România, fractură de oase

România, fractură de oase

Cineva-mi spune că România s-a rupt iar în două, ca-n vremea lui Iliescu. În două sau în mai multe? – întreb eu. Răspunsul e că s-a rupt în două din motive de Dragnea. Unii-s cu el, alții împotrivă. Să fie – mă întreb eu – atât de simplu? Adică dacă dispare, la pușcărie să zicem, fiindcă sunt dovezi că respectivul politician, nu singurul, a furat de-a rupt, dacă nu mai e Dragnea pe cele mai plușate fotolii, se face bine România?
Eu cred, aflându-mă de câteva zile în București, unde, cică, vine zăpada și lunecușul, că e vorba de o rupere de oase extinsă. Nu chiar ca fărâmarea pe roată a oaselor eroilor martiri Horia și Cloșca, dar o rupere este. România trece nu printr-o rupere în două, ci printr-o rupere în mai multe. Tristețea dureroasă e că trupul patriei centenare după Marea Unire, sărbătorită cu șampanie de Caramitru aseară, suferă în prea multe locuri, chiar dacă guvernanții ne tot spun că suntem primii în univers în materie de creștere economică și frecție gratuită la picioare. Am un prieten economist care râde de se prăpădește de ”dezvoltarea vertiginoasă a României”, căreia nu i se lungesc drumurile, ci i se scurtează, care își omoară cu zile oamenii în spitale, iar școlile au devenit locul de joacă al drogurilor, care trăiește prost și încruntat pe mai toate ulițele. Nu mă pricep la cifrele contabile ale fericirii, dar am cusurul de a vedea. Ce? Fapte, oameni, mimici, peisaje. Peisajele sunt tot mai frumoase în sălbăticia lor. Spre Sângeru, de care mi-e deja dor, curgeau dinspre Tătaru viile și livezile. Acum se revarsă mărăcinii care, în confortabila lor junglă, arată de departe frumoși, cu o virginitate incontestabilă, fiindcă nimeni nu mai poate pătrunde în ei.
Aseară, lumea, destulă pentru a închega un cor de voci nervoase, a cerut în satul București și-n satul România, capul lui Dragnea mai ales. Sub această cerere, împlinită, s-ar împlini și altele. Cele legate de subordonarea politică a justiției, zic ei, altele derivate din nevoie de confort, ferit de atingeri, al mahărilor. S-a strigat și ”PSD – ciuma roșie!”. De dimineață văd la televizor un pesedist european care cere și el ce a cerut aseară strada – ”Jos Dragnea!” Păi atunci e simplu. PSD, care are destui politicieni în stare să conducă partidul, să se dezbrace de Dragnea și se face pace în România, se repară oasele rupte în două! ”Operați partidul de cancerul Dragnea!”, zice furios un protestatar, care se recomandă simpatizant de stânga. Dar dacă sunt mai multe fracturi, dureri, iar țara trăiește pericolul metastazelor? Întreb și eu, ca alegătorul impartial al lui Caragiale, nu dau cu parul! Dacă nu-i destul capul lui Moțoc pentru a ne vindeca de disoluție, de corupție, de ilegalitate, de mizeria instalată între oameni?

P.S.

Tocmai încheiasem rândurile de mai sus și aflu că au ieșit din pușcărie, înainte de a-și ispăși pedeapsa, ”pentru condiții improprii de încarcerare, opt violatori și cinci criminali”. În sfârșit, iată și o veste bună!

Articole asemănătoare