Să nu furi niciodată o mireasă. Actul IV

Sa nu furi niciodata o mireasa 1

TABLOUL FINAL
Acțiunea se petrece într-un spațiu care pare a fi public. Se văd și treptele unei biserici. Trec oameni. Necunoscutul, îmbrăcat ginerică, întreabă în dreapta și-n stânga. Trece Chefliul. Necunoscutul e bucuros să-l recunoască. Acum Chefliul nu mai e beat. E un om respectabil.
NECUNOSCUTUL: Domnule, ce mult mă bucur să vă reîntâlnesc. Nu știți unde aș putea găsi mireasa? Programasem să ne căsătorim astăzi.
CHEFLIUL: Nu vă cunosc, domnule. Și apoi nu înțeleg despre ce mireasă vorbiți.
NECUNOSCUTUL: Mireasa pe care am furat-o eu a dispărut. Dumneavoastră, la nunta aceea erați un pic, mă scuzați, abțiguit.
CHEFLIUL (Vizibil jignit): Mă confundați, domnule. Eu nu beau niciodată alcool. E și o reclamă. Alcoolul dăunează grav sănătății! Eu n-am voie să beau pentru că sufăr de ulcer. Repet, mă confundați (dă să plece).
NECUNOSCUTUL: Nu plecați, vă rog. Unde o pot găsi? Dumnevoastră erați nuntaș. Ba chiar mi-ați spus la un moment că dumneavoastră sunteți
ginerică. Amintiți-vă, vă rog. E o chestiune de viață și de moarte pentru mine.
CHEFLIUL: Sunteți culmea! Eu, ginerică? N-am fost însurat niciodată. Îmi repugnă ideea de nuntă. Împerecherea asta cu ritualuri caraghioase e dizgrațioasă.
NECUNOSCUTUL: Eu sunt cel care a furat mireasa. Mi-ați spus atunci că nu sunteți destul de beat pentru a vă însura. Acum se leagă. Nu vă place să vă însurați și ați glumit cu mine, spunând că sunteți mirele și apoi că nu sunteți destul de beat pentru a fi mirele.
CHEFLIUL (Are o geantă diplomat în mână): Domnule, timpul costă bani. Nu mă zăpăciți cu obsesiile dumneavoastră. Nu știu de nici o mireasă, nici furată, nici nefurată, iar pe dumneavoastră nu v-am văzut în viața mea. (Pleacă).
NECUNOSCUTUL (Descumpănit): A plecat. (Apar din dreapta pieței cele patru femei. Sunt sobre, îmbrăcate elegant). Doamnelor, ce fericire să vă reîntâlnesc. (Femeile se privesc nedumerite).
PRIMA FEMEIE: N-am avut onoarea.
NECUNOSCUTUL: Ba da, ba da, ba da. La nunta la care eu am furat mireasa. Dumneavoastră mi-ați spus, în cor, că sunteți mireasa, dar nu erați. Nu puteam să vă cred. Apoi m-ați smotocit și am fugit!
A DOUA FEMEIE: V-am smotocit? Iartă-l, Doamne, că nu știe ce spune. (Se privesc nedumerite și jignite).
A TREIA FEMEIE: V-am spus că nebunii cei mai autentici sunt recrutați dintre bărbați! Azi nu mai poți ieși în siguranță pe stradă. Strada e  un balamuc.
A PATRA FEMEIE: Nebunii, în zilele noastre sunt la tot pasul. Nici femeile nu-s iertate de maladia asta. Auzi, că l-am smotocit! Mâine, unul ca el depune plângere pentru tentativă de viol. Îți dai seama ce ar zice soțul meu?!
TOATE PATRU: Dar al meu?! Dar al meu?! Dar al meu?! Dar al meu?! (Pleacă vizibil jignite de acest incident stradal)
NECUNOSCUTUL (Îl vede pe lăutarul blond): Domnule lăutar, mă bucur nespus să vă revăd. Poate dumneavoastră mă ajutați.
LĂUTARUL (Se caută de mărunțiș): N-am bani.
NECUNOSCUTUL: M-ați înțeles greșit. Vreau să mă ajutați cu o informație. Dumneavoastră ați cântat suit într-un copac, la o nuntă. Ați cântat din pom. Nuntașii beți au spus că o cioară trebuie să cânte de pe cracă. Au făcut focul dedesubt și v-au afumat. Mi-a fost milă de dumneavoastră și am vrut să vă apăr.
LĂUTARUL (Enervat): Domnule, eu nu sunt țigan. Apoi ce-i cu rasismul ăsta? Am mai auzit de curând formula „țigancă împuțită”. Vă rog. Eu nu suport astfel de lucruri.
NECUNOSCUTUL: Nici eu nu le suport. Pur și simplu am vrut să vă reamintesc acel incident, desigur neplăcut. Nu găsesc mireasa. Mireasa pe care am furat-o eu mi-a fost furată acum. Poate, cu toate că mi-e greu să accept, a fugit singură. O iubeam. Mă iubea. Așa m-a lăsat să cred. Am pictat-o zile și nopți în șir. Ne-am iubit ca Romeo și Julieta. N-aș vrea însă un sfârșit tragic pentru noi.
LĂUTARUL: Ați furat o mireasă care vă iubea! Cum să furi o mireasă care te iubește? Dacă te iubește, e mireasa ta și n-ai de ce s-o furi. Dacă e mireasa altuia, n-are cum să te iubească și o furi așa de pamplezir.
NECUNOSCUTUL: E într-adevăr greu de înțeles. Nu ne-am iubit din prima clipă. Am vrut s-o restitui, dar nunta era absurdă, nu exista ginerică, nu existau decât personaje care erau altceva decât păreau. M-a iubit (stă pe gânduri) din a doua clipă. Nu, nu, nu! Mă înșel. Ea mă iubea mai de demult, adică mă iubea înainte de prima clipă, de când ne-am întâlnit privirile la ușa atelierului de pictură!
LĂUTARUL (Face semn că omul nu-i întreg la minte): V-ați întâlnit privirile la ușa atelierului de pictură?! Mulți nebuni pe lumea asta! (Pleacă)
NECUNOSCUTUL (Din ce în ce mai deprimat. Prin preajma lui trec Nașul, Cei Patru Bărbați, Femeia cu Găina. Se repede la toți. Toți îl refuză sau îl îmbrâncesc. Epuizat, se așează într-un târziu pe treptele catedralei).
PICTORUL (Alter ego al Necunoscutului, îmbrăcat așa cum era el la început): Căutați o mireasă, înțeleg!
NECUNOSCUTUL (Tresare): Da, mi-a fost furată mireasa. Urma să ne cununăm. Ne-am iubit, așa cum numai flăcările se iubesc între ele și se întretaie, așa cum salcâmul își iubește în luna mai florile care cresc din el, așa cum… Ea crescuse din mine și era floarea, dar și nedefinitul sufletului meu. Nimic, nimic nu ne putea despărți. Cine mi-a furat-o?
PICTORUL: Eu am furat-o. Eu fur mirese și apoi le fac portretul. Ați pictat vreodată un portret de mireasă?
NECUNOSCUTUL: (Uluit) Domnule, dumneavoastră sunteți eu!
PICTORUL: Nu, domnule. Dumneavoastră sunteți eu și ați făcut marea greșeală să mă împrumutați. Numai că împrumutul ține puțin. Și mie, după ce le fur și le pictez, îmi sunt furate. De tine care ești eu, apoi de altul care nu pictează iluzii. (Necunoscutul se scufundă încet în pâcla care crește în jurul lui. Reapare cu vopsele pe el, deprimat, pe aceleași trepte. E singur. Piața e pustie. Deodată apare o nuntă strălucitoare. Mireasa, cu o rochie elegantă, e EA. Mirele e un bărbat între două vârste, bine legat, pare un om bogat, sigur pe sine. Merg la braț, sorbindu-se din ochi. Grupul e flancat de bodyguarzi. Urcă treptele care duc spre altar).
NECUNOSCUTUL: E ea, Dumnezeule, e ea! (Strigă spre ea disperat ) Oprește-te, sunt eu, ne-am iubit până ieri. Ochii mei i-au întâlnit pe ai tăi cândva și de atunci orice aș picta, te pictez pe tine. (Nunta își vede de drumul ei, iar Mireasa nu schițează niciun gest care să dea vreo speranță Necunoscutului). Nu fă asta! Te înșeli! Eu sunt Mirele tău cel adevărat. (Încearcă să-i taie calea. Doi bodyguarzi îl prind de mâini, i le răsucesc la spate, îl smulg deoparte. Grupul elegant al acestei nunți bogate urcă implacabil treptele bisericii și se pierde în interior. Mireasa a fost mereu detașată, părea că nu vede scena care se petrecea lângă ea, iar chipul lui nu-i spunea nimic).
x
SCENA FINALĂ. (El vine spre public, la marginea scenei. E un om dărâmat, derutat, învins).

