Ploaie nesfârșită pe casa cu amintiri

Ploaie nesfârșită pe casa cu amintiri

 

Încet, încet, ziua de mâine e înlocuită de ziua de ieri
Și-n timp ce ziua de ieri se face amintire
Ziua de mâine devine tot mai scurtă
Ca un pom căruia-i cad toamna frunzele,
Cele cu care, ridicându-se pe vârfuri, atingea cerul

Ploaie nesfârșită pe casa cu amintiri
Și vântul care a luat acoperișul vechi
Cine să mai afle că acolo
Născutu-s-au bunicul, tata și chiar eu
Numai că ei au murit în aceeași penumbră
A odăilor mici, mirosind a gutui și a lumânare
Iar eu încă nu mi-am aflat locul,
Gutuile sânilor tăi mă ademenesc
Iar spirtul umblă prin creioanele mele în zori
Asmuțindu-le să alerge iepurii albelor câmpuri

În timp ce ziua de mâine se scurtează
Tot mai lungă e ziua de ieri,
Iar frunzele îngroașă stratul ruginiu al amintirilor
În juru-mi se răresc oameni dragi
Care se fac amintiri,
Amintiri,
Amintiri

Lucian Avramescu, 24 octombrie 2016, Sângeru

Articole asemănătoare