Mărturisesc din capul locului, nu sunt microbist. Nu mă închin la „Zeul fotbal” şi nu mi-am făcut chip cioplit din Ady Mutu et comp. Dar nici nu pot să îmi neg simpatia pentru „Craiova maxima”, pentru un Oblemenco, Balaci sau Costică Ştefănescu, cel de curând plecat dintre noi. Aşa după cum păstrez, peste ani, neşterse în memorie, antologicele „Cronci afurisite” ale lui Nenea Fănuş Neagu, care au făcut, cu patru decenii în urmă, din Real-Giuleşti şi din Ricanu*-Tamango, personaje de legendă:”După Ştefan Bănică, Răducanu e cea mai neagră dovadă că, la noi în cartier, s-a mai născut un intelectual”.
Aş fi însă necinstit dacă nu aş recunoaşte că meciul de fotbal disputat vineri seara de Naţionala României cu Naţionala Ungariei m-a făcut, după atâtea zile de neagră supărare, cu adevărat mândru că sunt român! Bravo, în primul rând lui Marica, lui Pintilie şi lui Tănase, autorii celor trei goluri magnifice, bravo întregii echipe, bravo lui Victor Piţurcă şi tuturor colaboratorilor săi!
Am scris, mai înainte, Naţionala României şi Naţionala Ungariei, cu”N”, anume pentru a sublinia, dacă mai era nevoie?, că fiecare dintre cele două echipe avea datoria de onoare de a-şi reprezenta, cât mai demn şi cu cât mai mult curaj, Ţara şi Poporul său.
Dar, dacă meciul a fost absolut admirabil şi asta datorită , în egală măsură, jucătorilor celor două Naţionale, cu totul altfel au stat, din păcate, lucrurile în ceea ce priveşte comportarea galeriei. Mai direct spus: galeria echipei oaspete. Care galerie s-a comportat sub orice calificativ, de o brutalitate şi de o agresivitate pe care cu greu ne-o putem imagina în condiţiile unui veac al super-civilizaţiei şi al voioasei, liberei cugetări. Se cunoaşte, la această oră, bilanţul dezastruos, pur şi simplu incalificabil, al hoardei de ultraşi care numai a fani şi a iubitori ai competiţiei corecte, cinstite şi demne nu arătau. Mai mult, din strigătele pur şi simplu animalice, din forţa brutală, dezlănţuită, de o patologică ură, dar, mai ales, din mugetele lor înnecate de otrava intoleranţei şi a resentimentelor barbare faţă de români şi de ţara pe al cărei teritoriu fuseseră primiţi cu toată buna- credinţă, nu se putea înţelege decât un singur lucru. Anume că pe ei, pe aceste bestii îmbăloşate şi de o feroce turbare, nu meciul îi interesa ci, numai şi numai, revanşa sanguinară.
Spre cinstea ei, cu mici excepţii, galeria românească s-a comportat cu demnitate şi cu un formidabil simţ, fapt pentru care merită întreaga noastră stimă. Aşa după cum, se cuvin cele mai sincere felicitări, echipajelor Jandarmeriei Române, care au dat dovadă de fermitate şi curaj , ba, aş spune eu, de o exemplară stăpânire de sine în faţa provocărilor mizerabile, de-a dreptul patologice, în faţa cărora s-au aflat.
Dacă am înţeles bine, la ora aceasta, există deja 50 de dosare penale pentru bestialităţile săvârşite de către aceşti descreieraţi. Sunt foarte curios cât de repede şi, mai ales, cum vor fi soluţionate aceste dosare.
Dincolo, însă, de aspectele imediate ale situaţiei, există, însă, câteva întrebări pe care vreau să le pun răspicat:
1) Atât România cât şi Ungaria sunt state membre ale Uniunii Europene. Prevede, oare, vre-un document comunitar că intoleranţa, ura faţă de alt popor şi faţă de alt stat sunt valori şi practici ale democraţiei moderne?
2) Este chiar de neluat în seamă împrejurarea că, toate aceste nemernicii au fost săvârşite NUMAI de către cetăţenii unui stat membru al Uniunii Europene- Ungaria, în cazul de faţă- prin sfidarea neruşinată, cinică şi brutală, a legii şi a principiilor şi valorilor umanismului modern?
3) În fine, dar câtuşi de puţin în ultimul rând, ce s-ar fi întâmplat dacă toate aceste nemernicii erau săvârşite, pe teritoriul Ungariei, de către suporterii Naţionalei României?
Pentru considerentele mai sus enunţate, socotesc de datoria mea să salut luarea de poziţie, pe cât de categorică pe atât de echilibrată, a europarlamentarului român, dl Corneliu Vadim Tudor şi ,totodată, să îmi exprim încrederea că domnia sa va aduce neîntârziat în atenţia forurilor diriguitoare ale Uniunii Europene aceste scandaloase evenimente. Aşa după cum am încredere că şi alţi europarlamentari români nu vor întârzia să spună, pe de-a deschis şi răspicat, întregul adevăr în faţa forumurilor Uniunii Europene.
Deşi, după cum ne-am învăţat o amară experienţă a „României-oaia neagră a UE”, nu cred că ar fi de mirare dacă, azi sau mâine, nişte voci europarlamentare din ţara vecină, de capul lor sau poate şi cu susţinerea unor turnătoare de serviciu de pe aici, de la noi de –acasă, să denunţe, de la înaltele tribune ale UE, România ca fiind vinovată de toate cele petrecute cu ocazia meciului de vineri seara.
Mai direct spus, să afirme, în faţa mai marilor Uniunii Europene, că scorul de 3-0 cu care Naţionala României a învins Naţionala Ungariei este un teribil act de şovinism de discrimninare naţională şi de intoleranţă. Desigur din partea României faţă de Ungaria!
