Sâmbătă, ”Noaptea Muzeelor”, cu intrarea gratuită. Muzeul Pietrei e tot anul în ”Ziua Muzeelor”

Sâmbătă, ”Noaptea Muzeelor”, cu intrarea gratuită. Muzeul Pietrei e tot anul în ”Ziua Muzeelor”

Sâmbătă, multe muzee din țară și-au anunțat intervalul orar în care publicul poate intra gratis și vizita exponatele, înscriindu-se astfel în ceea ce se numește ”Noaptea Muzeelor”. Este o acțiune de succes care atrage, mai ales tinerii, în muzee. Întrebat dacă Muzeul Pietrei din Sângeru se înscrie în ”Noaptea Muzeelor”, poetul Lucian Avramescu, realizatorul și donatorul acestei colecții unice de pietre cioplite de țărani a spus că aici se desfășoară tot anul acțiunea: ”Noi suntem permanent în ziua muzeelor, fiecare, individual sau în grup organizat, putând vizita muzeul fără taxă de intrare. Sunt grupuri care întârzie până seara târziu, dar noaptea nu putem primi vizitatori fiindcă locuim acolo, am o fiică minoră care are program școlar. În plus, am realizat și un parc de animăluțe, deliciul copiilor, care noaptea nu pot fi deranjate și nu am montat lumini de nocturnă în voliere, fiindcă ar fi inuman. Îi așteptăm la noi, ziua, pe toți cei care vor să respire aerul unic de Sângeru, o zonă splendidă, cu dealuri împădurite și mai puțină agitație urbană. Adulților le oferim uneori și un pahar de palincă sau țuică de prună din produsele casei, fiindcă așa făcea și bunicul și tata, când cineva le trecea pragul. Avem și noi zilele și nopțile noastre muzeale și, mai ales, porțile deschise permanent”.
Giorgiana Radu, AMPress

Abonează-te la noutăți

Articole asemănătoare