Război atomic? Bombardiere și  avioane de atac americane, japoneze și sud-coreene au făcut exerciții de luptă în Peninsula Coreeană

Război atomic? Bombardiere și  avioane de atac americane, japoneze și sud-coreene au făcut exerciții de luptă în Peninsula Coreeană

Amenințarea atomică nord-coreeană a determinat o întâlnire de urgență a preşedintelui Donald Trump cu echipa sa de securitate naţională, a anunţat Casa Albă, conform site-ul agenţiei Yonhap. Șase avioane militare, între care două bombardiere grele ale Statelor Unite, au survolat marți Peninsula Coreeană, efectuând o simulare de tragere, în cel mai recent exercițiu de forță față de Coreea de Nord, transmite EFE.
Forțele Aeriene din Pacific ale SUA (PACAF) au precizat că două bombardiere strategice B-1B au zburat deasupra apelor din largul coastei de est a peninsulei. Acestora li s-au alăturat două avioane de luptă F-15K ale Coreei de Sud și alte două avioane F-15 ale Japoniei, scrie RTV.net
„A zbura și a ne antrena pe timp de noapte cu aliații noștri, de o manieră sigură și eficientă, reprezintă o importantă capacitate comună a SUA, Japoniei și Coreei de Sud, îmbunătățind abilitatea tactică a aviatorilor fiecărei națiuni”, a spus Patrick Applegate, de la Centrul de Operațiuni Aeriene 613 al SUA.
Pe de altă parte, Coreea de Nord anunță că CIA a pus la cale asasinarea liderului său, dar încercările au dat greș. Totodată anunță că ca va distruge orice forță inamică iar puterea Coreei de Nord este peste așteptările ”dușmanului” pe care ”îl va nimici”. Declarațiile sunt toate extrem de belicoase, iar liderul suprem nord coreean pare a cere războiul nuclear, dincolo de orice rațiune diplomatică.
D.Dumitru, AMPress

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare