Prof. univ. dr. Mircea Beuran: Despre cancer și pacienții cu un psihic bun, optimist, o stare fizică bună și o dorință de viață pentru care luptă (partea a II-a a interviului)

Prof. univ. dr. Mircea Beuran: Despre cancer și  pacienții cu un psihic bun, optimist, o stare fizică bună și o dorință de viață pentru care luptă (partea a II-a a interviului)

– Ați spus cândva că o boală nemiloasă, cancerul gastric, care se instalează de regulă la 60 -70 de ani, e frecvent întâlnit astăzi la vârste mai tinere iar rata mortalității rămâne mare. Cum s-a ajuns aici? Aveți o serioasă experiență în acest domeniu.

– Cancerul gastric este într-adevăr o boală nemiloasă. Dacă în urmă cu 25-30 ani era întâlnită în decada 7-8 de viață, acum o găsim și la tineri de 20-30 de ani. Cauzele acestei boli se încadrează ca mai toate neoplaziile de la moșteniri genetice până la alimentele pe care le folosim. Industrializarea alimentației, conservanții, excesul de tutun, alcool, poluarea mediului, lipsa de consum a legumelor și fructelor proaspete, existența unor boli inflamatorii a stomacului (gastrite, ulcerul gastric netratat corect), prezența bacteriei helicobacter pylori, stomacul rezecat vechi de 20-25 ani, sunt premize care pot duce către cancerul gastric. Dar existența acestei boli ne surprinde că o descoperim atunci când se complică, când pierdem timpul biologic pentru a oferi pacientului o șansă de vindecare și supraviețuire cât mai mare, și asta din cauza lipsei de educație sanitară, din cauza lipsei unui program de screening în masă pentru a descoperi stadiile precoce ale bolii și lipsa unor rapoarte de analiză pe care să le prezinte Comisia națională de oncologie privind particularitatea acestei boli în România.

– Povesteați, într-un interviu recent, cum ați salvat, operându-l, un bătrân de 91 de ani pe care toți îl refuzau. Există un moment în care relația dintre medic și bolnav încetează? Adică puteți spune nu mai am ce-i face, ce-ți face?

– Densitatea și variabilitatea bolilor ce vin în urgență este mare. De asemeni și decadele de vârstă cresc spre 9-10. Am multe exemple cu pacienți care au trecut de 85 spre 100 ani care s-au operat fie în regim de urgență sau de cronici. Exemplul pe care doresc să vi-l prezint este al unui cetățean englez, 85 ani, cumnat cu un medic chirurg român pensionar ce este diagnosticat la Londra cu cancer de cap de pancreas. Serviciile medicale engleze consideră că atitudinea medicală în această situație este de paleație (adică, să-i pui niște stenturi biliare și digestive și observație oncologică). Pacientul englez nu este mulțumit cu această decizie și cere ajutor cumnatului său. Este adus în România, la Clinica de chirurgie „Floreasca” unde a lucrat și chirurgul ani buni, pentru o nouă evaluare și o nouă indicație terapeutică. Explorările făcute arată că alături de cancerul de pancreas, pacientul avea și un cancer de rect, amândouă în stadii bune din punct de vedere a indicației operatorii. După canoanele medicale, vârsta, tipul bolii, starea biologică a bolnavului și indicația pusă la el acasă, nu s-a greșit, dar, bolnavul vroia să se opereze. Avea o stare psihică și fizică bună. Am făcut două operații radicale, o duodenopancreatectomia cefalică și o rezecție anterioară de rect cu anastomoză colorectală. Îngrijit împreună cu medicul anestezist-reanimator și nutriționist evoluția post operatorie este favorabilă și pleacă acasă în Anglia. Păstrez o corespondență medicală cu el, și sunt dovezi că a depășit 3 ani de supraviețuire, ceea ce a doborât toate recordurile din manualele de chirurgie și oncologie. Același lucru l-aș împărtăși și pentru alte exemple de boli maligne sau non-maligne la vârste înaintate unde pacienți cu un psihic bun, optimist, o stare fizică bună și o dorință de viață pentru care luptă.

– Ce colegi, nu de la Urgență, ci din lumea dumneavoastră medicală, admirați? Cu cine vă simțiți mândru și solidar în coexistența profesională?

– Solidaritatea mea profesională este legată de o mulțime de colegi ce lucrează atât în țară cât și în străinătate-Palierele de lucru în domeniul cercetării în chirurgie și aici găsim noutățile în domeniul studiului genomului uman, noutățile în dezvoltarea tehnologiilor ce apar în susținerea actului chirurgical, eficiența unor proceduri chirurgicale în tratarea politraumatismelor, extinderea colaborării cu alte specialități cum ar fi, gastroenterologia și folosirea metodelor miniminvazive, etc. Pentru a nu rătăci vreun nume am prezentat palierele de interes ce mențin colaborarea și amiciția noastră.

– Când nu operați, citiți și nu doar cărți de specialitate. Unii vă divulgă drept mare iubitor al artelor plastice. Pictați sau doar iubiți pictura?

– Atunci când nu operez, mă întorc la vechile mele preocupări. Printre ele aș menționa literatura, care caută să-mi completeze curiozitățile în domeniul istoriei, frumuseților naturale, tot felul de curiozități din domeniul științelor și ale naturii. Pasiunea pentru artă și muzică o am cultivată din anii învățământului primar pentru că am făcut în paralel cu clasele I-VIII, și școala generală și școala de muzică și arte plastice din Tg. Jiu. De aceea muzica mă însoțește peste tot și agreez de la muzica populară până la cea cultă, tot ce-ți provoacă o vibrație ce îți însănătoșește tot trupul. Cu pictura, cu modelajul lutului am cochetat, dar, văd acum că cea mai mare dintre nepoatele mele merge la Școala de pictură și își cultivă talentul. Este un semn…..

– Ce nu vă place în meseria dumneavoastră, domnule profesor? E o întrebare pe care n-am îndrăznit s-o punem celorlalți.

– Aș răspunde la – ce nu vă place în meseria dumneavoastră – cu răspunsul pe care l-a dat un poet și romancier englez Rudyard Kipling: „Maestre, aveți gloria, bogăția, popularitatea, ce v-ați mai putea dori? Privindu-l lung îi răspunse: Aș dori… înțelepciunea cu care să mă bucur de toate astea”.

Poate este puțin forțat acest răspuns dar se observă că ne-am îndepărtat și de morală și de etică și noi între noi. Este de vină orgoliul, vanitatea sau legătura cu lumea virtuală?

– Profesorul Sarafoleanu are un fiu care-i calcă întocmai pe urme, iar fiul un fiu care s-a pozat cu acea lanternă pe frunte pe care a văzut-o la bunic și la tată. Aveți câțiva nepoți, nepoate. Dacă ați primi vestea că vor să devină doctori v-ați bucura sau v-ați întrista?

– Am și eu trei nepoate, una la școala primară și două la grădiniță. Toate în jocurile lor îngrijesc păpuși și micile animale de pe lângă casă. Fiecare dintre ele mai au și mici pasiuni: pictura, baletul, muzica…, dar aș fi împlinit ca măcar una să se apropie de tainele menținerii omului sănătos și mai știu că lucrurile mari nu se fac dintr-odată

Interviu consemnat de Giorgiana Radu, AMPress

Articole asemănătoare