Șerban Cionoff: STELA POPESCU, TRĂIND INTUIȚIA CLIPEI

Șerban Cionoff: STELA POPESCU, TRĂIND INTUIȚIA CLIPEI

Acum, când Stela Popescu s-a mutat în împărăția cerurilor, mulți dintre cei care au cunoscut-o și admirat-o, dar mai cu seamă dintre aceia care au avut privilegiul de a-i fi fost aproape pe scenă, în studiourile cinematografice sau de televiziune, socotesc de datoria lor să evoce o întâmplare prin care să dea mărturie despre aleasa alcătuire sufletească, harul și personalitatea sa. Nu mă număr, mărturisesc, printre acești aleși ai sorții și, totuși, încerc să evoc o întâmplare, poate modestă în felul ei, pe care în cu totul în alte împrejurări aș fi vrut să o fac.
Mă aflam, cu nici o lună în urmă, la Teatrul de Revistă ,,Constantin Tănase’’, unde urma să vizionăm admirabilul spectacol ,,Euro-Savoy’’. La drept vorbind, îl văzusem în premieră și am scris câte ceva despre acest spectacol pe care îl consider un veritabil succes al prestigiosului așezământ de cultură. De data asta,însă, răspundeam invitației admirabilului meu prieten,Sergiu Cioiu, care, aflat din nou pe meleagurile noastre, care avea să susțină, cu această ocazie, un recital. Recital care, de altfel, a făcut parte dintr-o suită de concerte pe care acest trubadur modern și nedezmințit suflet de român le-a susținut prin mai multe orașe ale țării sub genericul ,,Cine a găsit tinerețea mea’’.
Până aici, nimic neobișnuit, numai că, atunci când Sergiu a apărut pe scenă și și-a început recitalul, de pe un fotoliu aflat foarte aproape de locul unde mă aflam, s-a ridicat o doamnă care a început să fotografieze cu o rapiditate nemaipomenită, dorind, parcă, să nu piardă nici-o secvență. Sincer să fiu, situația m-a cam contrariat, nu de alta dar, înainte de ridicarea cortinei, noi, spectatorii, fusesem avertizați să nu fotografiem sau să nu filmăm. Și uite că,totuși, doamna cu pricina, făcea asta fără nici-o teamă și, ceea ce m-am mirat și mai tare, fără ca cineva din personalul sălii să o oprească din tumultuoasa ei ocupațiune. Fiind întuneric în sală nu i-am putut vedea prea bine chipul, însă m-a uimit și, de ce n-aș spune-o?, până la urmă, m-a încântat bucuria extraordinară pe care o trăda fiecare gest al său. Simțeam emoția puternică, empatia cu totul deosebită cu care această doamnă trăia fiecare secundă a recitalului lui Sergiu Cioiu, ca și dorința sa de a să surprinde mesajul pe care acesta îl dăruia. În tot, gestul acestei doamne dovedea că trăiește atât de subtilul proces lăuntric pe care Gaston Bachelard l-a numit ,,intuiția clipei’’ și pe care Mihai Eminescu l-a încredințat neuitării: ,,Nu e păcat/Ca să se lepde/Clipa cea repede/Ce ni s-a dat?’’
Când recitalul lui Sergiu s-a încheiat și când, după cascada de aplauze și după bisurile binemeritate, luminile s-au aprins, am putut afla și cine este doamna care pusese atâta suflet și atâta bucurie în fiecare imagine pe care o adăuga în memoria aparatului de fotografiat. Era Stela Popescu!Și asta a fost tot… O seamă de gesturi simple, omenești, dar atât de intens trăite, dar, mai cu seamă, fără a da nici un semn cum că,în acele momente-fiecare unic în felul său- Stela Popescu ar vrea să facă altceva decât să își armonizeze ritmul inimii și al gândurilor cu patosul melodiilor interpretate de admirabilul său confrate ,Sergiu Cioiu. Aparatul de fotografiat fiindu-i martor, partener și cronicar al clipei.
Fără doar și poate, se vor scrie și se vor povesti multe și deosebite întâmplări care să redea, mult mai nimerit decât am făcut eu aici, adevăruri esențiale despre lecția admirabilă de viață și de creație a Stelei Popescu. Dar, cu toată modestia, socotesc că și această mică istorioară poate spune câte ceva anume despre zestrea sufletească a domniei sale.

Articole asemănătoare