Președintele AP NATO: România este unul dintre cei mai importanți parteneri ai NATO și ai siguranței euroatlantice

Președintele AP NATO: România este unul dintre cei mai importanți parteneri ai NATO și ai siguranței euroatlantice

Președintele Adunării Parlamentare NATO, Paolo Alli, a declarat vineri că România este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Alianței Nord-Atlantice și este „implicată activ în siguranța comună”.

„Cred că România, în ziua de astăzi, este unul dintre cei mai importanți parteneri ai NATO și ai siguranței euroatlantice. Nu numai că ați stabilit să investiți 2% din PIB pentru apărare, dar contribuiți și la misiunile militare din Afganistan cu trupe și la misiunea KFOR din Kosovo. De asemenea, ați pus la punct sistemele de apărare balistice împotriva rachetelor. România este implicată activ în siguranța comună”, a afirmat Alli, la conferința de deschidere a AP NATO, care se desfășoară timp de patru zile la București, notează Agerpres.

El a susținut că pe flancul estic al Alianței există „tensiuni crescânde cu Rusia și siguranța în Marea Neagră este crucială nu numai pentru România, Bulgaria și alte țări care se învecinează cu Marea Neagră, dar și pentru Europa și pentru Alianța Nord-Atlantică”.

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare