Șerban Cionoff: „Sfântul așteaptă”, protectorul criminalilor de la volan

Scriu aceste rânduri, sâmbătă, 5 octombrie 2013, la orele prânzului. Fac această menţiune fiindcă, iată!, nici până acum, sâmbătă 5 octombrie A2013, la orele prânzului, onor procurorii nu au catadixit să ne comunice nouă, prostimii, măcar numele asasinului Francescăi Belea, studenta de numai 19 ani, ucisă, marţi seara pe trecere de pietoni. Măcar identitatea bestiei că despre alte date privind mersul anchetei nici pomeneală!…
Stau şi mă întreb: ce mari, insurmontabile dileme îi fac pe împărţitorii de dreptate ca după 5 zile de la crimă, să dea dovadă de atâta lentoare şi discreţie? Este , cumva, criminalul beţivan o fire atât de sensibilă încât până şi publicarea numelui i-ar cauza cumplite suferinţe sufleteşti? Sau, te pomeneşti, că, năpădit de devastatoare procese de conştiinţă, bestia a cerut de „la oamenii legii”(sic!) voie să meargă să se reculeagă la un schit înainte de a fi judecat şi condamnat? Iar aceştia, miloşi din fire, l-au înţeles şi i-au îndeplinit ruga…
La urma-urmelor, cât timp socotesc domnii procurori că ar trebui să mai treacă până să ni se dea- în mod oficial şi nu”pe surse”- de veste că bestia alcoolică a fost trimisă judecată?
Dar, de fapt, de ce a fost lăsat atunci, marţi seara, să plece liber, bine mersi, ucigaşul? Nu existau temeiurile de lege şi probele necesare pentru a i se pune cătuşe şi, citez din pompoasa formulare uzuală, „să fie prezentat procurorilor cu propunerea de arestare preventivă”?
Departe de mine gândul de a intenta cuiva proces de intenţie, dar nici nu pot să nu observ că s-au acumulat, în ultimii ani, revoltător de multe cazuri în care bestiile cu volanul în mână omoară oameni nevinovaţi iar (dez-)onor justiţiarii îi tratează pe aceşti criminali dovediţi cu o impardonabilă clemenţă? Şi, dacă tot vorbim despre asemenea lucruri, vă invit să citiţi ancheta realizată de colega noastră Mara Răducanu pentru ziarul „Adevărul” despre „cum?” şi mai ales „de ce?” devine Sfântul Aşteaptă protectorul ucigaşilor cu volanul în mână atunci când aceştia ajung în faţa justiţiei.
Şi când te gândeşti că Francesca, mândeţea aceea de fată, care alesese facultatea de jurnalistică pentru că visa să scrie ştiri, a ajuns, ea însăşi, eroina tragică a unei ştiri!
Iar acum, iată, datorită tărăgenelii (să nu îi spunem, deocamdată, altfel!) a unor procurori, ar putea ajunge subiectul unei anchete de presă, despre falimentara morală a justiţiei…
Hotărât lucru, nu mai suntem în ţara lui Caragiale, a lui Urmuz sau a lui Eugene Ionesco! Până şi Kafka, dimpreună cu „Procesul” lui cu tot, ar avea motive să moară de invidie…