Poveste la țărm

Poveste la țărm

 

marea și copilulMarea se hârjonea cu o scoică

scoica, alb castel împărătesc, sau poate șoricel de sidef,

fugise pe nisip

și, așa cum o pisică întinde lăbuța

marea încerca, val după val, s-o readucă

acolo unde, între pietre și alge, îi era locul.

 

Copilul sosi pe țărm deodată cu soarele

soarele alerga prin părul lui blond

și mai că l-ar fi luat la el, sus,

să-l țină în brațe

atât de candid și de alb ca aurul cel alb era copilul

 

Marea se hârjonea mai departe cu scoica

iar soarele pieptăna mai departe cosițele

puiului de om.

Apoi s-a întâmplat ceva neverosimil:

copilul a luat în mâna lui mică scoica albă

care era cât un palat al algelor

și a dus-o la buze,

apoi a salutat soarele și marea

și a alergat în umbrarele lui

unde înghesuise scoici  pe care le furase mării

și raze, câteva raze luate de la soare

și, multe, mult mai multe alte minuni

pe care doar fantezia unui copil le poate aduna.

 

Acolo, acolo, marea și scoica și soarele

au încăput pe mâna unui demiurg

fiindcă sigur Dumnezeu a fost copil când a plămădit lumea.

       27 iunie 2015, Mamaia

  (Din volumul în pregătire de poezii pentru copii

   Desen – Ana Luciana Avramescu

   Versuri – Lucian Avramescu)

 

 

Articole asemănătoare