Sfântul Apostol Simon Zilotul îți protejează căsnicia

0 44

Pe 10 mai, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol Simon Zilotul.
Ocupă un loc de cinste în panteonul sfinților, numărându-se printre cei 12 apostoli ai Mântuitorului. Dar Sfântul Apostol Simon Zilotul nu este atât de cunoscut cum ar trebui printre credincioși. A primit și numele de Canaanitul sau Zilotul, pentru a nu se confunda cu Sfântul Petru ori cu Sfântul Simeon, „fratele Domnului”. Mai este cunoscut și sub numele de Natanael. El este mirele din Cana Galileii. Este personajul pomenit la fiecare slujbă de cununie din Biserica Ortodoxă. Mai mult, el este considerat a fi patronul căsniciilor.
Din bătrâni, se povestește…că la nunta lui Simon Zilotul ar fi fost săvârșită prima minune a lui Iisus. Împreună cu ceilalți apostoli, a prefăcut apa în vin. Când Simon, mirele, a văzut una ca asta, și-a lăsat pe loc mireasa, casa și familia. Și a luat hotărârea de a-L urma pe Iisus Hristos, făcătorul de minuni. Pentru el, Iisus era aducătorul de mireasă. Și Mirele sufletelor curate. Așa se face că, prin credința lui, a devenit apostol și s-a aflat alături de ceilalți ucenici ai Domnului în foișorul unde s-a coborât Sfântul Duh. A propovăduit credința, călătorind în lume și și-a găsit sfârșitul în Britania, răstignit, pentru că a încercat să- lumineze oamenii prin cuvântul Evangheliei.

Mai mult pe libertateapentrufemei.ro

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata