Sfântul Ioan și cei doi mârlani jegoși

Am sunat, astăzi, câțiva oameni dragi, prieteni vechi, cărturari mai ales, doctori, profesori, ministri foști, pe care-i cheamă Ion. Mă rog, urări, vorbe de bine, azi ești sfânt, ai apucat să-l botezi pe Iisus? Cum îți merge cu sfințenia? Cu botezul merge bine, zice Nelu, unul dintre cei mai mari chirurgi ai României, cu urmările botezului e mai greu! Înțeleg ce zice și înțeleg că a intrat și el într-o capcană pe care nu o merită. Am sunat un fost ministru, băiat subțire, care a rezistet nițel, fiindcă nu cadra cu ghiolbănismul șefilor lui de partid și l-au dat afară sau s-a tras îndărăt singur. Nu le dau numele spre a nu le complica onomastica socială și viața într-o lume care se acceptă greu pe ea însăși.
În seara asta l-am sunat pe Ioan Bocioacă, profesor la Vălenii de Munte, istoric literar și cărturar cu eleganțe intelectuale căpătate în timp sau native. La mulți ani, zic, sfinte! Cum stai cu botezul lui Iisus? Ți-am citit, zice el, două texte excepționale. Te înșeli. În ultima vreme sunt băgat până peste poate într-un roman autobiografic nițel, imaginat pe alocuri, și n-am vreme de gazetărie, cu excepția celor patru ziare la care scriu săptămânal, de ani și ani, unul fiind la Ploiești. Da, zice profesorul-istoric literar, dar ai scris – și-mi citează niște texte recente, ziaristice. Păcat, zice profesorul, care nu mai e junior, că se țin după tine doi netrebnici, cu o jegoșenie sinistră a limbajului, tarați psihic, altfel nu-mi explic, murdărind, împroșcând, încercând să alunge de lângă tine lumea civilizată, ce-i cu ei. Nu vor reuși, dar de ce nu le dai brânci în grota de unde provin? Profesore, zic, așa e! Am două scame care s-au lipit de cuvintele mele, care-și varsă mucozitățile pe gulerul de cămașă al oamenilor care intră sau vor să intre în dialog cu mine, dându-mi dreptate sau contrazicându-mă, dar nu contează. Ei au vocația de a scălâmba umanitatea, de a se pișa pe covorul fermecat al lumii, de a arăta că suntem clădiți nu din aurul lui Dumnezeu, ci din cufureală. Le iese, cred ei. Ambii sunt autointernați în penitenciarul jegului, bolnavi cu totul, incapabili de a redeveni oameni.
Profesorul crede, cum am crezut și eu o vreme, că-s securiști de rit nou. Nu sunt, i-am zis. Cei doi sunt bolnavi psihic, cum ai zis. Securitățile multiple de azi nu-și permit să plătească, presupun, agenți ai jegului, care le aduc deservicii. Dincolo de faptul că te îndepărtează pe tine că comentezi un text al meu, bun sau rău, ce fac? Spurcă și nimic în plus. Lumea e, devine, imună la javrele care spurcă și nu au în ele nici-o portiță spre a evada în uman.
Profesorul Ioan Bocioacă nu crede că lucrurile sunt atât de simple, iar rețetele de deparazitare există și trebuie utilizate. Jegul poate fi alungat prin spălare cu săpun. Ei sunt jegoși, așa e, dar lumea în care trăim are obligația unui vaccin sever.
Subsemnatul, învățat cu mârlanii, suit pe scenă de o viață unde pot fi aplaudat sau fluierat, sunt mai calm. Țigănia lor sinistră, nu în sensul etnic, ci literar, nu poate fi oprită decât cu ciomagul. Cei doi nu pot fi bătuți cu nuiaua subțire a ideii. Lasă-i, profesore, să înoate în magiunul galben în care s-au născut și trăiesc.

Scris de Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.