Primiți, mamă și tată, dorul meu

Mamă, îți sunt c-un gând măcar dator
Tată, îți las o lacrimă pe cruce
Știu, prea ades vă uit, mă iau cu viața
Și viața către voi, firesc, mă duce

Azi clopotele bat și pentru voi
Se fac pomeni, eu n-am făcut nimic
Aș vrea să merg să dăruiesc ceva
Să dau din viața-mi pentru voi un pic

Biserica-i aproape, peste drum
Merg către ea băbuțe cu colivă
Bătrânul preot plictisit le cântă
Cu o obișnuință costelivă

Eu nu vă aflu-n vechiul ritual
Vă caut în văzduh și-n amintire
Și vă mai caut, dragii mei pieriți,
În inima mea plină de iubire

Sunteți, precum vă știu, în cer,
Buni, luminoși, de pus la rană-n toate
Dar unde-i cerul, este undeva,
E jos sau sus, cu stele sfărâmate?

Primiți, mamă și tată, dorul meu
Nu-i nici colac, nici vin și nici colivă
E un oftat prelung și dureros
Iubirea mea în formă primitivă

Lucian Avramescu (din volumul de teatru și poezie ”Cartea fără nume”)

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.