Șerban Cionoff: Nu vrem sau nu putem să învățăm din lecțiile istoriei?

Un îngrjiorat şi atât de îndreptăţit avertisment a adresat- de fapt, NI l-a adresat!- Adrian Năstase într-una din recentele sale intervenţii pe blog-ul personal, având titul: „<<Łupta electorală>>. Comentariul lui Grigore Gafencu”.
Fireşte, nu voi face acum conspectul textului, lăsând cititorului plăcerea de a-l citi şi, mai ales, de a trage învăţămintele cuvenite. Mă mărginesc,totuşi, să avansez câteva sugestii pe care le socotesc a interesa dincolo de data strictă a publicăriii eseului. Un eseu (în sensul originar al termenului) a cărui construcţie gravitează în jurul severului avertisment lansat, la rândul său, de către Grigore Gafencu în urmă cu mai mult de nouă decenii în urmă. Un avertisment care, din păcate, este, în zilele noastre, de o acută actualitate.
De aceea, tocmai pentru că, la vremea sa dar şi mai târziu, avertismentul eminentului diplomat şi om politic Grigore Gafencu a fost ignorat, cu dramaticele consecinţe pe care le cunoaştem (sau ar trebui să le cunoaştem!) Adrian Năstase a socotit de cuviinţă să ni-l reamintească.
Articolul lui Grigore Gafencu era şi o radigrafie, precisă, a moravurilor societăţii româneşti, ca şi un semnal cert al unei teribile crize în care ţara şi oamenii săi aveau să intre. Şi, din păcate!, a intrat.
Iar sintagma-cheie a textului ar fi: „şacalii politic- oportunişti şi lichele”, care face, cred, pereche cu imaginea cenuşie unei societăţii blazate, mai bine spus, care a abandonat prea repede lupta, pe care o zugrăveşte, cu triteţe nedisimulată, tot Grigore Gafencu.
Porinind de aici, Adrian Năstase face câteva, nu doar posibile analogii, ci şi câteva absolut necesare, categorice raţionamente care nu pot decât să ne reconfirme- pe pielea noastră, ca de fiecare dată!- axioma:”cine ignoră lecţiile istoriei, riscă să le repete!”
Două vorbe aş mai spune despre o posibilă similitudine între cele două personalităţ i(bineânţeles că păstrez proporţiile necesare): Grigore Gafencu a fost un eminent diplomat, jurist şi om politic pe care, brutala schimbare a ordinii politice l-a silit să emigreze. În emigraţie, Gafencu avea să constate, cu multă amărăciune, modul jalnic în care, câteodată, se comportau compatrioţii săi din diaspora.
Un eminent diplomat, jurist şi om politic este (oricine şi orice ar spune!) Adrian Năstase. Numai că, pe el, schimbarea de regim, adică aruncarea României sub o altă dictatură -o dictatură care nu şi-a schimbat decât uniformele de serviciu şi, eventual, limba universală în care răspunde la comenzi-, nu l-a trimis în emigraţie ci, direct în închisoare. Prilej cu care a fost nevoit să ia cunoştinţă, brutal şi fără menajamente, despre un alt soi de „şacali politici- oportunişti şi lichele”…
Ceea ce, într-un fel anume, nu face decât să întărească şi să susţină concluzia notaţiilor lui Adrian Năstase: „există riscul de a repeta istoria”.
Avertisment răspicat, pe care nu cred că îl mai putem ignora şi de această dată.
Decât dacă vrem, neapărat. să ajungem la vorbele lui Nicolae Iorga: „Cine uită, nu merită!”