbate, a zis ea, de parcă îl petrecea la război,
Ochii ei jucau în ulița plină, negri și focoși ca aurul care arde-n comori,
Omul a plecat cu râsul lui care nu se mai vedea de plâns
Și dacii mureau râzând

Sătenii mei au plecat în lume
Norocul e tot mai departe
Tânărul bărbat a îmbătrânit deja departe de femeia lui
Lăsată în uliță,
Femeia a lăsat și ea demult ulița
Petrecând alți bărbați, din alte sate,
Care pleacă să caute norocul care e mereu în altă parte,
Doar promisiunea ei se mai aude în aerul dimineții
Ca o șoaptă a florilor acoperite de toamnă,
Ca un clinchet de acioaie la stânele părăsite.
Lucian Avramescu, 25 octombrie 2016, Sângeru

Parteneri