România, între sarmale, piftie, Iohannis și Shhaideh

Lucian Avramescu 1 1

Urări, telefoane cu îmbrățișări vocale, încă ecoul colindelor din Ajunul Crăciunului care, peste câteva zile vor fi înlocuite de mai laborioasele cântece de sorcovire pentru Anul Nou și ”Sfântul Vasile-ăl de mâine/ Să-l ajungeți cu mult bine!”. Mesele-s nesfârșite. Te așezi la masa de Crăciun și te ridici de Sfântul Ion. Românul se culcă mâncând și, adesea, bând, și se scoală azi la masa pusă ieri.
Aseară am făcut schimb de urări cu un distins profesor octogenar. Ce-ți face prințesa aia mică? Ce-ți face, zis eu, nepotul care, ca și tata și bunicul, vrea să ajungă orelist? Apoi brusc, reputatul doctor, zice că vom intra, noi statul român, în disoluție. Cum să intrăm, zic eu, suntem! Noroc, noroc, sănătate că-i mai bună decât toate! Urarea mea pentru doctori e, de obicei, să n-aibă nevoie de doctori, adică să nu-și devină pacienți, să fie sănătoși.
Un coleg de liceu îmi trimite, cu urările deodată, o poză de la întâlnirea noastră recentă de la terminarea liceului, de la care eu am absentat. Voi, zic, mai aveți mult de întâlnit? Și-i spun bancul cu bătrânul care făcea autostopul, încercând semne convingătoare de pe marginea șoselei, să fie luat. Unul oprește, remarcând graba aproape disperată a omului. Cel de la volan, neînvingându-și curiozitatea, își întreabă pasagerul de ce e atât de grăbit? Nu vreau să întârzii, zice el, la întâlnirea de 70 de ani de la terminarea liceului! Șoferul se miră în gând, trage cu coada ochiului spre bătrânul încordat, care, dacă la 18 ani terminase liceul, iar întâlnirea era la șapte decenii, apropia 90 de ani ca vărstă. Vă întâlniți mulți, întreabă el fără maliție? Nu, de cinci ani, sunt singurul! – răspunde senin fostul licean. Râdem! Apoi sunt întrebat dacă o pune Iohannis pe Shhaideh premier? Pe masă am ajuns la a doua rundă de sarmale. Ieri a fost premiera. Azi mănânc a doua oară că au ieșit bune. Piftia, de asemenea. Cu cozonacii nu mă omor. Dacă o pune pe Shhaideh? O pune, de ce să n-o pună? Păi bărbatu-său a fost în guvernul sirian, secretele NATO la care prim ministresa va avea acces, i le spune în așternut, noaptea, sirianului. Pe naiba, zic! Altă treabă n-au? Apoi sirianul e cetățean român, are patalama de bună credință de la SIE, SRI, organe inteligente și informate care știu și ce mănânci tu acum. Colegul nu râde și glasul lui devine serios. Eu n-am chef să fiu serios. Știi ce, e a doua zi de Crăciun și n-am chef nici de Iohannis, nici de Shhaideh. Poftă bună! Și am închis, întorcându-mă din universul înalt Iohannis-Shhaideh, în universul pașnic al piftiei.
Am mai avut și probabil voi mai avea runde de urări asezonate cu ”cine va fi premier”, cu ”o pune sau n-o pune pe turcoaică, îl suspendă Dragnea pe Iohannis, sau îl suspendă știm noi cine pe știm noi cine?”. Românul nu poate înfuleca bunătățile de Crăciun fără nițică politică la șorici și caltalaboși (cartaboși?), între frați, părinți, neamuri.
”Auzi, mă, cică Iohannis se vede cu turcoaica între patru ochi și nu știu ce-i spune, dar o face să renunțe!” Hai, taci soro, nu mă-nnebuni!
”Crăciun fericit!” ”Crăciun fericit!” ”Sănătoși, voinici?” ” Mulțam de întrebare! Sănătoși cobză?” ”Auzi, tu ce știi de premier?” ”PSD vrea să bage repede bunăstarea în case și sasul o întârzie de neam prost ce”.”Vax albina!” ”Hai, noroc!”. ”Noroc!”.
Cam așa curg dialogurile peste și pe sub platourile cu mâncăruri grele, că de-aia-i Crăciun, să pui burta la muncă. Iar creierul ce să facă sireacul? Se dă și el curios de una, de alta, de-o bârfă mică la vinul de buturugă. La mulți ani!

Parteneri