Scrisoare: Iubito, nu mai reveni

lucian la biblioteca 1

Iubito, nu mai reveni
Stai, dacă poți, cât mai departe
De țara ce te-a plămădit
Și-n piept ți-a pus suflet și carte

Eu sunt aici și-aici rămân
Sortit acestei rugăciuni
De a iubi nemărginirea
Înmormântată în străbuni

Tu ești departe, prea departe
Și e riscant să mai revii
În lumea mea de plastilină
În care doar bandiții-s vii

Aici a dat un pic de vară
Și-un pic de flori în corcoduși
Totu-i la fel, doar patrioții
Sunt cu desăvârșire duși

Pleava s-a cocoțat pe culme
Și dă din steag și dă din coate
Analfabeții-s astăzi zei
Și merg pe aurite roate

Plătim de zece ori mai scump
Răbdarea de-a fi de ocară
Plătim impozit pe orice
Și-ntâi pe dragostea de țară

Rămâi, iubita mea, departe
Știu că-ți lipsesc, simt că-mi lipsești
Dar unde te-ai născut bat hoții
Cu băta-n uși și în ferești
Iar mojicia s-a suit
În școală,-n parlament și-n schit
Și nu-i, iubito, de venit
Și nu-i, iubito, de venit
În țara ce te-a zămislit
Lucian Avramescu, 14 mai 2018, Sângeru

Parteneri