NECUNOSCUTUL: Nimic nu e ce pare a fi. Viața e alta decât cea pe care ni se pare că o trăim. Dar ce trăim? Imaginile se schimbă între ele, oamenii se schimbă ei cu ei încât nu se mai știu și nu se mai recunosc. În bucurie e un cariu al durerii care roade neîncetat. Artistul e un romantic chinuit sau romanticul e un artist condamnat la suferință? (Apoi recită, ca în transă)
Bună seara, iubito, te aștept ca din cer/ Să-mi aduci continente de palid mister/ Cu trenul acesta personal și stingher/ Bună seara, iubito, te aștept ca din cer// Bună seara iubito, pot să-ți spun prin cuvinte/ Că puține mai sunt pe pământ lucruri sfinte/ Că intră iubiri prematur în morminte/ Bună seara, iubito, pot să-și spun prin cuvinte// Bună sera, iubito, sunt destui care vor/ Să ne pună la ușa iubirii zăvor/ Să pună cătușe cuvântului dor/ Bună seara, iubito, sunt destui care vor// Bună seara iubito, te aștept ca și când/ Numai dragostea noastră ar fi pe pământ/ Mai presus de căderi, de măriri, de cuvânt/ Bună seara, iubito, te aștept ca și când…

Noapte bună oameni buni! S-a făcut târziu pe pământ. E timpul să plecați acasă. Cortina va cădea sau nu va cădea. Va urca încet, din dușumele, între noi. Noapte bună oameni buni! Și voi sunteți asemenea mie. Nu râdeți și nu mă plângeți. Și voi locuiți în garsoniera de burlac a unei iluzii. Și voi ați jucat și încă jucați în această piesă de teatru care poartă numele viață. Atâta cât e ea. Viață ca teatru, teatru ca viață. Măști interșanjabile, sau, sau, sau… numai teatru, teatru, teatru?! (Face o plecăciune. Din culise apare Mireasa, apar celelalte personaje. Salută publicul. Pe pereți, tablourile sunt din nou întoarse, cu fața spre interior, încât nu se văd decât pânzele goale. Operațiunea este făcută de persoanele de serviciu din teatru, în timp ce actorii joacă scena despărțirii de public. Scena aplauzelor face parte din piesă. Noi ne facem că luăm în serios aplauzele voastre, voi vă prefaceți că v-a plăcut cum am jucat).
SFÂRȘIT

Parteneri